de Nicoleta Ghighilicea
- Peste 150 de milioane de oameni din 50 de ţări sunt pedepsiţi pentru că-L mărturisesc pe Iisus Hristos
În unele state asiatice şi africane, credincioşii sunt arestaţi, bătuţi şi torturaţi pentru că au curajul să se apropie de Dumnezeu. Şi totuşi ei preferă să sufere decât să renunţe la credinţa lor. Interzicerea bisericilor, a Bibliei şi a oricăror obiecte de cult, mai ales în ţările islamice, nu i-a intimidat pe creştini, ci a făcut ca numărul lor să fie şi mai mare.
Clasamentul terorilor
Organizaţia nonguvernamentală Portes Ouvertes International, care realizează, din 1997, Indexul Mondial al Persecuţiilor, arată că în prezent, din cele 77 de ţări unde a făcut cercetări, în 50 dintre ele practicarea creştinismului este foarte dificilă. În toate aceste state, peste 150 de milioane de catolici, ortodocşi şi protestanţi sunt marginalizaţi, bătuţi, torturaţi şi chiar omorâţi doar pentru că vor să îl urmeze pe Iisus Hristos. Cu excepţia Coreii de Nord, care este prima în clasamentul asupritorilor, majoritatea statelor în care creştinii au cel mai mult de suferit sunt cele islamice, opt din primele zece fiind musulmane.
Preşedintele, singurul „Dumnezeu” în Coreea de Nord
De la crearea primului clasament al persecuţiilor, în 1997, Coreea de Nord a fost tot timpul pe locul întâi. Regimul comunist aflat la putere a interzis practicarea oricărui cult în afara celui al „Marelui Lider”, iar credinţa în Iisus Hristos este considerată un act de spionaj. Peste 6.000 de credincioşi se află acum în lagăre de muncă forţată, unde sunt bătuţi crunt şi chiar executaţi. Familii întregi ajung la închisoare doar dacă unul dintre membrii săi este prins că are asupra sa o Biblie sau alte cărţi religioase.
Numai anul trecut, sute de creştini au fost arestaţi, iar unii dintre ei au fost ucişi. În luna mai 2010, poliţiştii au intervenit în forţă într-o biserică secretă, unde se aflau 23 de credincioşi. Trei dintre ei au fost ucişi pe loc, iar ceilalţi au fost trimişi în închisori politice. Teroarea a fost la fel de mare şi în anii trecuţi. În 2009, tânăra Ri Hyon Ok a fost executată public pentru că a distribuit mai multe Biblii, iar părinţii, soţul şi cei trei copii ai săi au fost întemniţaţi. În martie 2006, Son Jong Nam a fost acuzat de spionaj şi condamnat la moarte pentru că s-a convertit la creştinism, iar după doi ani de detenţie şi torturi a murit.
Totuşi, în Coreea de Nord se află câteva lăcaşuri de cult creştine, însă acelea sunt supravegheate strict de autorităţi. Aşa susţine Comisia SUA pentru Libertate Religioasă în Lume, în Raportul Anual pe 2011. Guvernul comunist a autorizat construirea câtorva biserici odată cu venirea activiştilor organizaţiilor umanitare străine, în timpul foametei din 1998. În prezent, în capitala Phenian există o biserică ortodoxă rusă, una catolică şi două protestante. Însă, coreenii care au reuşit să fugă din ţară spun că acestea sunt în primul rând obiective turistice pentru vizitatorii străini, şi nu sunt folosite pentru oficierea slujbelor. Tot ei au povestit că, în ciuda restricţiilor, credincioşii reuşesc să îşi procure materiale religioase şi să se întâlnească în „bisericile de casă” - locuinţe secrete unde se pot ruga în linişte.
Libertate inexistentă
Aproape la fel de gravă este şi situaţia creştinilor din Iran, care sunt persecutaţi de poliţia secretă, discriminaţi de societate şi terorizaţi de extremiştii islamici. Anul trecut, sute de credincioşi au fost arestaţi, interogaţi, trimişi la închisoare şi bătuţi. Mulţi dintre ei au fost eliberaţi pe cauţiune, dar sunt în continuare supravegheaţi, aşa încât riscă oricând să ajungă din nou în faţa instanţei.
Doar creştinii asirieni şi armeni sunt recunoscuţi ca minorităţi religioase şi beneficiază de o oarecare libertate, dar nu li se permite să vorbească despre Evanghelie cu musulmanii. Totuşi, nu de puţine ori, dincolo de gratii au ajuns şi membri ai acestor biserici, care au fost maltrataţi din cauza credinţei lor. Mai mult, forţele de securitate au capturat sute de Biblii în primele şase luni ale anului trecut şi le-au ars pe toate. Cu toate aceste interdicţii, numărul creştinilor din Iran continuă să crească, în prezent ajungând la 450.000, conform datelor organizaţiei Portes Ouvertes.
Islamul este singura religie oficială în Iran şi toate legile adoptate trebuie să fie în concordanţă cu legea islamică - Sharia - ce prevede că orice musulman care se converteşte la altă religie riscă pedeapsa cu moartea.
Youcef Nadarkhani, un pastor de 34 de ani şi tată a doi copii, a fost arestat în 2009 pentru că a protestat faţă de obligativitatea studierii Coranului în şcoală. Arestat şi acuzat de apostazie şi de evanghelizarea musulmanilor, el a fost condamnat la moarte. Autorităţile au folosit diferite metode pentru a-l convinge să se convertească la islam, inclusiv administrarea unor medicamente, dar nu au reuşit. Aşa încât poliţiştii iranieni au arestat-o şi pe soţia sa şi au condamnat-o la închisoare pe viaţă. Ulterior a fost eliberată, dar dincolo de gratii a ajuns şi avocatul pastorului, care a primit o pedeapsă de nouă ani de închisoare şi interzicerea practicării profesiei, pentru acţiuni şi propagandă împotriva regimului islamic.
Adevărul, interzis în Afganistan
Şi în Afganistan creştinii sunt prigoniţi. Nu puţini au fost cei ameninţaţi, arestaţi sau chiar ucişi de talibani în decursul anului trecut, acţiuni ce sunt susţinute de autorităţi. Când o televiziune afgană a difuzat un reportaj despre un grup de islamici care urmau să fie botezaţi, parlamentarii s-au reunit de urgenţă şi au făcut apel la exterminarea tuturor creştinilor de origine musulmană. Organizaţiile umanitare internaţionale au fost acuzate atunci că se ocupă de evanghelizarea islamicilor, iar localnicii au ieşit pe străzile capitalei Kabul şi i-au ameninţat cu moartea pe angajaţii lor, cerând să fie expulzaţi. Zeci de creştini au fost nevoiţi să plece din oraş, şi chiar din ţară. Pentru prima dată în istoria ţării problema creştinilor de origine musulmană a devenit o chestiune de dezbatere publică. Afganistanul este o republică islamică, iar legislaţia în privinţa libertăţilor religioase este destul de neclară.
Adepţii din Irak, prigoniţi de mahomedani
Armeni, asirieni, chaldeeni şi catolici au trăit în pace în timpul lui Sadam Hussein, dar au devenit ţinta extremiştilor odată cu intervenţia americană, în 2003. Dacă atunci numărul lor era de 1 milion în toată ţara, acum ei mai sunt doar 334.000. Bisericile au fost aruncate în aer, iar preoţii răpiţi pentru că au aceeaşi religie cu trupele străine ce au invadat ţara. Forţaţi să se convertească la islam, câteva sute de mii de creştini au preferat să îşi părăsească locurile natale în ultimii ani.
Irakul este ţara ce a urcat cel mai mult în clasamentul organizaţiei Portes Ouvertes, de pe locul 17 pe locul 8, ceea ce arată numărul foarte mare de cazuri de violenţe ce au avut loc anul trecut împotriva creştinilor.
La Mosul, Bagdad şi Kirkuk, 90 de credincioşi au fost ucişi în atentate puse la cale de grupările islamiste. În luna mai 2010, o maşină-capcană şi o bombă plasată pe şosea au explodat în apropierea unui convoi de autobuze ce transportau studenţi creştini la Universitatea din Mosul. Trei dintre pasageri au murit, iar 180 au fost răniţi. Mulţi dintre supravieţuitorii acestui atentat au rămas însă cu cicatrice sau cu handicapuri pe viaţă.
După şase luni, teroriştii au luat ostatici peste 120 de credincioşi în catedrala siro-catolică din Bagdad, în timpul Liturghiei, cerând eliberarea prizonierilor Al Qaeda din Irak şi Egipt. Cum au intrat în biserică, atacatorii au împuşcat pe unul dintre preoţii din altar. Militarii irakieni au încercat să-i elibereze pe cei sechestraţi, dar operaţiunea s-a încheiat cu moartea a 53 de credincioşi şi rănirea altor 60, printre care femei şi copii.
Suferinţe pentru Domnul în Arabia Saudită
În Arabia Saudită, bastion al islamului, nu este recunoscută nicio minoritate religioasă, toţi cetăţenii fiind consideraţi musulmani. Autorităţile permit practicarea altor culte numai în locuri particulare, însă poliţiştii nu ţin cont de această decizie şi îi arestează pe cei care au altă credinţă. Pentru ei, reuniunile publice sunt interzise, iar dacă oamenii încalcă această decizie riscă să fie arestaţi, biciuiţi, deportaţi şi chiar torturaţi. Printre aceştia se află şi creştini, majoritatea imigranţi filipinezi care lucrează temporar aici.
Anul trecut, în luna octombrie, 12 credincioşi şi un preot au fost arestaţi în timp ce participau la o slujbă, dar ulterior au fost eliberaţi. Loviţi şi umiliţi de forţele de ordine, fără să aibă acces la cărţile religioase, creştinii din Arabia Saudită reuşesc totuşi să îşi păstreze credinţa în Dumnezeu.
Mesagerii secreţi
Pentru musulmanii care se convertesc la creştinism, renunţarea la islam este mai mult decât o schimbare a religiei - este o abandonare a identităţii. Adesea, ei sunt părăsiţi de familii, nu mai au dreptul la moştenire, la locuinţă, şi nici la un loc de muncă. Mai mult, în Iran, trecerea la altă confesiune este pedepsită, în mod oficial, cu moartea. Aşa încât iranienii creştini nu se simt în siguranţă nici în alte ţări şi preferă să păstreze tăcerea în privinţa credinţei lor. În recenta sa carte „Chrétiens de l’Ombre”, André van der Bijl (Frère André), care este şi fondatorul organizaţiei Portes Ouvertes, vorbeşte despre destinul celor care au lăsat islamul pentru a-l cunoaşte pe Iisus Hristos. Amal, o tânără femeie dintr-o ţară arabă din Orientul Mijlociu, a primit de la cineva o Biblie. De atunci, femeia a început să înveţe Cuvântul lui Dumnezeu, iar ceea ce nu înţelegea din Scriptură afla de la posturile de radio creştine. Apoi a luat legătura cu un grup de musulmani creştini care se adunau într-o locuinţă secretă, iar după trei luni a spus că este gata să-l urmeze pe Iisus Hristos. A studiat Biblia timp de doi ani şi a cerut să fie botezată. Tot atunci l-a cunoscut şi pe viitorul său soţ. Dar familia sa nu a acceptat ca ea să se căsătorească însă cu un bărbat care a renegat islamul şi i-a ameninţat pe amândoi cu moartea. Deşi au fost terorizaţi de propriile rude, cei doi tineri au reuşit să se căsătorească, iar acum credinţa lor în Dumnezeu este şi mai mare.
Musulmani convertiţi
În ultimii zece ani, numărul musulmanilor care au renunţat la religia lor pentru a se apropia de Iisus Hristos a fost mai mare decât în orice altă perioadă a istoriei. Într-un interviu pentru televiziunea Al Jazeera, şeicul libian Ahmad Al Katani - un important cleric islamic - făcea unele declaraţii şocante cu câţiva ani în urmă: în fiecare an, 6 milioane de musulmani se convertesc la creştinism, în fiecare zi, 16.000, iar în fiecare oră, 667. El a dat ca exemplu Africa, unde islamul este principala religie, care pierde însă tot mai mulţi adepţi în favoarea creştinismului. Fenomenul este cu atât mai îngrijorător pentru lumea islamică cu cât creşte şi numărul bisericilor. Şeicul nu ezită să-i atace pe misionarii care propovăduiesc Evanghelia, dar propune ca redresarea islamului să se facă tot prin metodele folosite de creştini, respectiv prin construirea de şcoli şi lăcaşuri de cult. El a dat ca exemplu Kenia, cu o populaţie de 30 de milioane - din care un sfert sunt musulmani - unde sunt doar 900 de moschei, faţă de cele 25.000 de biserici creştine.
În China s-au făcut simţite unele semne de toleranţă din partea autorităţilor faţă de creştini, în comparaţie cu anii trecuţi, când erau persecutaţi. În 2010, numărul credincioşilor închişi s-a micşorat considerabil, iar cazurile bisericilor de casă atacate s-au redus în toate regiunile ţării. Grupurile religioase au acum autorizaţia de a se implica mai mult în viaţa socială, cu condiţia să nu compromită stabilitatea societăţii. Dacă nu organizează manifestaţii publice de mare amploare şi nu sunt înregistrate incidente, creştinii sunt lăsaţi să-şi practice religia. Potrivit informaţiilor oficiale, există aproape 50 de milioane de creştini în China, dintre care cei mai mulţi sunt recunoscuţi de stat, dar se pare că numărul total ar ajunge la 100 de milioane. Chiar dacă nu reprezintă un pericol pentru autorităţi, ei sunt ţinuţi sub supravegherea poliţiştilor.
Principalele motive care îi determină pe musulmani să-l urmeze pe Iisus Hristos se referă în special la viaţa şi învăţăturile Sale. Aşa au declarat pentru site-ul www.christianitytoday.com peste 700 de islamici convertiţi. Pentru ei, importante au fost şi stilul de viaţă al creştinilor, în special toleranţa faţă de persoanele de altă religie, egalitatea între bărbaţi şi femei, iertarea păcatelor şi, nu în ultimul rând, răspunsul pe care l-au primit de la Dumnezeu în urma rugăciunilor.
- Şase milioane de musulmani se convertesc la creştinism în fiecare an.
1. Coreea de Nord
2. Iran
3. Afganistan
4. Arabia Saudită
5. Somalia
6. Maldive
7. Yemen
8. Irak
9. Uzbekistan
10. Laos
11. Pakistan
12. Eritreea