de Adela Stăncescu
- Moaştele sale întregi se află într-o biserică ortodoxă greacă din Ţara Sfântă
Când a plecat din România, Sfântul Ioan Iacob avea 23 de ani şi era călugăr la Mănăstirea Neamţ. Voia însă mai mult, să ducă o viaţă pustnicească acolo unde s-a născut, a pătimit şi a înviat Iisus Hristos. Şi-a împlinit dorinţa şi s-a nevoit timp de 24 de ani în Locurile Sfinte, iar acum este cinstit de toţi ortodocşii. La racla cu moaştele sale vin zilnic să i se închine pelerinii, şi toţi cei care s-au rugat cu credinţă au fost ajutaţi. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în 1992, fiind prăznuit la 5 august.
O copilărie fără părinţi
Născut la 23 iulie 1913, într-o familie de ţărani credincioşi din Crăiniceni - un sat din judeţul Botoşani -, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul a fost singurul copil la părinţi. La botez a primit numele Ilie, dar nimeni nu s-a gândit atunci că va ajunge într-o zi să vieţuiască în locurile unde a trăit Sfântul Prooroc Ilie. Când avea doar 6 luni a rămas orfan de mamă, iar după trei ani ani i-a murit şi tatăl pe front, în Primul Război Mondial. Timp de zece ani a fost crescut de bunica sa, care l-a învăţat să se roage, să meargă la slujbe şi să citească din cărţile sfinte. Ea îşi dorise foarte mult să-şi petreacă sfârşitul vieţii într-o mănăstire, dar a renunţat pentru a-l creşte pe micul Ilie. Însă la vârsta de 10 ani a pierdut-o şi pe cea care i-a fost şi mamă, şi bunică şi a rămas în grija unui unchi. Acesta, văzând că Iliuţă a terminat primele clase cu premiu, l-a trimis să urmeze gimnaziul, şi apoi liceul. În toţi anii de şcoală a fost printre cei mai buni elevi. Apoi rudele l-au sfătuit să studieze la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, ca să ajungă preot, dar el le-a spus că îşi dorea mai mult decât atât: voia să fie călugăr.
Monah la Mănăstirea Neamţ
Tânărul Ilie s-a rugat la Dumnezeu să îi arate calea pe care avea să o urmeze. Astfel, la vârsta de 20 de ani s-a îndreptat spre Mănăstirea Neamţ. A plecat într-o zi de duminică, după ce a cerut binecuvântarea duhovnicului său, Fericitul Ioan, şi a fost primit cu mare dragoste de stareţul mănăstirii, Episcopul Nicodim Munteanu, cel care avea să devină al doilea Patriarh al ţării. Aici a stat un an şi a fost pus la multe ascultări, printre care şi ajutor de farmacist şi bibliotecar. Apoi şi-a satisfăcut stagiul militar la Dorohoi, dar s-a întors la mănăstire. În aprilie 1936 a fost tuns în monahism, primind numele Ioan, iar după şapte luni a plecat în Ţara Sfântă.
Zece ani în Mănăstirea Sfântul Sava
Cu banii obţinuţi din vânzarea unui teren moştenit de la părinţii săi, Sfântul Ioan Iacob a plecat la drum împreună cu alţi doi monahi. Au ajuns la Ierusalim şi apoi la Betleem şi Hebron, s-au închinat la Locurile Sfinte, iar în cele din urmă au rămas la Mănăstirea Sfântul Sava. Timp de zece ani, Cuviosul părinte a îndeplinit aici mai multe ascultări, de la paraclisier şi infirmier până la bibliotecar şi ajutor de econom. A citit mult, a învăţat limba greacă şi a făcut traduceri în limba română. În 1947 a fost hirotonit preot în Biserica Sfântului Mormânt şi apoi a fost numit de Patriarhia Română egumen al Schitului românesc Sfântul Ioan Botezătorul, situat pe Valea Iordanului.
Ascet în Chilia Sfânta Ana
Cuviosul părinte nu era însă mulţumit de nevoinţele sale şi, după cinci ani, s-a retras la Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul. Aici, în pustiul Hozeva, au trăit în vechime numeroşi călugări, iar unii dintre ei au fost martirizaţi în vremea perşilor. Locuiau atât în mănăstiri, cât şi în chilii săpate în pereţii stâncilor, în apropiere fiind şi peştera unde a stat Sfântul Prooroc Ilie când era căutat de soldaţii Regelui Ahab. Sfântul Ioan Iacob nu a stat prea mult timp aici şi s-a retras apoi într-o peşteră din apropiere, Chilia Sfânta Ana, situată la o înălţime de şapte metri. Aici a trăit timp de opt ani, în mare sărăcie: mânca o dată pe zi, pesmeţi, măsline şi smochine, iar noaptea dormea doar câteva ore, pe o rogojină aşezată pe o scândură. În timpul zilei ieşea în gura peşterii, la lumină, şi scria versuri religioase şi traduceri din cărţile Sfinţilor Părinţi.
Din peşteră, în Împărăţia Cerurilor
La 5 august 1960, când avea 47 de ani, Cuviosul Ioan a trecut la viaţa veşnică, fiind înmormântat în peşteră. După 20 de ani, când a fost dezgropat, s-a constatat că trupul său nu era putrezit şi răspândea bună mireasmă. Tot atunci, moaştele sale întregi au fost strămutate, cu mare cinste, în Mănăstirea Sfântul Gheorghe, şi au fost aşezate într-o raclă sculptată în lemn de chiparos. Ioan Iacob a devenit astfel unul dintre sfinţii ocrotitori ai acestei mănăstiri ortodoxe greceşti din Ţara Sfântă.
În 1992, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat cu numele „Cuviosul Ioan cel Nou Românul”, „Ioan Iacob de la Neamţ” sau „Hozevitul”. Părticele din moaştele sale se află şi în ţara noastră, iar multe lăcaşuri de cult îl au ca sfânt ocrotitor, printre acestea fiind Biserica Seminarului din Mănăstirea Neamţ şi Mănăstirea Piatra Craiului din judeţul Cluj. Unele poartă chiar numele Sfântului: o biserică în Bucureşti (lângă Liceul IOR), o mănăstire în Urecheni, judeţul Neamţ, un schit în Pojorâta, judeţul Suceava, Seminarul Teologic din Dorohoi, dar şi o mănăstire ortodoxă de stil vechi, în comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa.
• Printre cărţile scrise de Sfântul Ioan Iacob se numără şi acestea: „Din Ierihon către Sion“, „Hrană duhovnicească“ şi „Dor de pustie, dor de cer“.