de Anda Postolache
Cunoscut drept un doctor bun, cu vederi creştine, medicul Pavel Chirilă este şi profesor universitar la Facultatea de Teologie din Craiova, unde predă viitorilor preoţi bioetica, o ramură interdisciplinară, ce priveşte în general morala ştiinţei şi, în special, a medicinei. Înainte de a cunoaşte metoda după care tratează bolnavii, una specială şi care dă roade, trebuie menţionat şi faptul că el este şi medic primar, doctor în ştiinţe medicale, cu specializare în medicină internă, apifitoterapie şi homeopatie.
Ce înseamnă conceptul
După 1989 s-au pus bazele mai multor instituţii medicale: Spitalul Creştin Christiana din Bucureşti, Şcoala Postliceală Sanitară cu acelaşi nume, Clinica de Tratamente Naturiste Naturalia din Voluntari, precum şi Centrul de Îngrijiri Paliative „Sf. Irina“ (pentru bolnavii de cancer), tot în Voluntari. Medicul Pavel Chirilă este fondatorul Mănăstirii Christiana din Pipera, precum şi al Mănăstirii Nera de lângă Slatina.
El este, înainte de toate acestea, promotorul conceptului de medicină creştină. Ce înseamnă acesta? Bolnavului i se dă tratamentul cuvenit şi necesar în boala de care suferă, dar este privit ca un întreg: trup şi suflet. El este fiinţă creată de Dumnezeu, iar bolile lui au diverse cauze spirituale. Doctorul Chirilă îl îndeamnă să postească, să meargă la preot pentru a se spovedi, să se împărtăşească şi să nu uite că vindecarea vine de Sus. L-am rugat să ne explice mai pe larg despre conceptul aplicat. „Acesta se bazează pe credinţa că omul este o fiinţă creată şi că starea sa de sănătate variază în funcţie de relaţia lui cu Dumnezeu-Creatorul. Trupul şi sufletul sunt interdependente şi se condiţionează reciproc cât timp sunt împreună. Totuşi, sufletul este partea veşnică din om, el este cel care decide evoluţia escatologică“, a spus dr. Pavel Chirilă.
Cauzele spirituale ale bolilor
Pentru că mulţi dintre noi suntem ispitiţi să ne revoltăm atunci când vedem un om bolnav, doctorul Chirilă ne lămureşte asupra cauzelor bolilor: „Din păcate, în facultăţi se învaţă doar cauzele fizice, biologice, climatice, alimentare sau infecţioase, făcându-se abstracţie de alcătuirea dihotomică trup şi suflet a fiinţei umane. Există şi o tendinţă de a interpreta afecţiunea ca pe o pedeapsă divină pentru propriile păcate. Deşi este un adevăr în această afirmaţie, suferinţa în epoca şi interpretarea evanghelică are un înţeles mult mai profund. Există boala ca pedagogie divină, ca instrument de îndreptare, ca profilaxie a mândriei, afecţiunea ca suferinţă asumată, ca un drum al Crucii înainte de Înviere, dar poate fi şi boala ca un prilej de convertire, de apropiere de Dumnezeu, de împăcare cu semenii”, a mai afirmat dr. Chirilă.
Pacientul este îndrumat spre Biserică
Autor al mai multor cărţi în care vorbeşte despre legătura dintre medic, preot şi bolnav în procesul de terapie, doctorul este conştient că, atunci când se apropie de un pacient, este răspunzător în faţa lui Dumnezeu, Cel care i-a dat darul de a vindeca oameni. Este de acord că terapia spirituală a oricărui om şi, cu atât mai mult a unuia bolnav, se aplică de preot, care îi administrează Sfintele Taine, dar adaugă: „Medicul creştin este el însuşi un factor terapeutic important, pentru că poate îndruma bolnavul spre Biserică, adică spre locul unde îşi găsesc vindecarea şi sufletul, şi trupul”. Această terapie se aplică tuturor pacienţilor, indiferent ce tratament urmează. Cu ce diferă medicina creştină de cea laică? Doctorul ne-a răspuns şi la această întrebare: „Până la un anumit punct, cele două merg bine împreună. Totuşi, anticoncepţionalele, avortul şi eutanasia nu sunt acceptabile din punctul de vedere al conceptului de medicină creştină. Uneori, acesta este incompatibil, ca să nu spunem că intră în conflict cu legile statului şi cu mentalitatea seculară”.
La data de 31 mai a început postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, care durează o lună, până la 28 iunie. Acesta se ţine cu smerenie, cu inima înfrântă şi permanentă stare de rugăciune.
Semnificaţia acestuia este legată de cinstirea darurilor Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinţii Apostoli la Cincizecime. Spre deosebire de posturile cu dată fixă, Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel delimitează o perioadă diferită de la un an la altul, acesta începând în concordanţă cu data variabilă a Învierii Mântuitorului Hristos.
Conform Pravilei celei Mari, acest post se ţine astfel:
- luni, miercuri şi vineri - se mănâncă fructe şi legume crude sau fierte, fără untdelemn;
- marţi şi joi - fructe şi legume crude sau fierte, cu untdelemn;
- sâmbătă şi duminică - se dă dezlegare la untdelemn, peşte şi vin.
Dr. Chirilă ne-a spus mai multe despre ce trebuie să facă bolnavii în această perioadă. „Postul are o mare însemnătate atât din punct de vedere medical, cât şi spiritual. Valoarea medicală constă în faptul că, în acest timp, organismul se eliberează de toxinele metabolice, iar din punct de vedere spiritual, ca şi rugăciunea, acesta are un efect de întărire a comuniunii, în special în posturile rânduite de Biserică, atunci când toţi creştinii le respectă”.