de Mariana Borloveanu

Biserica Ortodoxă a rânduit ca în toate cele şase sâmbete din Postul Mare să fie pomeniţi de familii toţi cei care au trecut la cele veşnice. Se fac parastase, care sunt însoţite de colivă îndulcită cu miere, coliva reprezentând nădejdea în învierea celui răposat, iar mierea, credinţa noastră în viaţa tihnită şi plăcută a mortului. De asemenea, se dau de pomană colaci, vin şi lumânări, care închipuiesc Trupul, Sângele şi Lumina lui Hristos.

Mucenicul Teodor, nimicitorul idolilor
În toată perioada Postului Mare, sâmbăta se fac pomeniri pentru cei morţi. Acestea au început o dată cu sâmbăta lui Teodor, care se mai numeşte şi sâmbăta colivelor. Pentru a înţelege însă de ce Sfântul Teodor este pomenit în prima sâmbătă din Postul Mare, trebuie să precizăm faptul că împăratul Iulian Apostatul a poruncit, la un moment dat, ca toate produsele care se vindeau în piaţa cetăţii imperiale să fie stropite cu sângele animalelor sacrificate idolilor, pentru a întina astfel prima săptămână din Postul Mare al creştinilor. Mucenicul Teodor i s-a arătat în vis arhiepiscopului Eudoxie, descoperindu-i acestuia planul lui Iulian şi sfătuindu-l să fiarbă grăunţe de grâu şi să le împartă tuturor locuitorilor Constantinopolului pentru ca aceştia să nu meargă să cumpere de la piaţă. Fiind astfel izbăviţi de întinăciunea idolatriei, graţie acestui mucenic nimicitor al idolilor, arhiepiscopul a poruncit credincioşilor să serbeze în fiecare an, la încheierea primei săptămâni a Postului Mare, un praznic care să comemoreze acest eveniment.

Rugăciuni pentru iertarea păcatelor
Slujba prin care sunt pomeniţi toţi cei care au trecut la cele veşnice este cunoscută sub denumirea de „parastas”. Parastasele sunt acele slujbe speciale în cadrul cărora trupul mortului, nefiind de faţă, este simbolizat prin colivă. Verbul grecesc „paristemi” înseamnă a se alinia alături de cineva, a sta în rând cu cineva, a fi camaradul, apropiatul cuiva. Parastasul este slujba prin care ne alăturăm prin rugăciune celui mort şi ne înfăţişăm lui Dumnezeu cu tot cu rugăciuni, prin intermediul cărora El să ierte păcatele celui adormit. Acestea se pot face ori de câte ori dorim să ne rugăm pentru morţii noştri, împreună cu Biserica şi cu preoţii parohiei de care aparţinem.

Coliva închipuieşte nădejdea noastră în învierea celui răposat
Toţi cei care au plecat din această lume nu-şi mai pot schimba starea de dincolo. O singură scăpare mai este. Aceasta ne este arătată în „Mărturisirea Credinţei Ortodoxe”, în care se spune: „Credinţa ne învaţă că un mare număr de păcătoşi care s-au căit în clipa de pe urmă sunt scăpaţi din Iad, prin rugăciunile şi milosteniile celor vii”. Prin rugăciunile celor vii înţelegem: rugăciunile preotului la Sfânta Liturghie, rugăciunile noastre pentru răposaţi, parastasele pentru pomenirea celor decedaţi şi pomelnicele morţilor pe care le dăm preotului la Sfânta Liturghie. Acestea trebuie să fie însoţite de o prescură, din care se scoate Trupul Domnului la Sfânta Jertfă, de o lumânare, ca să aibă mortul parte de lumină şi de vin, din care se pregăteşte Sângele Domnului. În plus, parastasele se însoţesc de colivă îndulcită cu miere sau zahăr, căci coliva închipuieşte nădejdea noastră în învierea celui răposat, iar mierea sau zahărul, credinţa noastră în viaţa tihnită şi plăcută a mortului. De asemenea, se dau de pomană colaci, vin şi lumânări, care închipuiesc Trupul, Sângele şi Lumina lui Hristos. Alături de acestea mai avem nevoie de tămâie şi de untdelemn - toate fiind jertfe plăcute Domnului.
Prin milosteniile care se fac în cadrul parastaselor înţelegem: mâncarea care se dă pentru sufletul mortului, vasele, hainele şi orice alte lucruri date de pomană, toate sunt doar pentru sufletul celui răposat.

Nu uitaţi! Se cuvine ca pomenile să fie împărţite săracilor, nu rudelor sau celor avuţi, căci atunci pomana nu-i deplină şi, prin urmare, aceasta nu este primită.