de Andrei Dicu

La 22 ianuarie 1506 a luat naştere Garda Elveţiană Pontificală, un contingent format din 150 de ostaşi din Cantonul Uri, ce aveau să devină „armata” personală a Papei Iulius al II-lea şi în acelaşi timp forţa de protecţie a Vaticanului, „sediul” central al Bisericii Catolice. În aceeaşi zi, acest corp militar proaspăt constituit a defilat pentru întâia oară prin Roma, intrând pe Porta di Popolo, sub comanda căpitanului Kaspar Von Silenen. Soldaţii elveţieni erau mercenari recrutaţi pentru acest serviciu, pe baza unui acord între Confederaţia Elveţiană şi Papa Sixt al IV-lea, încă din 1479.

Sacrificiul soldaţilor a salvat viaţa Papei Clement al VII-lea
Iniţial, Garda Elveţiană a fost angajată pentru protecţia personală a Papei, mai mult simbolic, deoarece era greu de presupus că o forţă militară de numai 150 de soldaţi ar putea ţine piept unui atac de proporţii. Totuşi, această unitate militară a participat şi la numeroase lupte, dintre care se distinge bătălia din 6 mai 1527, din timpul Asediului Romei (aşa-numita „Sacco di Roma”) de către Ducele de Bourbon, care conducea armata spaniolă, în războiul cu regatul francez, sprijinit de Vatican. Din 189 de soldaţi elveţieni au scăpat cu viaţă numai 42, dar sacrificiul ostaşilor a salvat viaţa Papei Clement al VII-lea. Însuşi comandantul Kaspar Roist a fost ucis în faţa soţiei sale, Elizabeth Klinger. Supravieţuitorii l-au însoţit pe Suveranul Pontif în fuga sa de-a lungul Pasajului Borgo, ce leagă Vaticanul de Castelul Sant’Angelo. Totuşi, o lună mai târziu, Papa Clement avea să se predea trupelor spaniole.

Condiţii severe de admitere pentru mercenari
După ce trupele Regatului Italian au cucerit Roma în 1870, Garda Elveţiană a fost însărcinată exclusiv cu protecţia Papei. În anul 1914, Papa Pius al X-lea a stabilit numărul exact al soldaţilor care alcătuiau acest contingent, la 100 de ostaşi plus şase ofiţeri. De atunci, Garda Elveţiană are mai mult un rol decorativ, supraveghind apartamentele palatului papal şi menţinând ordinea în timpul ceremoniilor religioase, la care de regulă participă mii de credincioşi.
Pentru a fi admis în Garda Elveţiană, un soldat trebuie să îndeplinească o serie de condiţii. În primul rând, este obligatoriu să fie de sex masculin şi să posede cetăţenie elveţiană. Automat, trebuie să fie de religie catolică, să fi satisfăcut stagiul militar în cadrul armatei elveţiene, încheiat cu obţinerea unui certificat de bună purtare. Vârsta cuprinsă între 19 şi 30 de ani, iar soldaţii trebuie să aibă înălţimea mai mare de 174 cm. Căsătoria este admisă numai de la gradul de caporal în sus, astfel că nou-recruţii sunt, automat, celibatari.

„Bărbăţie şi fidelitate”
Încă din vechime, Suveranii Pontifi au ales ca Garda Vaticanului să fie alcătuită de soldaţi elveţieni, având în vedere neutralitatea politică şi militară a ţării de provenienţă. Motto-ul Gărzii este „Acriter et fideliter”, tradus prin „Curajos şi fidel” sau „Cu bărbăţie şi fidelitate”. De altfel, elveţienii sunt cunoscuţi drept ostaşi valoroşi. Cu multe secole înaintea fondării Gărzii, istoricul latin Tacitus scria: „Elveţienii sunt un popor de războinici, faimos pentru curajul soldaţilor lui”.
Uniforma oficială a Gărzii este realizată în stilul Epocii Renascentiste şi asociază culorile albastru, roşu şi portocaliu. Potrivit unei legende, modelul ar fi fost creat de însuşi Michelangelo, dar nu există nicio dovadă palpabilă în acest sens. Modelul modern de uniformă datează din anul 1914, fiind opera Comandorului Jules Repond, care s-a inspirat din picturile lui Rafael Sanzio. Pe lângă uniforma de paradă, soldaţii Gărzii Elveţiene dispun şi de uniforma de lucru, compusă dintr-o beretă neagră, bluză şi pantaloni albaştri.
Salariile soldaţilor au fost întotdeauna confidenţiale.

Moartea comandantului Estermann, învăluită în mister
Chiar dacă îşi desfăşoară activitatea în cadrul Vaticanului, sediul central al Bisericii Catolice, Garda Pontificală nu a fost ocolită de scandaluri. Cel mai important s-a consumat la data de 4 mai 1998, când comandantul Alois Estermann, soţia sa, Gladys Meza Romero, şi vicecaporalul Cedric Tornay au fost găsiţi morţi în biroul colonelului. Potrivit rezultatelor anchetei realizate de Vatican, vinovatul a fost Cedric Tornay, care ar fi recurs la violenţă din pricina faptului că i se imputase că nu a revenit în cazarmă la ora stabilită şi, astfel, fusese înlocuit din garda de onoare a Papei. Ancheta paralelă, declanşată de mama lui Tornay şi de avocaţii francezi ai acestuia, a contestat vehement verdictul dat de autoritatea papală. Interesant este faptul că Estermann fusese numit de Papa Ioan Paul al II-lea drept comandant cu numai zece ore înaintea incidentului şi declarase cu ocazia respectivă: „Reprezintă o onoare şi o mare responsabilitate, dar în spatele acestei alegeri văd voinţa lui Dumnezeu, care mă va ajuta”. Se pare că lucrurile au stat exact invers... Estermann avea state vechi în Garda Elveţiană, unde se remarcare în anul 1981, cu ocazia atentatului asupra Papei. Pentru a-l salva pe Suveranul Pontif, comandantul s-a urcat pe autovehiculul (Papamobil) în care se afla Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea şi l-a protejat pe acesta cu propriul corp. Incidentul din anul 1998 a determinat modificarea regulamentului Gărzii, fiind schimbate procedurile de evaluare a recruţilor şi condiţiile de promovare în funcţie.

„Elveţienii sunt un popor de războinici, faimos pentru curajul soldaţilor lui“ - Tacitus

Vaticanul, statul minuscul cu cel mai puternic serviciu de spionaj

Vaticanul, reşedinţa Sfântului Scaun, este un stat independent creat în mijlocul oraşului Roma, pe o suprafaţă de 44 de hectare şi cu o populaţie de peste 1.000 de oameni. Cu excepţia graniţei din sud-est, în Piaţa San Pietro, hotarele sunt delimitate de ziduri ce datează din epoca medievală şi renascentistă. În interiorul acestei cetăţi se găseşte o naţiune în miniatură, cu propiile misiuni diplomatice, presă, poştă, post de radio, sistem bancar, editură, o armată cu peste 100 de soldaţi, dar şi cu cel mai puternic serviciu de spionaj din întreaga lume. Suveranitatea statului a fost recunoscută prin Tratatul de la Laterano, din 1929. Puterea absolută este deţinută de Papă, care numeşte membrii organelor guvernamentale. Printre clădirile impozante se numără Bazilica San Pietro, Palatul Vatican, Muzeele şi Biblioteca Vaticanului. Tot aici se găsesc frescele lui Michelangelo din Capela Sixtină, cele ale lui Pinturicchio din apartamentul Borgia şi camerele (stanze) lui Rafael, din apartamentele Papei.

• Căsătoria este admisă numai de la gradul de caporal în sus, astfel că nou-recruţii sunt, automat, celibatari.