de Adela Stăncescu

Au trăit în Ţara Sfântă şi în Turcia, dar şi la Roma, în Grecia şi în România. Unii au intrat în mănăstire de la vârste fragede şi s-au nevoit în post şi în rugăciune, săvârşind numeroase minuni. Alţii însă au fost ucişi încă din copilărie, în timpul persecuţiei împotriva creştinilor, pentru că nu au vrut să renunţe la credinţa în Iisus Hristos.

Neofit făcea minuni la 10 ani
Născut în secolul al III-lea, în Cetatea Niceea Bitiniei, Sfântul Neofit a primit darul de a face minuni de când avea 10 ani. Îşi împărţea mâncarea copiilor săraci şi apoi le potolea setea lovind o piatră din zid, de unde izvora apă. Cu timpul a săvârşit şi alte minuni, iar despre toate acestea a aflat şi stăpânitorul, care a poruncit să fie bătut. A fost aruncat într-un cuptor, ca să ardă de viu, dar el a ieşit nevătămat. La doar 15 ani a murit, după ce unul dintre oşteni l-a străpuns cu suliţa.

Coprie, fiinţă sacră născută în gunoi
A venit pe lume în apropierea Mănăstirii Sfântul Teodosie din Palestina, pe o grămadă de gunoi. Aici l-au găsit călugării plângând şi i-au pus numele Coprie, care înseamnă „gunoi”. În timp ce era însărcinată, mama sa, fiind urmărită de necredincioşi, a fugit cu un grup de creştini spre mănăstire şi a murit după ce l-a născut. Coprie a crescut aici şi a fost îndrăgit de Marele Teodosie, începătorul vieţii de obşte. A murit în 530, la vârsta de 90 de ani, şi a primit darul supunerii animalelor sălbatice.

Sava, „copilul bătrân” al pustiei
Avea doar 8 ani când a intrat într-o mănăstire din Capadocia, unde a devenit un bun cunoscător al Sfintei Scripturi. La 17 ani, Sava a fost uns călugăr şi era atât de râvnitor la post şi rugăciune, încât a primit darul facerii de minuni. După 10 ani, în anul 456, a mers la Ierusalim. Apoi, îndrumat de Sfântul Eftimie cel Mare - care îl numea „copil bătrân” - a mers la altă mănăstire, unde a stat până la vârsta de 30 de ani. S-a retras apoi într-o peşteră, nu departe de Ierusalim, iar în jurul ei s-a construit mai târziu o mare mănăstire cu numele său.

Simeon, Stâlpnicul din Muntele Minunat
Născut în secolul al VI-lea, în Antiohia, Sfântul Simeon a rămas orfan de mic. La vârsta de 6 ani a plecat la mănăstire, unde, sub îndrumarea stareţului, s-a deprins cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunea. Când a împlinit 12 ani a vrut să urmeze modelul părintelui său şi s-a retras în munte, iar de atunci a trăit într-un stâlp până la 80 de ani. A primit darul înainte-vederii şi al tămăduirii, iar de la el s-a numit acel munte „Minunat”. Capul său se află la Mănăstirea Neamţ, fiind dăruit de Sfântul Ştefan cel Mare.

Chelsie, mucenic tăiat cu sabia
În timpul împăratului Nero a trăit la Roma Sfântul Nazarie, care îi ajuta pe creştini, mai ales pe cei întemniţaţi. Ajuns într-o cetate din Galia, a botezat copilul unei femei credincioase. I-a pus numele Chelsie şi l-a crescut în dreapta credinţă. Mai târziu, amândoi au fost aruncaţi în închisoare, iar după ce au fost eliberaţi au mers în altă cetate, unde au propovăduit Evanghelia. Dar au fost din nou prinşi, fiind bătuţi şi aruncaţi animalelor sălbatice. Au scăpat nevătămaţi, iar atunci slugile împărăteşti au crezut în Hristos şi au cerut să fie botezaţi. Nero însă a poruncit ca amândoi să fie tăiaţi cu sabia.

Fiicele Sfintei Sofia, ucise pentru credinţa lor
Tot la Roma, dar în vremea împăratului Adrian, Sfânta Sofia, care era văduvă, îşi creştea singură cele trei fiice, pe care le-a botezat după numele celor trei virtuţi creştine: Pistis (Credinţa), Elpis (Nădejdea) şi Agapis (Dragostea). Aflând despre ele că sunt credincioase, dar şi frumoase, împăratul a dat ordin să fie aduse la palat împreună cu mama lor. Fetele, în vârstă de 12, 10 şi 9 ani, au refuzat să aducă jertfe zeiţei Artemis, şi atunci au fost ucise. După trei zile de rugăciune la mormântul lor, a murit şi mama lor. Din anul 1992, Sfânta Sofia este ocrotitoarea capitalei Bulgariei.

Luca din Elada levita în rugăciune
Numit şi Sfântul Luca cel Tânăr, a trăit în secolul al X-lea în Grecia şi a fost unul dintre primii sfinţi care a fost văzut că levita în timp ce se ruga. S-a născut într-o familie de oameni pioşi şi a arătat de la o vârstă fragedă dorinţa de a duce o viaţă ascetică. Copil fiind a plecat de acasă şi a ajuns într-o mănăstire din Atena. Pentru nevoinţele sale a primit darul înainte-vederii şi a săvârşit numeroase minuni. A murit la vârsta de 70 de ani, iar la mormântul său de la Mănăstirea Hosios Loukas, din Grecia, înfiinţată de el, au avut loc multe vindecări.

Ignatie Teoforul, pruncul luat în braţe de Hristos
Tradiţia spune că el este copilul pe care Iisus l-a luat în braţe să-l arate ucenicilor ca model de smerenie. Urmaş direct al apostolilor, a fost al treilea episcop al Antiohiei. De la el au rămas mai multe Epistole duhovniceşti, care au influenţat dezvoltarea teologiei creştine. El a introdus termeni ca: „Dumnezeu întrupat”, „creştinătate”, „Dumnezeu-Hristos”, „Biserica universală”. A murit ca martir, în anul 107, în timpul împăratului Traian, fiind aruncat animalelor sălbatice.

• Sfânta Filofteia, care a trăit în oraşul Târnovo din sudul Dunării, a fost martirizată de tatăl său la vârsta de 12 ani, pentru că dădea mâncare săracilor. Acesta a lovit-o cu o bardă, iar rana i-a provocat moartea. Moaştele sale se află la Curtea de Argeş şi sunt făcătoare de minuni.
• Pentru credinţă au suferit şi cei patru fii ai domnitorului Constantin Brâncoveanu, cel mai mic având 14 ani. Au fost bătuţi, tăiaţi pe trup şi arşi cu cleştele înroşit, şi tot nu s-au lepădat de Hristos. Apoi au fost decapitaţi, împreună cu tatăl lor şi cu ginerele acestuia.