de Anda Postolache
- Greşit asociat cu tăierea porcului, acest mărturisitor al lui Dumnezeu s-a sacrificat pentru convingerea sa
În tradiţia noastră populară se spune că ziua cea mai bună pentru tăierea porcului de Crăciun este la 20 decembrie, adică de Ignat. Puţini ştiu însă că ziua aceasta, în calendarul ortodox, este consemnată drept ziua Sfântului Ignatie. Viaţa sa nu are nicio legătură însă cu sacrificarea porcului, ba dimpotrivă, el este unul dintre cei mai mari mucenici, mărturisitor al lui Dumnezeu, el însuşi sacrificat de romani pentru credinţa sa.
Mesajul credinţei veşnice, înscris pe inimă
Sfântul Mucenic Ignatie a fost ucenic direct al apostolilor Domnului şi episcop în Antiohia. I se mai spune şi Teoforul, adică „Purtătorul de Dumnezeu” sau „Cel purtat de Dumnezeu”. Supranumele de Teoforul vine de la două întâmplări definitorii pentru viaţa sa. Când ucenicii lui Iisus au întrebat cine va sta de-a dreapta şi de-a stânga Lui în Împărăţia lui Dumnezeu, iscându-se şi un fel de ceartă între ei pentru întâietate, Iisus le-a răspuns: „Cine vrea să fie mai mare să fie sluga tuturor”, învăţându-i că mărirea se obţine prin smerenie şi umilinţă. Ca să-i facă să priceapă şi mai bine cât de smeriţi şi de nevinovaţi trebuie să fie, a luat un copil în braţe, îndemnându-i să devină copii cu inima. Cel mic, purtat în braţe atunci de Iisus, a fost cel care mai târziu devenea Sfântul Ignatie.
La sfârşitul său mucenicesc, Sfântul Ignatie avea să arate că şi el îl purta pe Dumnezeu în inima sa. În circul de la Roma, unde a fost dus spre martirizare, când fiarele sălbatice l-au sfâşiat, acestea nu s-au atins de inima sa, ce a fost găsită întreagă. Pe ea era scris cu litere de aur: „Iisus Hristos”.
Sfântul Petru l-a numit episcop
Viaţa Sfântului Ignatie a fost una exemplară, întrucât a fost ucenic direct al Sfântului Evanghelist Ioan. Ajuns la maturitate, a fost ales de Sfântul Apostol Petru episcop al creştinilor din Antiohia Siriei, acolo unde cei care credeau în Iisus Hristos şi-au spus pentru prima dată în istorie „creştini”.
Sfântul Ignatie a murit în 107 d.Hr., an în care împăratul roman Traian sărbătorea victoria asupra dacilor. Istoricii ne spun că sărbătoarea a fost deosebit de fastuoasă şi a durat 123 de zile, constând în ceea ce le plăcea romanilor: circ şi pâine. Au murit atunci 10.000 de gladiatori în lupte şi jocuri sângeroase, la acestea adăugându-se decesul, în arene, a mii de creştini sfâşiaţi şi mâncaţi de 11.000 de lei, leoparzi şi alte sălbăticiuni.
Nu a vrut să fie salvat
Din Antiohia până la Roma a fost un drum greu pentru episcopul care avea peste 70 de ani. Călătoria s-a făcut şi pe Marea Mediterană, şi pe pământ, poposind în unele oraşe. Când au aflat că va fi dus la Roma spre a fi omorât de fiare, creştinii care aveau influenţă la curtea imperială s-au gândit să aranjeze lucrurile ca Episcopul Ignatie să nu fie ucis. Aflând aceasta, Sfântul le-a scris o scrisoare în care îi ruga să nu intervină pentru el, căci abia aştepta să sufere şi el pentru Hristos, care s-a răstignit pentru noi. Le scria: „Lăsaţi-mă să fiu mâncare fiarelor, prin care pot dobândi pe Dumnezeu. (…) Mai degrabă linguşiţi ca ele să-mi fie mormânt şi să nu lase nimic din trupul meu: ca nu adormind să fiu povară cuiva. Atunci voi fi cu adevărat ucenic al lui Iisus Hristos când nici trupul meu nu-l va vedea lumea. Faceţi rugăciuni pentru mine ca să fiu găsit, prin aceste unelte, jertfă lui Dumnezeu”.
Bătrânul episcop a fost dus în arenă şi doi lei i-au sfâşiat trupul, rămânând din el doar oasele mari şi inima întreagă. După ce s-a făcut curat în arenă, creştinii din Roma au luat rămăşiţele sale sfinte şi nisipul udat cu sângele său mucenicesc şi le-au îngropat cu mare evlavie în Cimitirul Dafini, din Antiohia. Puţinele rămăşiţe pământeşti ale Sfântului Ignatie se află în biserica dedicată lui în Antiohia, unde fusese episcop vreme de 40 de ani.
În popor, Ignatul este o zi cu multe semnificaţii superstiţioase, păstrate în spaţiile extracarpatice încă din vremuri precreştine. Ignat era numele unei zeităţi solare (ignis înseamnă foc în limba latină), de unde şi ritul funerar de incinerare (pârlitul porcului) în ziua de Ignat. Ziua mai este cunoscută şi sub numele de „Ignatul porcilor” sau „Crăciunul ţiganilor” (pentru că ei erau chemaţi înainte ca să taie porcii). Tradiţia populară cere ca în ajunul Ignatului să se fiarbă grâu, iar capul familiei îl tămâiază şi îl binecuvântează. Din grâu mănâncă toţi ai casei, iar ce rămâne se dă dimineaţa la păsări. Ignatul, ca sărbătoare păgână, are şi semnificaţii magice. Se spune că în această noapte porcul îşi visează cuţitul sau se visează cu mărgele roşii la gât. Se mai spune că în această noapte vrăjitoarele umblă ca să ia belşugul casei şi de aceea se presară mei şi sare împrejurul locuinţei, al hambarelor şi al curţii.