de Mariana Borloveanu

Una dintre cele mai importante vetre de spiritualitate, Mănăstirea Celic Dere este o adevărată binecuvântare între Dunăre şi Marea Neagră. Iniţial, lăcaşul a fost ridicat de un grup de călugări veniţi de la Sfântul Munte Athos, care s-au aşezat în apropierea satelor de mocani din zonă, pentru ca mai târziu, în urma unui nefericit incendiu, să se construiască o biserică, iar în locul călugărilor să fie aduse măicuţe. Astăzi, cele 60 de măicuţe care vieţuiesc aici veghează la imensitatea spirituală a locului.

Icoana Mântuitorului se curăţă singură
Biserica Mănăstirii Celic Dere este impresionantă atât prin planul arhitectural, cât şi prin pictura neobizantină. Dar punctul culminant al spiritualităţii acestui lăcaş este însumat de puterea miraculoasă a icoanelor făcătoare de minuni existente aici. Cea mai impresionantă dintre acestea este Icoana Mântuitorului, care se curăţă singură. În istoricul mănăstirii se spune că această icoană a fost adusă pe meleagurile dobrogene de un soldat austro-ungar, care, dându-i icoana unui călugăr, i-a spus: „Părinte, ţineţi această icoană. Dacă Sfinţia Voastră nu veţi trăi până la sfârşit, cei care vă urmează să păstreze icoana. Să aveţi mare evlavie, că prin ea se va săvârşi o mare minune. Această icoană pare neagră, dar până la urmă se va lumina toată, şi ochii Mântuitorului, care-i vedeţi că sunt închişi, se vor deschide”. Astăzi suntem martorii adeveririi acestor cuvinte. Icoana s-a curăţit mai mult de jumătate, iar ochii Mântuitorului au început să se deschidă. Există teama că în momentul curăţirii complete a icoanei omenirea va cunoaşte o mare catastrofă.

Chipul Maicii Domnului a vorbit de două ori
Din partea dreaptă a altarului, Maica Domnului surâde mângâietoare şi grabnic ajutătoare a tuturor celor care i se închină cu evlavie. Spre deosebire de alte icoane pe care le găsim în biserici şi care sunt împodobite cu aur, argint sau pietre preţioase, această icoană este de o simplitate debordantă, până şi pictura fiind de o delicateţe şi o cromatică odihnitoare, care îţi inspiră profunzime şi linişte sufletească. Se spune că în timpul unei invazii turceşti, pe când maicile voiau să o ascundă într-o peşteră, icoana a vorbit: „Lăsaţi-mă unde sunt şi nu vă temeţi. Eu sunt protectoarea voastră, nu voi a mea!”. Şi a mai vorbit o dată, când obştea trebuia să-şi aleagă stareţa, iar maicile se certau între ele: „Încetaţi! Dintre voi toate, eu sunt stareţa voastră”. Această icoană făcătoare de minuni aduce mii de pelerini la Mănăstirea Celic Dere şi, din destăinuirile unora, am aflat câte lucruri miraculoase se pot înfăptui prin credinţă şi rugăciune.

Flăcările nu au putut mistui Nerosaiskaia
O altă icoană făcătoare de minuni a sfântului lăcaş de la Celic Dere este şi Nerosaiskaia. Aceasta a aparţinut unei familii de credincioşi din comuna Nerusai, din Basarabia. Începutul minunilor săvârşite de această icoană s-a petrecut atunci când, în urma unui incendiu, din toată gospodăria prefăcută în scrum nu a rămas decât sfânta icoană a Maicii Domnului, înnegrită, dar nearsă. Şi astăzi Fecioara Maria veghează asupra întregului sobor de maici, dar şi asupra credincioşilor care i se închină.

Epitaful, de ajutor celor aflaţi în suferinţă
În ansamblul broderiilor cultice, epitafurile se încadrează într-o categorie aparte. Biserica Mănăstirii Celic Dere, cu hramul Adormirea Maicii Domnului şi Izvorul Tămăduirii, adăposteşte epitaful Mântuitorului, brodat de maica Antonina în 1865, cu fir de aur şi argint. Arta broderiei atinge în unele epitafuri culmile desăvârşirii atât sub raport compoziţional şi cromatic, cât şi ca tehnică de execuţie. Acest epitaf este unic prin frumuseţea lui, prin măiestria şi fineţea execuţiei. Toţi cei care se închină cu evlavie şi se roagă lângă acest epitaf găsesc pace sufletească şi soluţionarea celor mai grele probleme care îi apasă.

Mărturii ale minunilor

- Dintre icoanele existente la Mănăstirea Celic Dere, cea a Mântuitorului este recunoscută pentru miracolele pe care le-a înfăptuit, chemând la ea, în tăcere, credincioşi de pretutindeni şi vindecându-i

Vindecările miraculoase se petrec printr-un mod greu de înţeles pentru cei care nu cunosc tainele dumnezeieşti. Unii privesc chiar cu îndoială şi semne de întrebare minunile săvârşite. Doar credincioşii împovăraţi de suferinţe şi de boli grele plâng şi se roagă la Icoana Maicii Domnului, ştiind că numai cu ajutorul celor sfinte se poate afla drumul spre mântuire.

O leziune a coloanei vertebrale a dispărut ca prin minune
Nicolae Savin, din Galaţi: „În primăvara anului trecut, mai precis la 5 martie, am ajuns la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti, din cauza unor dureri insuportabile de coloană. Înainte de a veni aici făcusem tot felul de tratamente, dar nu se putea stabili un diagnostic cert. În urma unor investigaţii destul de complexe mi s-a spus că este vorba despre o gravă leziune a coloanei vertebrale şi că singura soluţie este o intervenţie chirurgicală extrem de riscantă. Fiind sfârşit de săptămână m-au programat pentru operaţie la data de 9 martie, adică marţi. Între timp mi s-au administrat tot felul de sedative, pentru că durerile erau din ce în ce mai mari. Soţia mea mi-a spus că, dacă tot mă vor ţine sub calmante până la operaţie, ea va pleca acasă, deoarece nu aveam pe nimeni care să stea cu cei doi copii de 2 şi, respectiv, 4 ani. A plecat imediat, a lăsat copiii la părinţi la Slobozia şi s-a oprit la Mănăstirea Celic Dere, unde auzise ea că dacă te rogi la cele trei icoane făcătoare de minuni, două ale Maicii Domnului şi una a Mântuitorului, primeşti ajutor. Trei zile s-a rugat soţia mea la cele trei icoane şi, încurajată de măicuţele care văzuseră acolo atâtea minuni, a revenit la Bucureşti cu mare nădejde. Când a ajuns, eu nu eram în salon, pentru că medicii au decis să-mi facă o ultimă investigaţie (RMN) înainte de operaţie. Minunea se întâmplase: nu mai era nici urmă de leziune pe coloană, iar durerile parcă nu le avusesem niciodată. Soţia mea a izbucnit în plâns şi le-a povestit tuturor cum Mântuitorul şi Măicuţa Domnului au săvârşit această minune”.

Şeila a uitat de artroza psoriazică
Dumitra Şeila, din Constanţa: „Eu am avut religie musulmană. Prin căsătorie, la nuntă m-am botezat şi am devenit ortodoxă. Am început să vin la mănăstire de vreo patru luni, cumnata mea m-a adus. Vin şi mă rog la Icoanele Făcătoare de Minuni de câte ori are cine să mă aducă. Eu mă deplasez foarte greu, pentru că am artrită psoriazică. Până acum am stat mai mult la pat, dar de când vin aici am început să merg singură. Este o boală cumplită, care nu se vindecă, dar se poate ameliora. De când am descoperit tătăneasa şi rugăciunea, îmi este mai uşor. De multe ori simt cum mă mângâie Maica Domnului, iar când plec de la mănăstire, întotdeauna merg singură. E greu de descris în cuvinte, dar cine ştie, dacă o să ne mai întâlnim, o să mă vedeţi mergând ca un om normal. Vă promit c-am să vă trimit la redacţie veşti despre boala mea”.

Un tânăr a scăpat de cancer datorită rugăciunilor mamei sale
Steluţa Moraru, din Tulcea: „Eu de doi ani vin în fiecare lună aici. Deşi sunt din Tulcea, până n-am dat de necaz nu veneam. Am avut un băiat bolnav, care s-a operat la stomac, la urgenţă, în urma unor dureri sfâşietoare. După intervenţie, doctorii ni l-au dat acasă şi ne-au spus să-i dăm să mănânce orice, că are cancer şi mai mult de trei-patru săptămâni n-o mai duce. Ieşeam pe scara blocului şi plângeam, ca să nu mă vadă el. Într-o seară trecea părintele cu Botezul şi m-a găsit plângând. După ce a intrat şi-n camera băiatului cu icoana, la plecare mi-a spus să iau nişte haine de-ale sale şi să mă duc la Icoana Maicii Domnului din dreapta altarului de la Celic Dere, să ating hainele de icoană şi să mă rog pentru sănătatea sa. A doua zi am luat microbuzul şi m-am oprit la Teliţa. De-acolo am mers pe jos aproape un kilometru, prin pădure, pe o ploaie torenţială. Dar nimic nu m-a oprit din drum. Ajungând la mănăstire, m-am dus drept la Icoana Făcătoare de Minuni şi m-am rugat şi am atins hainele de icoană şi Maica Domnului mi-a vindecat băiatul. Am să-i mulţumesc toată viaţa mea că mi-a ţinut copilul în viaţă. Orice problemă aţi avea, să fiţi siguri că se rezolvă, nu vă lasă Măicuţa Domnului”.

Un preot din Sibiu s-a vindecat de scleroză în plăci
Preoteasa Cătălina D., din Sibiu: „De obicei nu prea vorbesc despre problemele mele din familie, dar eu am abonament la revista Taifasuri şi ştiu cât de bine mi-au prins mie atâtea lucruri pe care le-am citit acolo. Aşa că am să vă povestesc şi eu despre necazul meu şi al soţului meu, din care am credinţa că mulţi vor avea de învăţat. Ne-am căsătorit cu cinci ani în urmă şi-n tot acest timp am avut o singură dorinţă: să avem un copil. Amândoi proveneam din familii înstărite, nu ne lipsea absolut nimic, dar casa fară copii te deprimă. După multe tratamente şi rugăciuni, anul trecut am adus-o pe lume pe micuţa Elena Daria. Eram cei mai fericiţi oameni de pe pământ, până-ntr-o zi când soţul meu a fost diagnosticat cu o boală fără leac: scleroză în plăci. Totul a venit pe neaşteptate, iar viaţa noastră avea să se schimbe din nou. În fiecare zi, părintele îşi lua fetiţa în braţe şi ofta. La biserică nu mai slujea, pentru că nu se mai putea ţine pe picioare. La un sfârşit de săptămână, un prieten ne-a luat cu maşina şi am plecat spre Murighiol, la socrii săi. Am greşit drumul şi am ajuns la Mănăstirea Celic Dere. După rugăciuni şi lacrimi fierbinţi la cele trei icoane făcătoare de minuni ne-am continuat călătoria cu prietenii noştri, iar a doua zi ne-am întors acasă. După două săptămâni, soţului meu i s-a infirmat diagnosticul, iar astăzi slujeşte din nou. Este incredibil cât de mare este puterea rugăciunii”.

Icoana Maicii Domnului de la Celic a salvat-o pe Eliza de la sinucidere
E. Cornescu, din Buzău: „Eu vin din şase în şase săptămâni la Sfânta Mănăstire Celic Dere, pentru că aşa i-am promis Măicuţei Domnului. Am fost prima oară aici acum aproape un an, la hramul mănăstirii. Slujba s-a ţinut afară, pentru că era foarte multă lume, dar nu ştiu de ce îmi curgeau lacrimile tot timpul. Gândul cu care venisem aici era să-mi iau adio de la viaţă, pentru că iubitul meu plecase la un stagiu în Norvegia şi primisem vestea că s-a căsătorit şi va rămâne acolo. Hotărârea era de-acum definitivă, azi o spun cu ruşine, dar pentru că părinţii mei erau foarte credincioşi, am zis că cel mai bine ar fi să vin să-mi cer iertare de la Dumnezeu şi de la Maica Domnului. După ce am sărutat icoana Maicii Domnului, în aglomeraţia care era acolo mi s-a făcut rău. Din momentul acela n-am mai ştiut nimic, dar m-am trezit la spital, iar medicul care mi-a salvat viaţa este acum soţul meu. Aşa am scăpat de gândul acela diabolic şi am înţeles cât de mare este puterea celor sfinte”.