de Mariana Borloveanu
- Al patrulea praznic împărătesc cu dată fixă: 2 februarie
Întâmpinarea Domnului este o mare sărbătoare a zilei, în care Sfânta Fecioară Maria, conformându-se canoanelor Bisericii (Lev. XII, 8), a mers la Templul din Ierusalim, la 40 de zile după Naşterea Domnului, pentru curăţarea ei. Semnificaţia sărbătorii este dată de Iisus Hristos, ca lumină a neamurilor, care aduce lumina lui Dumnezeu într-o lume întunecată de păcat. După numele vechi, de origine slavonă, acest praznic este cunoscut în popor şi sub denumirea de Stretenie sau Ziua Ursului, sărbătoare de care sunt legate anumite obiceiuri populare.
A avut loc la Templul din Ierusalim
După patruzeci de zile de la naşterea Sa, Pruncul Iisus a fost dus la Templul din Ierusalim. Canoanele Bisericii cereau ca mama să vină cu pruncul la Templu, să aducă jertfă Domnului un miel sau un porumbel pentru sacrificiul purificării. Deoarece Preasfânta Fecioară Maria, Maica Domnului, a născut fără stricăciune, nu avea nevoie de purificare. Cu toate acestea, ea s-a supus cu smerenie Legii care cerea acest lucru, iar Pruncul Iisus a fost întâmpinat de Dreptul Simeon, căruia i se profeţise că nu va muri până nu va vedea pe Mesia cel promis. Acesta, deşi era acum foarte bătrân, s-a dus la Templu chiar când Sfânta Fecioară Maria şi Sfântul Iosif veneau cu Pruncul Iisus acolo. Pentru că a putut trăi bucuria de a-L ţine în braţe pe Pruncul Hristos, Simeon I-a mulţumit Domnului, rostind următoarele cuvinte: „Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel”.
Numită astfel de Dreptul Simeon
Semnificaţia sărbătorii de Întâmpinare a Domnului este dată de Însuşi Hristos, ca lumină a tuturor neamurilor. Pruncul aduce lumina lui Dumnezeu într-o lume întunecată de păcat. Creştinii trebuie să ducă această lumină în lume, dat fiind că împărtăşesc misiunea şi viaţa Mântuitorului. El a împlinit acest lucru pentru noi, prin moartea sa, prin care a nimicit puterea răului. Hristos a devenit asemenea nouă prin întrupare şi, deoarece El însuşi a fost ispitit, îi ajută pe toţi cei care sunt ispitiţi. „Întâmpinarea Domnului” este sărbătorită în aceeaşi zi şi la ortodocşi, şi la catolici. La ortodocşi, accentul sărbătorii se pune pe persoana dumnezeiescului Prunc, ce vine în Templul Său şi-l întâlneşte pe Poporul lui Dumnezeu din Vechiul Testament, reprezentat de Simeon şi Ana. De aceea, sărbătoarea este numită „Întâmpinarea Domnului” de Dreptul Simeon, fiind trecută între praznicele Mântuitorului. La catolici, pe primul plan stă persoana Fecioarei Maria, care a venit la Templu pentru curăţirea ei, sărbătoarea fiind numită până în 1960 „Purificarea Mariei”, cu referire la Legea iudaică: Lev 12. Începând cu această dată, catolicii o vor numi „Curăţirea Sfintei Marii” şi este trecută între sărbătorile Maicii Domnului.
După şase săptămâni de la sărbătoarea Crăciunului, când se prăznuieşte „Întâmpinarea Domnului”, în popor se comemorează Stretenia sau Ziua Ursului. În ziua de 2 februarie, de obicei se schimbă vremea, iar oamenii de la sate puneau acest lucru pe seama apariţiei sau dispariţiei ursului, numit Ăl Mare sau Martin. Dacă acesta cobora în comunitatea respectivă, era semn că primăvara a sosit, iar dacă nu cobora însemna că iarna era lungă. Astfel, se credea că dacă în această zi era soare, ursul ieşea din bârlog şi, văzându-şi umbra, se speria şi se retrăgea, prevestind astfel prelungirea iernii cu încă şase săptămâni. Dacă în ziua de Stretenie cerul era înnorat, animalul nu-şi putea vedea umbra şi rămânea afară, prevestind slăbirea frigului şi apropierea primăverii. Sătenii aşezau bucăţi de grăsime sau vase cu miere pe potecile pe care obişnuia să treacă ursul, iar apoi îi ungeau cu acestea pe cei firavi sau bolnavi dacă erau atinse de animal. Astfel se spune că ei deveneau puternici ca ursul. Copiii deocheaţi sau speriaţi de ceva anume erau afumaţi cu păr smuls din blana animalului, iar în ziua în care prin sat treceau ţigani ursari, cei suferinzi erau atinşi de ursul acestora, pentru a le aduce leacul. De asemenea, în ziua de Stretenie, oamenii vorbeau cu pomii sau cu butaşii care în anul precedent nu au avut rod bun şi îi ameninţau cu securea cum că, dacă în anul respectiv nu vor rodi, atunci vor fi tăiaţi. Tot de Ziua Ursului, bătrânii făceau prognoza timpului optim al culturilor de peste an, stabilind astfel vremea la care ar putea începe munca la câmp.
De reţinut! Evenimentul este comun la ortodocşi şi la catolici. La primii, accentul se pune pe Pruncul Iisus, iar la catolici, pe primul plan stă Fecioara Maria.