de Elena Şerban
- 7 iunie 1929, cea mai importantă dată din istoria Vaticanului
Vaticanul, liliputanul stat care ocupă doar o mică parte din teritoriul capitalei italiene, şi-a căpătat suveranitatea în urma tratatului de la Lateran. Conform acestui pact, statul italian recunoştea Vaticanului proprietate exclusivă şi jurisdicţie suverană asupra cartierului situat în nord-vestul Romei şi reafirmă faptul că religia catolică e religie de stat în Peninsulă.
Numele provine de la etruscul Vaticum
Cu o suprafaţă de doar o jumătate de kilometru pătrat, se poate afirma că micuţul stat conduce mare parte din lume - cea de religie catolică. Pentru că aici se află reşedinţa teritorială a Sfântului Scaun, entitatea instituţională reprezentată de Papă, episcopul Romei şi prin urmare principala reşedinţă ecleziastică a Bisericii Catolice.
În ceea ce priveşte originea numelui, aceasta este destul de nesigură. Cea mai credibilă explicaţie este aceea că ar proveni de la un oraş etrusc dispărut, numit Vaticum.
Zona era considerată teren sacru
Iniţial, zona nu a fost locuită, deoarece era considerată teren sacru. Apoi, în anul 326, după ce creştinismul s-a instalat în peninsulă, a fost construită o biserică pe locul în care se afla mormântul Sfântului Petru.
Acela a fost momentul din care arealul a început să fie populat. Lumea era convinsă că va fi mai protejată dacă locuieşte în apropierea bisericii botezate după numele Sfântului Petru - San Pietro. Încet-încet, locul s-a populat intens. Oraşul format a intrat curând în sfera de influenţă a statelor papale (care conduceau mare parte din Italia). Apoi, datorită prezenţei Bisericii San Pietro, capii Bisericii Catolice au ales să îşi stabilească reşedinţa chiar pe dealul Vaticanului.
Papii, prizonieri în propriul oraş
Deşi acum Vaticanul este sinonim cu reşedinţa papală, în perioada 1309-1377, oraşul francez Avignon a fost cel care i-a găzduit pe Papi. O altă perioadă deosebită pentru Vatican a fost cea cuprinsă între 1870 şi 1929. În 1870, pentru că Roma a fost anexată de regatul Piemont, toată lumea se întreba ce se va întâmpla cu Papa. S-a ales un compromis: Papii erau lăsaţi să locuiască nestingheriţi în palatul lor, însă statul papal nu era recunoscut. Papii erau prizonieri în oraşul lor. Abia la 7 iunie 1929, în urma Tratatului de la Laterane, premierul italian de înclinaţie fascistă, Benito Mussolini, a fost de acord să ofere independenţă şi suveranitate Vaticanului.
Înconjurat de ziduri
Vaticanul este înconjurat de ziduri în stil medieval şi renascentist şi are şase porţi: Poarta Morţii, Poarta de Bronz, Poarta Sfântă (se deschide la 25 de ani), Poarta Binelui şi a Răului, Poarta Sacrament şi Poarta Angelica.
Forma actuală a statului are ca graniţe vechile ziduri construite de-a lungul sutelor de ani pentru protecţia Papilor.
Paza, asigurată de celebra Gardă Elveţiană
Încă din 1506, protecţia Papilor este asigurată de Garda Elveţiană. Însă, un acord semnat între confederaţia elveţiană şi Papa Sixt al IV-lea, şi datat din 1479, prevedea recrutarea de mercenari elveţieni. În prezent, cei o sută de soldaţi, plus şase ofiţeri protejează nu doar pe papă, ci şi clădirile papale. În cazul proprietăţilor Sfântului Scaun care nu se află pe teritoriul Vaticanului, Garda Elveţiană este ajutată de Poliţia italiană.
Limba oficială este latina
Aproape toţi cetăţenii Vaticanului locuiesc între zidurile oraşului. Cetăţenia este acordată în special clerului, inclusiv înalţilor demnitari, preoţi, călugăriţe, precum şi faimoasei Gărzi Elveţiene. Populaţia permanentă a Vaticanului este predominant masculină.
Cetăţenia poate fi primită prin rezidenţă stabilă şi prin deţinerea unui post în oraş, iar paşaportul de Vatican oferă statut diplomatic în ţările în care sunt acreditaţi posesorii lor. Se estimează că puţin peste 800 de persoane deţin cetăţenie vaticană.
Limba oficială e limba latină, însă italiana este şi ea destul de des utilizată pentru conversaţie, publicaţii şi transmisiuni.
Şi pentru că locuiesc într-un loc sfânt, există un cod al ţinutelor pe care sunt obligaţi să îl respecte toţi cetăţenii, dar şi vizitatorii Vaticanului: umerii şi pieptul trebuie să fie acoperiţi, iar fustele sau pantalonii trebuie să depăşească genunchii.
Infracţionalitate uriaşă
Faptul că este un loc sfânt nu scuteşte Vaticanul de neplăceri. Din cauza milioanelor de vizitatori anual, rata de infracţionalitate din Vatican este cea mai mare din lume. Aproape 90% dintre infracţiuni sunt minore şi doar 10% penale. Cele mai frecvente plângeri înregistrate sunt cele legate de furturi din buzunare sau din poşete şi înşelăciuni minore. Aproape 100% dintre păgubiţi, dar şi dintre hoţi sunt vizitatori.
Micul stat găzduieşte unele dintre cele mai frumoase clădiri din lume care ascund opere de artă nepreţuite. În Bazilica Sfântul Petru şi Capela Sixtină, spre exemplu, pot fi admirate opere ale unor artişti celebri precum Botticelli, Bernini şi Michelangelo. Tot aici se află una dintre cele mai mari şi mai controversate biblioteci din lume, cu peste 65.000 de volume şi manuscrise, majoritatea scrise în latină. Deoarece biblioteca nu e deschisă publicului, s-au creat legende despre volumele găzduite. Se spune că dacă unele însemnări de aici ar fi publicitate, întreaga istorie a lumii s-ar da peste cap.
Vaticanul are propriul oficiu poştal, supermarket, bancă (Vatican Bank), staţie feroviară, centrală electrică şi editură. Îşi emite propriile monede (euro) care au trei desene, în funcţie de anul emiterii: 2002-2005 - chipul fostului Suveran Pontif, seria 2006 - stema cardinalului şambelan şi începând din 2006 - efigia actualului Papă. Statul liliputan obţine venituri din tipărituri şi din producţia unor mozaicuri şi a unor uniforme pentru angajaţi, activităţi bancare şi financiare internaţionale, vânzarea suvenirelor, a timbrelor poştale, publicaţii şi altele.
Inedit!
- Bancomatele din Vatican sunt singurele din lume care folosesc limba latină.
- Palatul Papal are peste 1.000 de camere.
- Teritoriul statului Vatican este înscris din 1984 în patrimoniul UNESCO.