de Mariana Borloveanu
Mirajul Sărbătorilor de iarnă ne călăuzeşte de multe ori în locuri nebănuite. Dacă în această iarnă veţi călători pe meleaguri autohtone, vă propunem câteva obiective cu totul inedite. Plecând de la Drobeta Turnu-Severin, treceţi pe la Podul lui Dumnezeu de la Ponoarele, după care vă opriţi la Mănăstirea Cozia, unde vă rugaţi şi vă puneţi o dorinţă la fântâna din incinta mănăstirii şi, dacă tot v-a prins iarna pe drum, locul ideal de popas este Biserica de gheaţă de la Bâlea Lac.
Cine ajunge la Ponoarele trece peste Podul lui Dumnezeu
În ţinutul cu cele mai variate forme de relief al Mehedinţiului, în localitatea Ponoarele, există câteva fenomene carstice destul de rare, dar extrem de interesante. Unul dintre acestea este Podul lui Dumnezeu, fiind cel mai mare pod natural al ţării şi al doilea ca mărime din Europa (30 m lungime, 13 m lăţime, 22 m înălţime şi 9 m grosime), cel mai cunoscut fiind cel din Franţa, de la L’Ardech. Unicitatea lui constă în faptul că este singurul pod natural peste care se circulă.
De-a lungul vremii, podul natural de la Ponoarele a suferit o degradare considerabilă, din cauza acţiunii apei asupra calcarului din care este făcut, dar şi din cauza vântului, a fenomenului de îngheţ, precum şi a circulaţiei maşinilor mari, existând chiar riscul prăbuşirii. Explicaţia ştiinţifică a existenţei acestui pod este aceea că s-a format prin prăbuşirea tavanului unei peşteri, pe când legenda locului ne înfăţişează o cu totul altă versiune. Se spune că în vremuri îndepărtate, chiar în peştera de lângă pod, îşi avea sălaşul dracul. Înspăimântaţi de toate relele pe care acesta le pricinuia, sătenii l-au rugat pe Dumnezeu să-i scape de el. Dumnezeu a ascultat rugămintea oamenilor şi, lovind cu palma tavanul peşterii, acesta s-a prăbuşit, formând minunăţia care se cheamă Podul lui Dumnezeu.
Există însă mai multe legende care spun că trecerea ar fi fost construită de Dumnezeu pentru Sfântul Nicodim, pentru că acesta trebuia să traverseze Tismana, după ce sătenii din Ponoarele l-au alungat din comună. Intenţia lui ar fi fost să construiască aici o mănăstire, chiar deasupra izvorului care i se arătase în vis, dar pentru că localnicii nici nu voiau să audă, au recurs la un şiretlic, vârându-i în traistă o găină tăiată cu cuţitul său. Acuzat de furt, Sfântul s-a ruşinat şi a plecat, după ce a blestemat apa de la Ponoarele: să se zbuciume încontinuu, să fie fără peşti şi să o înghită pământul. Ceea ce s-a şi întâmplat, pentru că pe cursul ei s-au construit opt mori (generând un zbucium fără încetare). În apă nu trăieşte nicio vietate, iar la un moment dat pământul o înghite, la propriu, pentru că albia sa trece peste o peşteră. În momentul acela, apa intră în cavitatea peşterii şi creează impresia că e înghiţită de pământ.
Specialiştii sunt de părere că atât Peştera Ponoarele, cât şi Peştera Bulba, care se află sub ea, sunt fenomene carstice produse de acţiunea apei asupra calcarului.
- Se spune că în vremuri îndepărtate, chiar în peştera de lângă pod, îşi avea sălaşul dracul. Înspăimântaţi de toate relele pe care acesta le pricinuia, sătenii l-au rugat pe Dumnezeu să-i scape de el. Dumnezeu a ascultat rugămintea oamenilor şi, lovind cu palma tavanul peşterii, acesta s-a prăbuşit, formând minunăţia care se cheamă Podul lui Dumnezeu.
Un bănuţ aruncat în fântâna de la Cozia e semn de împlinire
Cine ajunge o dată la Mănăstirea Cozia va reveni ori de câte ori va trece prin zona aceea mirifică. Pe lângă frumuseţea locului şi monumentalitatea lăcaşului sfânt, în faţa bisericii mari de la Mănăstirea Cozia, aproape de partea sud-vestică a pridvorului, se află o fântână deosebită. Apa de limpezimea cristalului curge continuu într-un bazin de piatră de formă octogonală, înalt de 0,95 m, având la mijloc o cruce tot din piatră. Această fântână deosebită este o lucrare tipică epocii lui Neagoe Basarab şi poartă numele de „fială”, „baptizer” sau „izvor”, pentru că la Bobotează şi la Izvorul Tămăduirii, încă de când a fost concepută şi până astăzi, se sfinţesc apele. Aceste ape sfinţite sunt de mare preţ spre tămăduirea bolnavilor şi a celor suferinzi. În interiorul fântânii se poate distinge un cap de om sculptat în piatră, cu mustaţă mare, răsucită în sus, ajungând până la urechi. În scrierile sale din 1657, Paul de Alep menţionează existenţa acestei „fântâni cu apă ţâşnitoare” din faţa bisericii de la Cozia. În interiorul bazinului fântânii au existat patru chipuri, din ale căror guri curgea apă. Astăzi se mai păstrează doar unul. Se spune că cine aruncă un bănuţ în fântâna de la Cozia îşi va afla sănătatea şi că o dorinţă pusă în momentul aruncării bănuţului în fântână cu siguranţă se va împlini. Vizitatorul care trece pe-acolo întotdeauna va zări pe fundul fântânii atât bani româneşti, cât şi ai călătorilor de pe alte meridiane ale lumii.
Slujbe în Biserica de gheaţă de la Bâlea
În fiecare an, iubitorii muntelui au un motiv în plus să ajungă la Bâlea Lac. Pe lângă fascinantul peisaj montan, în vârful de munte acoperit cu zăpadă se iveşte o bijuterie de „cristal”. Aceasta este a doua biserică de gheaţă din lume, fiind unică în sud-estul Europei. O astfel de construcţie mai există doar în Suedia. Biserica de gheaţă de la Bâlea Lac este construită în fiecare an după modelul unei vechi biserici din satul Malancrav, din cuburi de gheaţă, apă şi zăpadă şi are un mic altar, bănci şi icoane în basorelief, sculptate în apa îngheţată, iluminatul fiind asigurat de candelabre. Are în jur de 60 de metri pătraţi, iar construcţia ei durează cam trei săptămâni. În fiecare an, indiferent de capriciile iernii, se lucrează la temperaturi foarte scăzute şi biserica se înalţă conform obiceiului. În edificiul din mijlocul munţilor au loc slujbe religioase, se oficiază nunţi şi chiar botezuri. Se aprind doar două-trei lumânări în acelaşi timp, pentru ca icoanele de gheaţă să nu se topească. Construcţia stârneşte în fiecare an admiraţia a sute de turişti, care pleacă fascinaţi de frumuseţea lăcaşului de gheaţă.