Main menu

header

Religie

Noaptea de 26 spre 27 octombrie nu pare ca toate celelalte nopţi în care Dumnezeu ne îngăduie bucuria de a slăvi numele Lui. E o noapte adâncă şi răcoroasă, ca de început de lume, cu stelele atât de jos, încât parcă le poţi culege cu palma. Este noaptea Sfântului Dimitrie Basarabov, ale cărui minuni nu vor înceta niciodată.

  Călătorie în lumea cerească
  Sfântul Dimitrie a făcut din Bucureşti o cetate ecumenică spre slava lui Dumnezeu, „Cel preamărit în sfinţii Săi”, iar dealul Patriarhiei a devenit pentru mii de pelerini locul unde minunea este la îndemâna oricui. Ducându-şi canonul până la capăt, aceştia aşteaptă cuminţi ca Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului, să asculte cu urechea sa cerească plânsul lor, apoi să-şi reverse mila sa din racla de argint. Tristeţea pelerinilor se împleteşte cu bucuria din ochii măicuţelor cu mâini mirosind a smirnă şi tămâie. Toţi cei prezenţi fac acum, ca în fiecare an, o călătorie în adâncurile sufletelor, căutând amintiri de mult uitate. Unora le-a rămas doar speranţa că poate într-o noapte friguroasă de octombrie Sfântul le va aduce liniştea mult aşteptată, venită din alte timpuri.
  La racla Sfântului Dimitrie s-a rugat şi Tudor Vladimirescu împreună cu duhovnicul său, iar Cuza a îngenuncheat şi el, aducându-i mulţumire. Şi cum să nu aibă Sfântul Dimitrie milă de copiii Domnului? Un bătrân aproape orb caută să scoată din buzunar bruma de bani ce i-a mai rămas pentru a cumpăra de la una dintre zecile de tejghele pline de icoane, potiruri, cărţi de rugăciuni şi lumânări ceva simbolic pentru jumătatea sa, rămasă acasă din pricina suferinţei. Ochii săi, care nu mai disting aproape nimic, tresar însă şi se umplu de lacrimi când rosteşte un singur nume: Sfântul Dimitrie. Bătrânul a venit să se roage pentru un singur lucru: când moartea va veni, să-i ia şi nevasta o dată cu el, că prea s-au iubit. Altceva nu mai vrea.

  Văcarul din Basarabi
  În secolul al XIII-lea, în satul bulgar Basarabi, din sudul Dunării, trăia un păstor cu frică de Dumnezeu, pe nume Dimitrie. Tradiţia spune că într-o zi, când îşi păştea turma, Dimitrie a călcat din greşeală pe un cuib cu pui golaşi în el. Atât de tare s-a supărat pe fapta sa, încât trei ani acesta şi-a pedepsit piciorul, mergând cu el desculţ. Mai târziu s-a călugărit şi s-a retras într-o peşteră, unde a trăit în post şi rugăciune până când a trecut la cele veşnice. După mult timp, o fetiţă bolnavă de epilepsie a avut o vedenie prin care Sfântul îi zicea să-i scoată trupul întreg şi frumos mirositor din apă, că se va tămădui. De atunci şi până în zilele noastre, şirul de minuni al Sfântului Dimitrie Basarabov n-a încetat să ne uimească. Legenda spune că tot el este cel care, prin puterea-i nemăsurată, a împiedicat demolarea Catedralei Patriarhale de către Elena şi Nicolae Ceauşescu.

  Minuni la tot pasul
  „Sfântul Dimitrie m-a vindecat ca să creadă oamenii în el când vor vedea că m-am făcut bine”. Acestea sunt cuvintele unui copil de doar 8 ani, scăpat cu viaţă în urma unei intervenţii chirurgicale pe creier. Operaţia a avut loc în ziua Sfântului Dimitrie, iar medicii nu-i mai dădeau nicio şansă de supravieţuire. Atmosfera pelerinajului devine din ce în ce mai misterioasă. Flăcările mici din candele, amestecate cu glasurile îngereşti ale feţelor bisericeşti, te duc într-o lume ireală, unde nicicând în altă zi nu poţi pătrunde. Un grup de patru tineri ajunge în sfârşit la racla cu Sfintele Moaşte. Sărută sfioşi bucăţica sfântă, apoi pun câte o garoafă roşie, în semn de preţuire. Două bunicuţe aşteaptă de 16 ore să atingă racla Sfântului. Toată perioada aceasta nu s-au plâns nicio secundă de oboseală, întremându-se cu medicamente pentru „inima asta zburdalnică, ce o ia la galop uneori ca un cal nărăvaş”, şi bând cu nesaţ dintr-o sticlă cu apă amestecată cu miere şi lămâie. Una a venit să-l roage pe Sfântul Dimitrie să-i rămână fata însărcinată, că „tare-i greu să n-ai copii”, iar cealaltă, mai cochetă, vrea să pună la căpătâiul Sfântului averea ei cea mai de preţ: o punguţă cu bijuterii vechi ca istoria, „din care să facă Sfinţişorul ce-o vrea cu ele”.
  O cheamă Dumitra, iar ocrotitorul ei spune că n-a părăsit-o niciodată.  Privind în jur îţi dai seama că sutele de pelerine rostesc într-un glas rugăciunile sufletelor. Deşi am impresia că visez, printre mulţime zăresc chipul blând al bunicii mele, Dumitra, devenită de mulţi ani înger. Îi povestesc primului preot întâlnit în cale, care-mi răspunde ferm: „De ce vă miraţi? E minunea Sfântului Dimitrie”. Atât de puternică e rugăciunea, că sfinţii părinţi au lacrimi în pleoape. Din racla sa, Sfântul Dimitrie, Sfântul desculţ al Bucureştiului, ne priveşte pe toţi, oameni simpli, teologi, artişti, muncitori sau intelectuali rafinaţi, cu aceeaşi dragoste, amintindu-ne că el n-a plecat niciodată şi că duhul său pluteşte mângâietor asupra fiecăruia dintre noi.
Carmen Ciripoiu
Tradiţii – Obiceiuri – Credinţe

  - La 25 octombrie, în multe părţi ale ţării se aprinde în mod ritualic Focul lui Sâmedru. Se mai practică, însă oamenii nu mai ştiu semnificaţia, cert este că în focul imens este aşezat un brad şi în dansuri şi chiote se aşteaptă prăbuşirea lui spectaculoasă. Bradul reprezintă, de fapt, anul pastoral
  - O dată cu moartea anului pastoral, femeile dădeau de pomană pentru el covrigi, fructe şi băutură. Spectaculozitatea acestor focuri era aproape la fel de mare ca aceea din noaptea de Revelion. Se credea că direcţia în care bradul aprins se prăbuşea, feciorii şi fetele din partea aceea de sat aveau să se căsătorească mai repede. Cu cărbuni aprinşi din focul ritualic se fumega livada, pentru a risipi bolile pomilor
  - La 27 octombrie, de Sfântul Dimitrie cel Nou, la păstori este ziua soroacelor, ziua de bilanţ şi noi învoieli pentru anul ce urmează. Mulţi oameni credeau că Sfântul Dimitrie cel Nou este frate cu Sânmedru şi că ar fi un bun lecuitor.
 

Cele mai citite

Ultimele articole

Termeni si conditii