de Mariana Borloveanu
Dumnezeu a rânduit ca blânda lumină a înserării reci, cu miros de smirnă şi de brad, să mă ducă la chilia unuia dintre cei mai mari duhovnici ai românilor, Părintele Iustin Pârvu, de la Mănăstirea Petru Vodă. Cu chipul lui de sfânt, care emană o siderală seninătate, m-a ascultat şi m-a mângâiat deopotrivă. A vorbit despre bucuria cu care a înfiinţat un aşezământ de copii, care se află în grija mănăstirii, dar nu poate uita de chinurile celor 12 ani petrecuţi în închisoare, din motive politice. Şi totuşi, la cei 90 de ani ai săi, părintele Iustin Pârvu ne sfătuieşte cum să primim creştineşte Crăciunul.
„Săracul, din puţinul pe care i l-a dat Dumnezeu, dă şi altora”
- În faţa măreţiei Harului Divin, de cele mai multe ori, cuvintele sunt de prisos. Şi totuşi, v-am ruga să ne spuneţi care este părerea dumneavoastră vizavi de milostenia pe care oamenii o fac mai ales în preajma Sărbătorilor.
- Toţi trăim din mila Domnului. Mi-aduc aminte că la vremea ieşirii mele din închisoare, nici măcar mama nu m-a recunoscut. Dar Dumnezeu a avut milă de ea şi a ajutat-o să depăşească momentul acela. Dacă nu aveam rădăcinile bine înfipte pe altarul credinţei, cu siguranţă aş fi rătăcit drumul, dar puterea rugăciunii şi speranţa în mângâierea Duhului Sfânt, toate acestea m-au făcut să desluşesc aşa cum se cuvine lumina Sfintei Treimi. Vremurile pe care le trăim sunt cumplite, dar avem datoria de a arăta tuturor calea spre mântuire, chiar dacă aceasta nu este la îndemâna oricui. Cât despre milostenie, bogatul ştie să-şi umple casa de bunătăţi şi frumuseţi, utile sau inutile, iar când dăruieşte o face din mândrie. Eu am tot spus că trăim într-un veac al minciunii şi al înşelării, iar timpul a confirmat că nimic nu mai este autentic. Trăim o totală depersonalizare a fiinţei umane. Săracul însă, din puţinul pe care i l-a dat Dumnezeu, dăruieşte şi altora. Să ştiţi că mai toate darurile pe care le primesc de Sărbători copiii şi bătrânii noştri sunt aduse de oameni simpli, care din ceea ce au dăruiesc şi semenilor. Asta numesc eu milostenie.
„E mare păcat să aştepţi Sărbătoarea Naşterii Domnului nespovedit”
- Consideraţi că Sfintele Sărbători au un altfel de rost duhovnicesc. Ce aveţi să le spuneţi celor care se mândresc cu faptul că postesc, dar în acelaşi timp aşteaptă Sărbătoarea Naşterii Domnului nemărturisiţi?
- Aici la noi vin oameni de pretutindeni şi pot să spun că sunt foarte diferiţi unii de alţii. În general, românul, în preajma Sărbătorilor, încearcă să se întoarcă la cele sfinte. Şi cu ispitele care îi bântuie, mă mir de multe ori cum de mai au putere bieţii oameni. Dar ei cred, şi credinţa îi mângâie şi îi apără. Oricum, departe de orice discernământ, să ştiţi că, dacă nu suntem într-un rost duhovnicesc, nu ne aflăm pe o axă bună. Mulţi mă întreabă dacă nu obosesc. Dar ştiu ei oare cât e de aspru timpul în închisorile umede şi reci, faţă de dulcea aşteptare pe tărâmul duhovnicesc? Nu toţi vor să urce treptele mântuirii, mulţi dintre cei pe care îi vedeţi vin doar pentru o binecuvântare de sfârşit de an, dar numai Dumnezeu ştie ce suişuri şi coborâşuri are calea spre iertare şi mântuire. Vedeţi dumneavoastră, şi postul ăsta îşi are tainele lui, degeaba nu mănânci carne dacă tu muşti din carnea aproapelui. Postul, mărturisirea, rugăciunea şi milostenia merg mână-n mână. E mare păcat să aştepţi Sărbătoarea Naşterii Domnului nespovedit.
- Din dragoste pentru copii aţi înfiinţat Aşezământul de copii şi bătrâni Petru Vodă. Ce ne puteţi spune despre acesta?
- Acum aproape opt ani am pus bazele acestui aşezământ, în care sunt adăpostiţi 20 de copii, proveniţi din familii foarte sărace, şi câţiva bătrâni. Aici avem de toate, pentru că lumea aduce mult mai mult decât ar fi necesar pentru toţi cei care trăiesc din grija sfintei mănăstiri. Ştiţi ce nu înţeleg cei din afară? Că şi aici, ca pretutindeni în viaţă, este nevoie de multă dragoste. Noi încercăm să aducem lumina şi în lăcaşul acesta sfânt, dar nu toţi cei care ne sprijină material ne dăruiesc şi dragostea de care este nevoie... Este o regulă nescrisă, pe care doar oamenii apropiaţi de mila cerească o simt. Faptul că trebuie să ne oprim lângă nevoile semenilor noştri nu este întâmplător. Timpul ne arată binele şi răul din lume, dându-ne posibilitatea să ne oprim acolo unde este nevoie de noi. Aţi văzut cum ştiu să se bucure de Sfintele Sărbători copiii aceia, pentru care Crăciunul este nu numai Sărbătoarea Naşterii Domnului, ci vremea în care ei primesc cele mai multe daruri şi sunt înconjuraţi de dragoste creştină.
- Credeţi că mirajul Sărbătorilor îi determină pe oameni să fie mai curaţi şi mai buni? Un post de şase săptămâni va face mai uşor urcuşul spre cele sfinte? Sau altfel spus, e oare cu putinţă să negociem cu Dumnezeu calea spre mântuire?
- În niciun caz. Cine nu-şi pleacă genunchii la rugăciune nu va reuşi nimic. Dacă ne vom ruga însă cu râvnă, dacă ne vom osteni în rugăciune, Dumnezeu va face ca totul să fie posibil. Cu toţii îl vom găsi pe Dumnezeu şi îi vom găsi şi pe cei care au trăit în Duh şi Adevăr întru eternitate. Cuvântul care trebuie să se audă înlăuntrul Bisericii este: înapoi la învăţătura nevoitorilor purtători de Hristos, înapoi la Sfinţii Părinţi ai Bisericii... apoi, Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să aşteptaţi în pace şi linişte Sfintele Sărbători ale Naşterii Domnului.