Între Bucureşti şi Ploieşti, pe malul lacului cu nume sugestiv, Lacul Maicilor, se ridică falnică şi frumoasă Mănăstirea Ţigăneşti. Lăcaş vestit de rugăciune, atestat documentar în anul 1780, mănăstirea este un furnicar de vrednicie împletită cu cântarea şi ruga către Dumnezeu.
Mihai Viteazul, ctitorul mănăstirii
Mănăstirea este atestată de documentul de donaţie şi vânzare-cumpărare din iulie 1780 al lui Matei Ţigănescu şi al Paraschivei Căplescu, verişoara sa. Referinţe despre Mănăstirea Ţigăneşti aflăm şi din hrisoavele domneşti de danii ale lui Moruzi, la 1793, Caragea, la 1813, şi Dimitrie Ghica-Voievod, la 1824. Legenda Mănăstirii Ţigăneşti, dar şi pomelnicul din biserică spun că domnitorul care ar fi pus temelia acestui aşezământ monahal ar fi Mihai Viteazul, împreună cu 
doamna sa, Stanca. Aceasta ar confirma şi faptul că ar fi fost construită de călugări veniţi aici de la Muntele Athos. Mai întâi, pe locul acesta, aflat între copacii falnici ai Codrilor Vlăsiei, a fost un schit cu o biserică de lemn, păstrându-se de atunci icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe. Schitul Ţigăneşti, populat în acele vremuri de călugări, a trecut sub oblăduirea Mănăstirii Căldăruşani, monahii rămânând în acel sfânt lăcaş. Ulterior, la Schitul Ţigăneşti au fost aduse maici de la Schitul Turbaţi-Siliştea Snagovului şi Schitul Maicilor din Bucureşti.
Frumuseţea dintre ape
Devenită neîncăpătoare, datorită mulţimii de credincioşi care îi călca pragul, biserica a fost demolată şi construită în locul acesteia, în anul 1812, actuala biserică, ce poartă hramul Adormirea Maicii Domnului. Această biserică a fost ridicată prin strădania banului Radu Golescu, a logofătului Gheorghe Florescu şi a soţiei sale, Anica, în vremea stareţului Dosoftei. Pentru a mări stabilitatea terenului, între anii 1980 şi 1984, construcţia a fost consolidată. În incinta mănăstirii se află două clădiri, construite cu cerdacuri susţinute de coloane, chiliile, stăreţia, trapeza şi o bogată colecţie de artă bisericească şi de carte veche. Clădirea muzeului, construită în 1848, a avut la început rol de orfelinat, apoi de şcoală, arhondărie, iar în anul 1989 a fost transformată în muzeu. Este locul unde pelerinii pot găsi valoroase icoane pe lemn, pânză, sticlă şi metal, dar şi veşminte vechi, cărţi şi alte obiecte religioase.
Clopotniţa cu trei clopote
Mozaicul din exterior a fost făcut de pictorul Gheorghe Răducanu, iar catapeteasma a fost pictată în 1895 de Gheorghe Stoenescu şi refăcută în 1989 de Gheorghe Samoilă. Pelerinii sau simplii vizitatori pot admira la Mănăstirea Ţigăneşti adevărate opere de artă. Este vorba despre monumentele funerare vechi realizate artistic, între care cel mai valoros este cel al familiei Diamandescu, realizat de sculptorul Carol Stork în anul 1889. O altă particularitate a Ţigăneştilor este clopotniţa care adăposteşte trei clopote mari şi unul mic, precum şi un ceas cu două cadrane, adus din Germania în 1911 şi al cărui mecanism cântăreşte nu mai puţin de 1.300 kg.
Veşminte preoţeşti din aur şi din argint
Pictura interioară din biserica mănăstirii a fost realizată în 1853, în stil neobizantin, de egumenul Eftimie. Restaurări ale picturii s-au făcut în 1880, 1895, 1911, iar în 1929, biserica a fost repictată de Dimitrie Belizarie, cel care a refăcut şi pictura din Catedrala Patriarhală. Pridvorul de la Ţigăneşti păstrează şi câteva scene din pictura originală. Mănăstirea Ţigăneşti este binecunoscută pentru atelierele de ţesătorie de stofe, din care se confecţionează veşmintele preoţeşti. Un lucru deosebit este că materialele folosite sunt de cea mai bună calitate, mătase vegetală, precum şi fir de aur şi de argint. În acelaşi timp, aici se realizează adevărate opere de artă, dacă socotim frumuseţea broderiilor ce ies din mâinile măicuţelor. În acest loc a fost lucrată, de exemplu, broderia pentru sala de marmură a Castelului Peleş.
Anda Postolache
