de Mariana Borloveanu
- Al patrulea Crăciun fără cel mai iubit Patriarh
Mi-e greu, mi-e foarte greu şi acum, după atâţia ani, să vorbesc despre cel de-al cincilea Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, vlădica Teoctist, la timpul trecut. A fost un slujitor al Bisericii cu totul deosebit, de excepţie chiar, iar comunitatea credincioşilor era întărită duhovniceşte. Era extrem de simplu şi deschis faţă de toţi cei care îi împărtăşeau bunătatea şi lumina spirituală, iar predicile sale puteau fi lesne înţelese atât de eminenţi teologi, cât şi de oameni dintre cei mai simpli cu putinţă.
Traiectul unei vieţi îmbogăţite spiritual
Cel de-al zecelea copil al familiei Dumitru şi Marghioala Arăpaşu, Teodor, a văzut lumina zilei la 7 februarie 1915, în satul Tocileni, din judeţul Botoşani. A crescut într-o familie de păstori, oameni simpli, dar iubitori de Hristos. A fost un copil ca oricare altul în cei şapte ani de şcoală (1921-1927) absolviţi în satul natal, după care a intrat ca frate de mănăstire la Schitul Sihăstria Voronei. A urmat apoi Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ, Seminarul Teologic Monahal de la Mănăstirea Cernica, iar la 6 august 1935 a depus voturile monahale la Mănăstirea Bistriţa, Neamţ, primind numele de Teoctist. După Facultatea de Teologie, absolvită la Bucureşti, s-a întors la Iaşi, unde a fost hirotonit Ieromonah. În anul 1948 a fost ridicat la rangul de Arhimandrit, după care a devenit Episcop-Vicar al Patriarhiei Române, Episcop al Aradului, Mitropolit al Olteniei, iar în 1986 a fost ales Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungrovlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Tot ceea ce ne-au lăsat înaintaşii noştri a rămas în viziunea Patriarhului Teoctist ca o lumină vie, căreia suntem datori să îi dăm întrupare prin faptele noastre. Trecerea la cele veşnice a Patriarhului Teoctist a însemnat o mare pierdere, cei trei patriarhi dinaintea venirii sale ca Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, Nicodim Munteanu şi Iustinian Marina, fiind doar începutul unei temeinice desăvârşiri întru Hristos. Vrednicul de pomenire Teoctist a fost şi a rămas pentru eternitate trimisul lui Dumnezeu întru spiritualitate şi dragoste frăţească.
Nu-şi căuta niciodată cuvintele
Indiferent de locurile prin care trecea, de încărcătura spirituală a acestora, Patriarhul Teoctist avea un traiect anume, generat de dragostea frăţească pentru toţi credincioşii de pe întregul cuprins al ţării. Nu-şi căuta niciodată cuvintele, dar avea harul de a coborî întotdeauna în sufletele celor care îl ascultau. Vlădica Teoctist a ştiut să ajungă, ca nimeni altul, la desluşirea tuturor nevoilor celor mulţi. Nu cântărea rangul omului, ci mai degrabă răspundea cu dragoste frăţească la toate gândurile rostite şi nerostite ale celor din jur. Ca Patriarh a avut nenumărate ocazii de a se bucura de vizitele canonice făcute pe întregul cuprins al ţării, dar nu a uitat nici întâlnirile cu oamenii simpli, din popor. Mulţi dintre ei mai povestesc şi astăzi întâmplări hazlii de pe la praznice sau de la diverse întâlniri frăţeşti. A apreciat întotdeauna tot ceea ce strămoşii ne-au lăsat spre moştenire, dar nu a uitat niciodată să se bucure de prezent.
Crăciun la Constantinopol
La 25 decembrie 2000, Primaţii Bisericilor Ortodoxe din întreaga lume s-au întâlnit la Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol, centru al întregii Ortodoxii, pentru a sărbători împreună Crăciunul. După Sfânta Liturghie, oficiată la Catedrala „Sfântul Gheorghe”, în intervenţia sa, Preafericitul Părinte Teoctist ne-a spus: „Trebuie să vedem viitorul prin credinţă şi să avem în vedere că lumea păcatului va fi biruită”. Vorbea cu aceeaşi blândeţe cu care ni se adresa în orice împrejurare, iar la ieşirea din biserică s-a oprit lângă noi. „Parcă am fi la Bucureşti, suntem aici mai mulţi români decât toţi membrii delegaţiilor la un loc. Mi-aţi făcut mare bucurie...”, ne-a zis el. În ziua aceea de Crăciun a rămas multă vreme în mijlocul jurnaliştilor, iar noi îl priveam ca pe un sfânt coborât în colţul acela de Rai din grădina plină de leandri de toate culorile. Era greu de distins dacă era iarnă sau primăvară... iar noi ne bucuram de privilegiul de fi în preajma Patriarhului într-o astfel de zi.
Îmi aduc aminte un moment care m-a marcat pentru tot restul vieţii. În noaptea de priveghi a înmormântării Mitropolitului Nestor Vornicescu, Patriarhul Teoctist s-a apropiat de toţii cei care eram de faţă şi ne-a spus: „Ce falnic e! A coborât din inima Basarabiei, şi-a desăvârşit învăţătura în Mănăstirea Neamţului şi Dumnezeu l-a ales să slujească Oltenia!... Şi eu m-am legat de aceste locuri. Când i-am urmat Mitropolitului Firmilian al Olteniei în jilţul mitropolitan, adesea am admirat lucrarea sa de aici şi am înţeles câtă râvnă a pus pentru ca noi, cei care veneam după dânsul, să avem pe ce temei să pornim. Ne-a învrednicit pe amândoi, deopotrivă, cu sfinţenia acestor locuri şi cu statornicia vieţii monahale, iar pe olteni i-a binecuvântat cu dăruirea sa faţă de Dumnezeu şi cu statornicia în dreapta credinţă ortodoxă. Mare iubitor de cultură şi artă a fost Înalt Prea Sfinţitul Firmilian, dar i-a urmat la arhierie un la fel de mare cărturar şi om de cultură, cum a fost vrednicul de pomenire Nestor Vornicescu”. Aşa era Patriarhul Teoctist, vorbea întotdeauna admirativ şi cu multă preţuire.
- Teoctist a fost Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române între anii 1986 şi 2007.