de Anda Postolache
Mănăstirea Lavra Pecerska din Kiev este un loc unic în lumea creştin-ortodoxă. În această veche vatră monahală, supranumită „Maica mănăstirilor ruseşti”, se află peste 150 de moaşte de sfinţi şi mai multe icoane făcătoare de minuni. De aici au provenit 20 de episcopi ruşi.
Icoanele zburătoare
Lavra Pecerska este de fapt o mare mănăstire, care a reunit în perioada ei de glorie peste 3.000 de călugări. Când a luat fiinţă mănăstirea - în jurul anului 1000 - Kievul se afla la începuturile sale ortodoxe, aşa cum era întreaga Rusie, de altfel, ştiut fiind faptul că poporul rus a trecut la creştinism abia în perioada amintită, la stăruinţa cneazului Vladimir.
Creştinarea Kievului a fost o perioadă de mare efervescenţă spirituală şi chiar spectacol social, am putea spune. Mulţimi impresionante de oameni erau botezaţi în apele Niprului şi în afluenţii acestuia şi toţi erau cuprinşi de evlavie sinceră. Se botezau şi pentru că ordinul venea de sus, dar, mai presus de aceasta, oamenii erau tulburaţi şi convinşi de adevărul credinţei în Iisus Hristos în urma nenumăratelor minuni ce se petreceau sub ochii lor. Icoanele aduse din Răsărit făceau diverse minuni, moaştele sfinţilor la fel, biserici falnice erau ridicate în timp-record şi pictate de pictori renumiţi, veniţi şi ei din locurile deja creştinate. Mai mult decât atât, din Constantinopol, icoanele zburau şi se arătau în văzduh cu multă strălucire, deasupra multor sate şi oraşe ruseşti, unde coborau, iar locuitorii întemeiau mănăstiri şi construiau biserici.
O biserică făcută din porunca Maicii Domnului
În jurul anului 1000, un tânăr pe nume Antipa, cuprins de chemarea creştinismului, s-a hotărât să meargă la Muntele Athos, unde s-a călugărit sub numele de Antonie. După o vreme, stareţul său l-a trimis înapoi în ţara natală. În anul 1028, Antonie a ajuns la Kiev şi a descoperit în apropiere o peşteră pe malul Niprului, săpată de preotul Ilarion. S-a hotărât să locuiască acolo şi a trăit aşa o vreme numai cu apă, pâine şi rugăciune. I s-au mai alăturat la început alţi 12 călugări, între care Nikon, Leontie şi Teodosie, toţi deveniţi sfinţi, ca şi Antonie, de altfel. Cu vremea, numărul doritorilor de viaţă monahală a crescut şi nu au mai încăput în peştera iniţială şi nici în cea de-a doua care fusese săpată. Din acest motiv, au ridicat o primă biserică de lemn la suprafaţă, cu hramul Adormirii Maicii Domnului. Doar slujbele erau ţinute afară, în rest, călugării, cu post, rugăciuni şi alte nevoinţe duhovniceşti, trăiau în peşteri. La scurt timp, şi biserica de afară a devenit neîncăpătoare pentru toţi cei care veneau la slujbe în Lavra. Atunci s-a întâmplat o minune. Maica Domnului s-a arătat unor zidari din Constantinopol, zicându-le: „Voiesc să-mi zidiţi o biserică în oraşul Kiev din Rusia. Luaţi-vă aur pentru trei ani şi mergeţi să lucraţi în acel loc”. Le-a spus apoi că vor fi întâmpinaţi de Antonie şi Teodosie şi vor fi răsplătiţi cum se cuvine. Le-a dat părticele din moaştele Sfinţilor Mucenici Artemie, Areta, Acachie, Iacov, Leontie, Policnet şi Teodor, pentru a fi aşezate la temelia bisericii. Le-a mai dat şi o icoană cu Adormirea Maicii Domnului, pentru hram. Meşterii au pornit la drum şi, după zece zile, au ajuns la Kiev, unde au fost primiţi de cei doi călugări, Antonie şi Teodosie. Zidarii au cerut să le arate locul viitoarei biserici, dar călugării nu pricepeau ce vor să spună. Şi chemând toţi fraţii din mănăstire, meşterii le-au povestit toată minunea. Pentru a afla locul unde doreşte Maica Domnului să fie ridicată biserica, Antonie s-a rugat să fie peste tot locul rouă, iar pe locul unde trebuia construită biserica să nu fie umezeală. Şi Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea. A doua oară s-a rugat să fie rouă numai pe locul unde se va construi biserica, şi aşa a fost. A treia oară, ca să se înţeleagă de toţi că acela este locul dorit de Dumnezeu pentru biserica nouă, la rugăciunea lui a căzut foc din cer exact pe locul bisericii. Sfântul lăcaş ridicat la dorinţa Maicii Domnului a fost sfinţit în anul 1089.
Sute de metri de galerii cu sfinţenie
În decursul istoriei s-a descoperit că mulţi dintre călugării din Lavra, plecaţi la Domnul, erau sfinţi. S-au aflat moaştele lor bine mirositoare, făcătoare de minuni, adăugându-se mereu la cele existente. Astfel, în galeriile subterane de la Pecerska, aflate la o adâncime ce variază între 5 şi 20 de metri, se află acum peste 150 de moaşte întregi de sfinţi, în afară de părticele de la alţi sfinţi. Aici au fost duse în vremuri tulburi şi moaştele Sfintei Teodora de la Sihla. Cine ajunge la Lavra este cutremurat de sfinţenia locului. Multe dintre moaşte se află la închinare, dar sunt şi multe nedezgropate. Ele sunt păstrate în cele două galerii. Aici, pe o lungime de aproape 700 de metri, din loc în loc, la răspântii, se află mici paraclise în care se roagă pelerinii. O descoperire recentă a fost aceea a moaştelor Sfântului Ierarh Vladimir, care, în 1918, a fost executat de comunişti, alături de mai mulţi călugări.
Într-un mare incendiu din 1718, care a cuprins Lavra şi în care a ars marea biserică, doar icoana Maicii Domnului de la Constantinopol a scăpat ca prin minune. Duhul Lavrei a fost stins de comunişti în 1917. Decenii întregi nu s-a mai auzit clopot şi slujbă la Pecerska, dar, după căderea comunismului, viaţa monahală şi-a reluat cursul. Astăzi, Lavra Pecerska străluceşte din nou, cu zecile ei de biserici, cu sutele ei de moaşte şi icoane minunate, cu slujbele sale aparte, şi atrage la sine mii de pelerini.