de Mariana Borloveanu

Una dintre cele mai frumoase perioade a Postului Mare este cea a Deniilor. Aceste minunate slujbe nocturne ne conferă o stare de bucurie şi de împlinire spirituală aparte. Deniile au o rânduială specială, fiind săvârşite în zilele de miercuri şi de vineri din săptămâna a cincea a Postului şi din seara Duminicii Intrării Domnului în Ierusalim până în seara de Vinerea Mare a Săptămânii Patimilor. În seara din Joia Mare se citesc cele 12 Evanghelii despre Pătimirile Domnului, iar în seara de Vinerea Mare se înconjoară biserica şi se trece pe sub Sfântul Epitaf.

Slujbe speciale, unice
Prin caracterul şi conţinutul lor, Deniile sunt slujbe speciale, unice în cultul divin ortodox. Cuvântul „denie” vine de la slavonescul „vdenie” şi înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. În Transilvania se foloseşte cuvântul „straste” pentru Denii. Acest termen are semnificaţia de „patimă”. Expresia „a merge în strasti” înseamnă de fapt „a merge la Denii”.
Denia este, de fapt, slujba Utreniei (sau „de dimineaţă”) care se săvârşeşte seara, în ajun. Aceasta se deosebeşte de priveghere prin faptul că se referă numai la Utrenia săvârşită seara. O altă deosebire constă în aceea că privegherea se săvârşeşte în ajunul sărbătorilor importante din calendarul ortodox, pe când Deniile se ţin numai în două săptămâni din timpul unui an bisericesc şi anume în săptămâna a cincea şi a şaptea (sau a Patimilor) din Postul Paştelui.

Se săvârşesc seara, în ajun
Cele două Denii din săptămâna a cincea sunt Utreniile zilelor de joi şi de sâmbătă, fiind săvârşite seara, în ajun.
Slujba Deniei este o Utrenie de post, care cuprinde cele două coordonate imnografice foarte importante şi neasemuit de frumoase: „Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul” şi „Acatistul Bunei Vestiri”. Primul este o expresie a zdrobirii inimii celui păcătos, constituind un imn statornic spre pocăinţă, iar cel de-al doilea este o desăvârşită expresie, sub formă poetică, a învăţăturii Bisericii despre Maica Domnului. Aceste două Denii sunt în mod deosebit de pocăinţă, de conştientizare a morţii spirituale a sufletului robit de păcat şi de patimi.

Arată puterea pocăinţei
Deniile din Săptămâna Sfintelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos au în centrul lor taina suferinţelor sufleteşti şi trupeşti ale Mântuitorului, ca urmare a păcatelor oamenilor - invidie şi ură, lăcomie şi trădare sau neîntemeiată frică. Pe de altă parte, slujbele Deniilor arată şi puterea pocăinţei.
Deniile din Săptămâna Mare a Postului (sau Săptămâna Patimilor) sunt slujbele la care credincioşii participă, prin tradiţie, în număr foarte mare. Acestea se săvârşesc în biserici începând cu seara Floriilor, deci din duminica a şasea a postului, până vineri seara, inclusiv. Ca şi cele din săptămâna a cincea, şi aceste Denii au elemente specifice, care le dau un caracter de unicat.

Cele de joi şi vineri sunt cele mai importante
Dintre Denii, cele mai importante sunt cele de joi şi de vineri seara, cunoscute şi sub denumirile de Denia Mică şi Denia Mare. Acestea nu se aseamănă cu Utrenia din zilele de rând, pentru că ele cuprind cântări şi rugăciuni specifice doar perioadei Sfintelor Paşti. Slujba de joi seara are ca elemente specifice citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor, precum şi scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în mijlocul bisericii.
Denia de vineri seara se deosebeşte de toate celelalte denii prin Cântarea Prohodului în trei stări, cât şi prin ritualul de înconjurare a bisericii cu Sfântul Epitaf (cusătură sau pictură de mare frumuseţe, care reprezintă scena punerii în mormânt). După această procesiune, preoţii vor aşeza Epitaful pe Sfânta Masă din Altar, unde va rămâne până în miercurea din ajunul Înălţării Domnului.

Obiceiuri şi superstiţii în Săptămâna Mare

În Sfânta şi Marea Joi, la sfârşitul Sfintei Liturghii există rânduiala spălării picioarelor, în amintirea gestului făcut de Mântuitorul nostru Iisus Hristos înainte de Cina cea de Taină, când a spălat picioarele celor 12 apostoli. Această rânduială se săvârşeşte în mănăstiri şi este oficiată de stareţul mănăstirii, care spală picioarele a 12 dintre vieţuitorii acelei obşti. Se spune că în Joia Mare morţii vin pe la vechile lor locuinţe unde stau până la Sărbătoarea Moşilor, atunci când se împarte pentru plecarea sufletelor acestora. Despre ouăle înroşite în Joia Mare, se spune că nu se strică tot anul. Unii oameni le păstrează şi cred că dacă acestea se strică se vor îmbolnăvi, iar dacă „seacă” vor fi sănătoşi. Vorbe din popor spun că nu e bine ca Joi, în Săptămâna Patimilor, să se spele rufe, iar în Vinerea Mare nu se coase şi nu se mănâncă urzici şi oţet. Sunt oameni care, deşi nu merg la Denii, ţin neapărat să meargă la biserică doar pentru a trece de trei ori pe sub masa pe care se află Sfântul Epitaf, considerând că astfel se vor însănătoşi dacă sunt bolnavi sau pentru că „aşa se face”. De asemenea, obiceiul de „a lua lumină” este, din păcate, practicat uneori fără ca oamenii să participe la Slujba Învierii, care este foarte importantă.

- Învierea trebuie să fie trăită de toţi credincioşii, prin prezenţa la Sfânta Liturghie, care urmează după chemarea „Veniţi să luaţi lumină!“ şi după Canonul Învierii.