La patruzeci de zile de la Înviere, Hristos s-a înălţat la cer, fiind ultima dată când ucenicii Săi L-au văzut pe pământ. În timp ce se ridica în slava cerului, Domnul le spunea ucenicilor Săi: „Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim, în toată Iudeea şi Samaria şi până la marginea pământului” (Fapte 1, 8). Prin urmare, în a şasea joi după Paşte serbăm Înălţarea Domnului la cer. După cum Iisus, înainte de propovăduire, a stat 40 de zile în pustie şi s-a rugat, aşa şi după Înviere a stat 40 de zile pe pământ şi i-a învăţat pe ucenici despre scopul venirii Sale pe pământ, despre împărăţia lui Dumnezeu. În răstimpul celor 40 de zile de după Înviere, Iisus aparţinea atât lumii de aici, deoarece putea să mănânce şi avea toate atributele unui om cu trup care avea necesităţi fireşti, dar, în acelaşi timp, aparţinea şi lumii de dincolo, întrucât trupul Lui era altfel, avea o „subţirime” ce îi permitea să treacă prin lucruri.
Însemnări în Scriptură
În Sfânta Scriptură găsim referinţe la actul Înălţării în Evanghelia de la Marcu, versetul 19 din capitolul al 16-lea, unde se spune că Iisus S-a Înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta Tatălui. În Evanghelia de la Luca sunt câteva versete în capitolul 24 ce relatează momentul, în timp ce Sfântul Apostol Pavel, în Epistola I către Timotei, referindu-se la taina creştinătăţii, spune: „Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, S-a vestit de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, S-a crezut în lume şi S-a înălţat întru slavă” (I Timotei 3, 16). Momentul istoric al urcării Fiului lui Dumnezeu la cer a fost povestit de cei care au fost martori la aceasta. Sfântul Apostol Luca spune că Domnul Hristos i-a luat pe ucenicii Săi, i-a dus spre Betania şi acolo Şi-a ridicat mâinile, i-a binecuvântat, şi pe când îi blagoslovea, S-a depărtat de ei şi S-a înălţat la cer (Luca 24, 50-51). Iisus a vrut ca, la Înălţarea Lui, ucenicii să fie prezenţi, pentru ca astfel, prin mărturia lor, toată lumea să creadă că urcarea Sa la cer s-a făcut cu Trupul Lui.
Trupul spiritualizat al lui Iisus
Preotul Boris Răduleanu, într-o predică la praznicul Înălţării, spunea: „Înălţarea ne arată că ieşirea lui Dumnezeu din lumea aceasta nu înseamnă dezîntrupare. El nu şi-a părăsit Trupul. Îndepărtându-se de lume, Iisus a rămas Dumnezeu-Om, Dumnezeu întrupat. Dar trupul Lui a devenit prin înălţare atât de spiritual, încât s-a putut aşeza cu Trupul în slava Sfintei Treimi, la dreapta Tatălui, aşa cum a petrecut până la întrupare. Trupul luat din Fecioara Maria s-a făcut, în Hristos, natură divină”.
Taina, pătrunsă doar de „raţiunea inimii” Oricâte cuvinte s-ar rosti despre faptele lui Iisus, Înălţarea la cer este cu adevărat o taină. Oare poate mintea omenească să înţeleagă acest miracol? Desigur, doar cei care pot crede şi înţelege cu „raţiunea inimii” că El a fost răstignit, a murit şi a înviat. La Înălţare s-a produs o nouă şi ultimă spiritualizare a trupului lui Iisus, după cea care a avut loc la Înviere, când a trecut prin uşile încuiate şi a intrat la Apostoli, spunându-le: „Pace vouă!”. Atunci, la Înălţare, Iisus i-a învestit pe apostoli cu o putere deosebită: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi.” Şi a suflat asupra lor şi a zis: „Luaţi Duh Sfânt. Cărora veţi ierta păcatele vor fi iertate, cărora le veţi ţine vor fi ţinute.” (Matei 28, 18-19).
Ziua Eroilor Neamului
De Înălţare, noi serbăm şi Ziua Eroilor Neamului. Este cea mai indicată pentru a le face pomeniri la biserică, pentru că prin jertfa lor au realizat legătura cu cei de sus, din împărăţia lui Dumnezeu, dăruindu-ne nouă libertatea. Eroii unui neam sunt cinstiţi aproape la fel de mult ca martirii care şi-au dat sângele pentru Hristos. Eroii şi-au pus viaţa pentru semeni, pentru ţară, pentru credinţă, în ultimă instanţă. Suntem chemaţi la sfinţenie, dar şi la eroism, unul spiritual, de a ne trăi viaţa în adevăr, în mărturisirea credinţei, fiind mereu un exemplu prin trăirea noastră. Anda Postolache
