de Mariana Borloveanu

Sfânta Liturghie a fost întemeiată de Mântuitorul Iisus Hristos în seara Cinei cea de Taină, când a binecuvântat pâinea şi a dat-o Sfinţilor Apostoli, zicând: „Luaţi mâncaţi, acesta este trupul Meu”, apoi a binecuvântat paharul cu vin, pe care l-a dat Sfinţilor Apostoli, spunând: „Beţi dintru acesta toţi”, adăugând porunca: „Aceasta să o faceţi întru pomenirea mea” (Matei 26, 26-28), pentru ca de roadele acestei jertfe să beneficieze întreaga omenire, cât timp va fi viaţă pe Pământ. Prin participarea la Sfânta Liturghie, credincioşii aduc lui Dumnezeu prinosul de recunoştinţă şi de cinstire pentru binefacerile primite de la El, Liturghia fiind o prelungire a jertfei Mântuitorului pentru mântuirea noastră, a tuturor.

Esenţa mântuirii noastre
Sfânta Liturghie este pentru credincioşi o adevărată şcoală de învăţătură creştină, la îndemâna şi pe înţelesul tuturor. În rânduiala Sfintei Liturghii găsim însăşi istoria mântuirii noastre, arătată prin semnele văzute, ce alcătuiesc această înălţătoare slujbă. Toate cele ce se săvârşesc, se cântă şi se rostesc în timpul Sfintei Liturghii ne duc cu gândul la Domnul Nostru Iisus Hristos, pentru că în ele îl vedem arătat şi slăvit pe El. Şi întreaga Lui lucrare mântuitoare. Participând la Sfânta Liturghie, petrecem împreună cu Iisus, ascultăm glasul Lui şi suntem permanent aproape de El. Dar pentru a găsi esenţa mântuirii noastre, trebuie mai întâi să desluşim semnificaţia Sfintei Liturghii. Cuvântul liturghie vine din grecescul leion ergon, ce însemna orice lucru făcut în folosul obştei.

Întâlnirea reală cu Hristos Mântuitorul
Părintele Dumitru Stăniloaie spunea: „Definiţia cea mai cuprinzătoare a Sfintei Liturghii este că ea este continuarea principală a lucrării lui Hristos în orice timp. Ea ni-L face prezent şi ni-L comunică real pe Hristos, în starea permanentă de jertfă şi de înviere, ca să ne însuşim şi noi puterea de jertfă opusă egoismului şi plăcerilor trecătoare, şi să întărim în sufletul nostru puterea viitoarei învieri pentru veşnica fericire a unirii iubitoare cu Hristos şi cu semenii. Această sfântă slujbă mijloceşte credincioşilor întâlnirea reală şi adevărată cu Hristos Mântuitorul, pe care îl avem prezent sub forma pâinii şi a vinului, care, în momentul invocării Duhului Sfânt de preot, se prefac în Trupul şi în Sângele Domnului. De aceea, Sfânta Liturghie ne procură darul cel mai de preţ pe care l-a dat Dumnezeu oamenilor şi ea constituie centrul întregului cult divin public ortodox, având ca scop sfinţirea credincioşilor.”

Toată grija cea lumească să o lepădăm!
Când intrăm într-o biserică trebuie să conştientizăm faptul că intrăm într-un lăcaş sfinţit, în casa lui Dumnezeu. În momentul în care păşim peste pragul bisericii trebuie să lăsăm afară toate gândurile, toate grijile lumeşti, toate simţirile pământeşti. În biserică se intră „cu credinţă, cu frica lui Dumnezeu şi cu evlavie”. Păşind în sfântul lăcaş, este necesar să uităm toate problemele cotidiene, pentru ca: „Toată grija cea lumească să o lepădăm” şi să încercăm astfel: „Sus să avem inimile!”.
Primul lucru pe care trebuie să-l facem când intrăm în biserică este acela de a ne închina mai întâi în faţa Sfintei Evanghelii şi a icoanei de pe tetrapod, ce închipuie pe Hristos în mijlocul bisericii, apoi în faţa iconostasului; dacă aveţi lumânări, aprindeţi-le în sfeşnice sau în faţa sfintelor icoane, iar dacă aţi adus prescură, vin şi pomelnic, daţi-le preotului prin uşa dinspre miazănoapte a altarului. Închinaţi-vă cu evlavie înaintea Sfintelor icoane, fără să staţi prea mult îngenuncheaţi, mai ales în faţa icoanelor împărăteşti, pentru a îngădui şi altora să-şi facă rugăciunile, dar şi pentru a nu-l deranja pe preot în timpul slujirii. Dacă ajungeţi la biserică după ce a început Sfânta Liturghie, e bine să vă închinaţi la icoane la sfârşitul slujbei.
În biserică, femeile stau în partea stângă, iar bărbaţii în dreapta. Locul de sub policandrul cel mare trebuie să rămână gol, pentru ca preotul să poată ieşi pe acolo cu Sfânta Evanghelie şi cu Sfintele Daruri. E bine ca stranele să rămână libere, pentru cei mai în vârstă, mai neputincioşi sau bolnavi.

Este mare păcat să plecăm de la predică
Cuviinţa şi credinţa noastră trebuie să sporească pe măsură ce ne apropiem de inima Sfintei Liturghii, adică de clipa sfinţirii Darurilor. Trebuie să vă închinaţi, să faceţi semnul crucii şi să îngenuncheaţi în timpul cântării „Pre Tine Te lăudăm”, când se sfinţesc Darurile, la Axion, când preotul mijloceşte pentru noi. De aici înainte cinstitele Daruri devin „Sfintele Daruri”. Toată slujba trebuie ascultată cu multă luare aminte, ca şi cum l-am asculta pe Însuşi Hristos sau pe Sfinţii Săi Apostoli. De la predică nu este bine să plecăm niciodată. Aceasta trebuie ascultată cu evlavie, pentru că preotul nu vorbeşte în numele lui, ci al lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur îi compară pe cei care părăsesc biserica înainte de încheierea Sfintei Liturghii cu Iuda vânzătorul, care a ieşit de la Cina cea de Taină înainte ca aceasta să se fi terminat. „Şi plecarea lui a fost în noapte” (Ioan 13, 30). Respectând rânduiala creştină, vom ieşi din biserică mai luminaţi, mai buni şi mai apropiaţi de Dumnezeu.