de Anda Postolache

- Drumul de la droguri la Hristos

Părintele Serafim Rose este unul dintre puţinii americani care au trecut la ortodoxie, dar atunci când au făcut-o a fost ceva răsunător şi cu urme adânci şi în viaţa altora. Acest călugăr nu a trăit foarte mult (1934-1982), dar viaţa şi scrierile sale dovedesc deplinătatea timpului petrecut în ortodoxie. L-a cunoscut pe Sfântul Ioan Maximovici, care a avut asupra sa o influenţă deosebită.

Tânăr rebel, în căutarea lui Dumnezeu
Americanul Eugene Dennis Rose se purta, înainte de anii ’70, ca un tânăr la modă pentru acele vremuri, adică rebel şi încercând toate experienţele care derivă din aceasta, lucru care n-a mirat pe nimeni. Era un student genial şi un căutător ieşit din comun al adevărului şi al experimentării sale. În momentul în care a găsit însă Adevărul, toată lumea a fost şocată de alegerea modului său de a trăi de atunci încolo: călugăria.

Origini europene
Eugene Rose se trage dintr-o familie de origine norvegiană, însă bunicii săi s-au născut în America. Părinţii lui Eugene au mai avut doi copii - un băiat şi o fată - şi s-au mutat din Minessota în San Diego, fiind protestanţi, precum majoritatea celor din zonă. Băiatul s-a dovedit înclinat spre ştiinţele exacte, dar şi spre sport şi filosofie. A ales-o pe cea din urmă, pe care a studiat-o în facultate. În mediul universitar al acelor ani era în floare curentul beat, iniţiat de Jack Kerouac. Pe unul dintre pionierii acestui curent cultural, Alan Watts, l-a cunoscut şi studentul Eugene Rose şi i-a devenit discipol. Scârbit de americanizarea şi vulgarizarea preceptelor budismului pe care Watts le propaga în rândul tinerilor, Eugene s-a retras şi a abordat un chinez care trăia corect budismul, învăţând de la acesta limba şi tradiţiile chineze.

Biserica în care s-a simţit „acasă”
Cu toate acestea, Eugene n-a fost împăcat. A început să fie măcinat de neaflarea Adevărului. Se afundase în tot felul de grozăvii: filosofia lui Nietzsche, care îi distrugea sufletul cu nihilismul său, dezmăţurile generaţiei sale, inclusiv drogurile, practicile zen şi yoga. Nu numai că nu şi-a găsit liniştea sufletească, dar se simţea pe marginea unei prăpastii. A ajuns să strige către cer cu pumnul ridicat să fie pedepsit cu iadul numai să simtă că Dumnezeu există! Căutându-L cu disperare pe adevăratul Dumnezeu, Acesta i s-a arătat. Într-o zi, trecând pe lângă o biserică ortodoxă rusă din San Francisco, a simţit nevoia să intre. Nimerise chiar în timpul unei slujbe. Nu înţelegea nimic, dar s-a simţit dintr-o dată „acasă” şi o linişte i-a cuprins sufletul. De atunci a mers tot mai des la acea biserică, până a învăţat limba şi, încet-încet, s-a convins că adevăratul Dumnezeu este Hristos cel viu.
A lăsat lumea şi s-a retras la Mănăstirea Platina din California, iar acolo a fost pus la încercare destul de mult ca să se obişnuiască şi pentru a fi convins de statornicia credinţei sale, iar abia apoi a fost călugărit, aşa cum a dorit.

Traducător, scriitor şi tipograf, în condiţii vitrege
Înainte de a fi călugărit, cel care avea să devină călugărul Serafim a lucrat sub ascultarea preoţilor de la catedrala rusă din San Francisco, ajutând la tipărirea revistelor şi cărţilor ortodoxe. În 1963, sub binecuvântarea episcopului ortodox al ruşilor din diaspora americană, Ioan Maximovici, între timp canonizat, a luat fiinţă Mănăstirea „Sfântul Herman din Alaska”, la Platina, o localitate din California. A continuat să fie frate acolo în mica obşte monahală şi a avut ascultarea de a scrie, de a traduce şi de a tipări cărţi de învăţătură creştină, precum şi revista „Lumea ortodoxă”, foarte folositoare celor care doreau să se edifice cu privire la multele controverse pe teme dogmatice, care se iveau în chiar interiorul ortodocşilor din America.
A trăit sever, în posturi şi rugăciuni, iar chilia sa era foarte sărăcăcioasă. Lucra din greu, alături de puţinii fraţi din mănăstire, la presa tipografică, pentru a scoate la timp cărţile, revistele şi calendarul bisericesc. Condiţiile erau vitrege, dar aşa le doreau ei: un generator de curent dădea energia pentru tipar, iar biserica şi chiliile se luminau cu lămpi pe petrol.
Se ajungea destul de greu la mănăstire, care era pe un deal izolat. Numai cine dorea viaţa aspră de călugăr venea aici. În ciuda acestor neajunsuri, oamenii au început să vină în număr tot mai mare în căutarea slujbelor şi a cuvântului rostit de părintele Serafim.

De reţinut!
- Este cinstit ca un cuvios, deşi încă nu a fost canonizat, iar mormântul său, de la Platina, a devenit loc de pelerinaj.
- În cinstea lui s-a scris un acatist, s-au pictat icoane cu chipul său, lucru ce atestă evlavia şi cinstirea populară. Aceasta nu este decât primul şi necesarul pas spre canonizarea sa ca sfânt.
- Părintele Serafim a scris câteva cărţi lămuritoare despre adevărata credinţă creştină (traduse recent şi la noi) şi a făcut transcrieri din rusă în engleză, pentru americanii dornici de Adevăr.