de Elena Şerban
Peste 350 de milioane de oameni din lume sunt budişti. Cred într-o religie ce se bazează pe învăţăturile lui Buddha, a cărui naştere se sărbătoreşte la 8 aprilie. Restul lumii, până la 7 miliarde, a auzit probabil de această religie şi cam atât. Puţini ştiu că la baza acestei credinţe a fost un gânditor indian, Gautama Siddhartha (Buddha Shakyamuni). Ceilalţi sunt de părere că întemeietorul acestei religii a fost un personaj mitologic.
Sânge albastru
Budiştii afirmă că prinţul Gautama Siddhartha s-a născut în anul 563 î.Hr., în oraşul Lumbini, şi a fost crescut în Kapilavastu, aproape de actuala frontieră dintre India şi Nepal. Istoricii cred că tatăl lui Buddha era conducătorul unui trib numit Sakya. Încă de la naşterea lui Gautama, un vizionar important din regiune, Asita, i-a prezis pruncului un destin celebru. Aceiaşi istorici susţin că tatăl lui Gautama a avut un vis neobişnuit. Se făcea că fiul său părăsea palatul şi mergea în sihăstrie.
Nemulţumit de acest destin, şeful tribului Sakya a dat dispoziţii ca fiul său să fie aproape închis în palat. Nu voia ca singurul său moştenitor să se îndepărteze de el şi să ia calea ascezei. În ciuda restricţiilor la care a fost supus, tânărul Gautama a ieşit în afara palatului de patru ori.
În timpul acestor incursiuni exterioare, tânărul prinţ s-a întâlnit cu un bătrân, cu un bolnav, cu un mort şi cu un călugăr. Toate aceste personaje au simbolizat în mintea lui Gautama efemeritatea existenţei materiale, cauzată de bătrâneţe, boală şi moarte. Cel de-al patrulea personaj cu care s-a întâlnit Gautama a fost cel care i-a schimbat viaţa celui care avea să devină viitorul Buddha. Călugărul i-a dezvăluit calea de a învinge toate suferinţele umane: religia. Acela a fost momentul hotărâtor pentru Gautama.
Ascenză severă în junglă
Şi-a părăsit tatăl, casa şi îndatoririle de prinţ, chiar dacă urma să i se nască un copil, şi a urmat o asceză în junglă vreme de aproape şase ani.
Cu toate că în aceşti şase ani a fost ispitit să renunţe la asceză, prinţul nu s-a lăsat. Prin meditaţie intensă a reuşit să îşi concentreze toată atenţia asupra eliberării de suferinţă şi a avut revelaţia reîncarnărilor sale anterioare.
Rezultatul acestor ani de meditaţie a fost faptul că a căpătat „deşteptarea” (bodhi - o traducere populară în Apus este „iluminare”). Avea 35 de ani când a devenit cunoscut ca „Buddha” („cel iluminat”) sau „Gautama Buddha”. Încurajat de zeul Brahma, Buddha a petrecut ani întregi învăţându-i pe oameni despre dharma şi a pus pe picioare religia cunoscută acum cu numele de budism.
Primii călugări budişti au apărut la Benares. Cei mai importanţi adepţi ai lui Buddha au fost Ananda (discipolul preferat a lui Buddha), Sariputra şi Maudgalyayna (doi prieteni din tinereţe).
După o perioadă, prinţul s-a întors în palatul natal, unde l-a convertit şi pe tatăl său la budism, dar şi pe fiul său, Rahula.
În urma cercetărilor s-a stabilit că Buddha a murit când avea în jur de 80 de ani, în Kushinagara (India), se pare că din cauza dizenteriei.
În câteva sute de ani de la decesul lui Buddha, religia propovăduită de el s-a extins pe întregul teritoriu al subcontinentului indian, dar şi în Sri Lanka. Au urmat apoi şi alte părţi ale lumii.
„Cele patru adevăruri nobile”
O parte din doctrina promovată de Gautama Buddha cu privire la viaţa sacralizată şi scopul eliberării are la bază „cele patru adevăruri nobile”. Primul priveşte suferinţa sau durerea. Al doilea identifică originea suferinţei în dorinţa, pofta sau setea care determină reîncarnările. Această „sete” caută mereu noi satisfacţii. Buddha distinge trei feluri de dorinţă: dorinţa de a satisface plăcerile simţurilor, dorinţa de perpetuare şi dorinţa morţii. Al treilea „adevăr nobil” presupune eliberarea de suferinţă prin anihilarea dorinţei. Stingerea acesteia este Nirvana. Al patrulea „adevăr” arată căile ce duc la încetarea suferinţei, Buddha oferind un mijloc prin care dorinţele pot fi suprimate. De altfel, formularea „celor patru adevăruri nobile” urmează structura unei metode din medicina indiană: constatarea bolii, cauza ce a determinat-o, şansele de vindecare şi tratamentul bolii. Buddha însuşi se identifica astfel cu un doctor al cărui scop era acela de a trata o persoană grav rănită.
Nirvana... Paradisul?
Gautama Buddha descrie intrarea în Nirvana prin termenii „lipsa de moarte” sau „necondiţionarea” şi consideră că este desăvârşirea spirituală supremă, rezultatul firesc al cuiva care trăieşte în armonie cu învăţăturile budiste. Nirvana reprezintă starea în care e nimicită suferinţa şi în care omul se debarasează de ciclul reîncarnărilor, de orice apariţie, dispariţie sau transformare. În diferite credinţe populare există convingerea că Nirvana este un fel de Rai, de Paradis. Chiar dacă unul dintre termenii caracteristici Nirvanei este vidul.
Budiştii cred că oricine se trezeşte din „somnul ignoranţei”, experimentând o relaţie nemijlocită cu realitatea, fără să fi fost instruit de cineva, şi predică învăţăturile sale celorlalţi este numit buddha. Toţi budiştii tradiţionali sunt de acord că Buddha Shakyamuni sau Gautama Buddha nu a fost singurul buddha: se crede că au existat mulţi buddha înaintea sa şi că vor exista şi viitori buddha de asemenea. Siddhartha Gautama este totuşi unic între ceilalţi buddha care au existat şi vor exista, deoarece învăţăturile sale se concentrează asupra Nirvanei.
- Potrivit povestirilor, Buddha s-a născut de 504 ori înainte de a se naşte ca prinţ Siddhartha, sub diferite forme, de zeu, rege, prinţ învăţător, hoţ, sclav, şi de multe ori a luat forme de animale ca leu, căprioară, maimuţă, cal ori ţestoasă.
- În fiecare an, la începutul lunii mai, se organizează ceremonia Waisak, de comemorare a naşterii prinţului Siddhartha.
- Karma, frecvent utilizată în budism, este definită ca acţiunea, bună sau rea, efectuată conştient şi intenţionat. Conform principiului cauză-efect, karma dintr-o viaţă anterioară determină natura vieţii prezente.