de Anda Postolache
În fiecare Post al Paştilor există o sărbătoare care, deşi nu este trecută în calendar cu cruce roşie, este la fel de iubită şi de respectată de credincioşi: ziua celor 40 de Mucenici din Sevastia - la 9 martie. O biserică interesantă ce poartă hramul sfinţilor martirizaţi pentru Hristos este cea din Iaşi, situată în cartierul Copou.
Rugăciuni lângă Universitate
Aflată foarte aproape de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, Biserica „Sfinţii 40 de Mucenici” a fost înălţată de hatmanul Vasile Roset în anul 1760. A devenit celebră în timp, pentru că, fiind aproape de centrul oraşului, de Universitate şi de Teatru, îi treceau pragul multe personalităţi. Ctitorul ei a obţinut la vremea aceea statutul de stavropighie „de sine stătătoare” pentru lăcaşul de cult ridicat de el, astfel acesta aparţinea direct de Patriarhia din Constantinopol. Foarte iubită şi căutată de credincioşi este icoana Sfântului Nicolae, pictată de Eustatie Altini, unul dintre cei mai buni pictori din acele timpuri, acesta locuind în vecinătatea bisericii.
Ion Creangă a fost reabilitat
De notorietate este şi faptul că aici a slujit o vreme ca diacon scriitorul Ion Creangă. Părintele Ioan Rusu, parohul Bisericii „Sfinţii 40 de Mucenici” - ce are şi hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor” - şi poetul Ion Alexandru au făcut demersuri pentru ca scriitorul-diacon să fie reabilitat. După cum se ştie, Creangă a fost dat afară din clerul bisericesc prin uneltirea socrului său. Făcând cercetări amănunţite, preotul a dovedit că toate acuzele aduse lui Ion Creangă au fost nefondate, deci necanonice şi, în felul acesta, i s-a făcut o nedreptate. Post-mortem, în 1993 i s-a recunoscut nevinovăţia. Doritorii pot consulta cartea părintelui Ioan Rusu - „Centenar Creangă - Sentimentul unei datorii“. Reabilitarea s-a făcut la 20 iunie 1993. „A fost un moment solemn, atunci participând zeci de intelectuali, profesori universitari, personalităţi din Iaşi şi din Bucureşti, împreună cu soborul de preoţi condus de actualul Patriarh“, a declarat într-o publicaţie bisericească preotul amintit.
Martiriu în lacul îngheţat
Martirologiile consemnează faptul că Sfinţii serbaţi la 9 martie au trăit în vremea împăratului păgân Licinius (308-324). Erau originari din Capadocia şi slujeau în armata romană la Cetatea Sebasta sau Sevastia din Armenia. Aflând Agricola, comandantul lor, că toţi sunt creştini, a încercat să-i facă să renunţe la credinţa lor. Cum ei nu s-au înduplecat, au fost duşi în temniţă şi supuşi la chinuri. Au fost dezbrăcaţi şi siliţi să intre într-un lac îngheţat pe timp de iarnă şi ger năprasnic. Unul dintre ei, nemaiputând să îndure gerul, a primit să se lepede de Hristos şi a intrat în baia cu apă caldă, murind pe loc. Noaptea, unul dintre paznici a avut o vedenie. Se făcea că Hristos, împreună cu îngerii puneau pe capetele fiecăruia dintre martiri o cunună şi, luminat fiind de Sus, a mărturisit că era creştin şi a intrat în iezerul îngheţat, alăturându-se celorlalţi. Au rămas tot 40 la număr. După ce au îngheţat, trupurile lor au fost arse pentru a nu fi luate de creştini spre venerare. Dar cenuşa şi resturile lor sfinte au fost luate cu grijă de aceştia şi păstrate cu evlavie. În biserica Mănăstirii Xiropotam de la Muntele Athos, cu hramul Sfinţilor 40 de Mucenici, se păstrează Sfintele moaşte: cenuşa amestecată cu pământ şi sângele ce a curs când au fost chinuiţi. Nu se ştiu toate numele lor, însă câteva s-au păstrat: Kirion, Candidus, Domnus, Isihie, Heraclius, Smaragd, Eunichie, Valent, Vivian, Claudius, Priscus, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantus, Elian, Sisinie, Aghius, Alexandru, Ilie, Gorgonius, Atanasie, Chiril, Sacerdon, Nicolae, Valerius, Filactimon, Severian, Hundion, Meliton, Agalius şi Vlasie (Vlah). Însă Domnul Iisus Hristos îi ştie pe toţi, aceştia primind cununa neveştejită.
Amintirea Sfinţilor 40 de Mucenici a intrat în tradiţia populară într-un fel aparte. Femeile pregătesc la 9 martie opturi la cuptor din făină de grâu. Simbolismul este următorul: bobul de grâu zdrobit reprezintă moartea, mierea înseamnă bucuria biruinţei şi scorţişoara este simbolul suferinţei. Aceştia sunt celebrii mucenici sau măcinici ce se împart după slujba de la biserică în urma sfinţirii lor de preot. Cele 40 de pahare sunt superstiţii, devieri de la tradiţia bisericească. De altfel, o persoană s-ar îmbăta după mult mai puţine pahare băute.