de Elena Şerban

- Este o colecţie unitară alcătuită din volume scrise într-un interval de 1.600 de ani

Prima ediţie în limba română a Bibliei a fost publicată la 16 noiembrie 1688. Lucrarea este cunoscută mai ales sub numele de Biblia de la Bucureşti, şi are la bază textul integral al Sfintei Scripturi. Volumul reprezintă un punct de referinţă pentru toate traducerile ulterioare ale textului sacru în limba română.

Credincioşii au avut ocazia să desluşească slovele
Motivul pentru care s-a decis traducerea în română a Sfintei Scripturi a fost acela ca oamenii, credincioşii, să-şi citească Biblia în limba pe care o vorbeau. Până atunci, la slujbe şi în biserici se folosea limba slavonă, pe care mulţi nu o cunoşteau.
Printre cărturarii vremii, care au participat efectiv la traducere, s-au numărat arhiepiscopul Ghermano de Nisa (directorul Academiei Greceşti din Constantinopol), Sevastos Kymenites (directorul Şcolii Greceşti din Bucureşti) şi fraţii Radu şi Şerban Greceanu.

Muncă uriaşă, rezultate pe măsură
Pentru vremurile de atunci, Biblia de la Bucureşti era una dintre cele mai mari opere editate. Avea aproape 1.000 de pagini - mai precis 944 - realizate pe un format mare, şi era scrisă cu litere chirilice, ce se foloseau în acea vreme. De altfel, abia în anul 1859, în vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, au fost publicate primele Biblii scrise cu litere din alfabetul roman.
În afară de faptul că le-a oferit românilor textul integral al Sfintei Scripturi, Biblia de la Bucureşti a contribuit la formarea limbii literare, dar şi la menţinerea unităţii de limbă.

Ediţia jubiliară din 1988
La împlinirea a 300 de ani de la apariţia sa, în 1988, Biblia de la Bucureşti a fost retipărită, ca ediţie jubiliară, în facsimil şi transcriere la Tipografia Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Ideea acestei retipăriri a aparţinut Patriarhului român Iustin Moisescu. După decesul acestuia, în 1986, munca a fost dusă la bun sfârşit de Patriarhul Teoctist, cel care a condus BOR în perioada 1986-2007. Ediţia din 1988 a fost lansată atât la Bucureşti, cât şi la Geneva, Viena şi Salonic şi a fost publicată cu litere latine. O nouă ediţie a văzut lumina tiparului în 1997.

Apusenii, mult mai stricţi
Dacă în estul Europei Biserica era de acord cu traducerile Bibliei în diverse limbi răsăritene, în Occident, lucrurile nu erau la fel de uşoare. Sute de ani, Biserica Apuseană va critica aspru şi, uneori, va pedepsi orice încercare de a traduce Biblia în altă limbă decât latina - singura versiune oficială era Vulgata Fericitului Ieronim. În ciuda criticilor, nu au lipsit astfel de iniţiative. Astfel, în anul 758 a fost publicată o Biblie în limba germană veche, tradusă de un anume Matei. Prima traducere în limba franceză a apărut în jurul anului 1170, susţinută financiar de un negustor din Lyon, Peter Waldo. În limba engleză, Biblia a fost tradusă integral de John Wycliffe, undeva în a doua jumătate a secolului al XIV-lea.
În 1522, Martin Luther a fost cel care a tradus Noul Testament în limba germană, iar în 1532, tot el a publicat versiunea integrală a Sfintei Scripturi. Un moment important pentru lumea anglofonă l-a reprezentat apariţia Bibliei de la Geneva, în 1560. Traducerea s-a datorat numeroasei comunităţi de anglicani stabiliţi la Geneva, în urma persecuţiei Reginei Maria Tudor (1553-1558). Lucrarea a fost recunoscută pe întregul teritoriu al Marii Britanii şi în Scoţia, fiind adoptată şi de misionarii din Lumea Nouă. Totuşi, varianta oficială pentru limba engleză a fost, pentru mult timp, versiunea elaborată în prima jumătate a secolului al XVII-lea de un grup de învăţaţi. După mai bine de zece ani de muncă, aceştia au conceput Biblia, cunoscută sub numele de „The King James Version”.

Reprezintă istoria întâlnirii lui Dumnezeu cu oamenii
Biblia nu este o singură carte, ci o colecţie de volume scrise într-un interval de aproximativ 1.600 de ani. Însă, în ciuda diversităţii de conţinut (unele cărţi prezintă mai mult evenimente istorice, iar altele se axează pe profeţii sau pe alte aspecte ale lumii) sau a distanţelor în timp în care acestea au fost scrise, Biblia este unitară. S-ar putea spune, fără dubii, că prezintă istoria întâlnirii lui Dumnezeu cu oamenii, toţi autorii redactându-şi scrierile sub înrâurirea Duhului Sfânt.

Etimologia unui cuvânt divin

Termenul utilizat frecvent pentru a desemna Cartea Sfântă a creştinilor este forma de plural a cuvântului grec „biblion” - „carte”. Cuvântul grecesc, la rândul său, are la origine numele oraşului fenician Byblos, port pe unde se importa din Egipt papirusul, materialul folosit pe atunci la scris. Încet-încet, numele oraşului a devenit foarte curând substantiv comun în limba greacă, însemnând „carte”.

- Alte traduceri ale Sfintei Scripturi au fost Biblia de la Blaj (1795), Biblia de la Petersburg (1819), Biblia de la Buzău (1854-1856), Biblia de la Sibiu (1856-1858) şi altele.
- Biblia de la Bucureşti conţine şi lucrarea „Despre raţiunea dominantă“, atribuită lui Iosif Falviu, prima lucrare de filozofie tradusă în limba română de Nicolae Milescu.
- Numele complet al lucrării publicate în 1688 a fost „Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi Noului Testament”.