Main menu

header

15-06-1de Elena Şerban

O demisie care a şocat lumea. Aşa poate fi catalogat anunţul făcut luni, 11 februarie, de Papa Benedict al XVI-lea. Pentru prima dată în ultimii 600 de ani, un Suveran Pontif a anunţat că se retrage din funcţie în urma unor probleme de sănătate.

Ultima zi de domnie, 28 februarie
„În lumea de astăzi, supusă unor schimbări rapide şi agitată de probleme de mare importanţă pentru viaţa credinţei, pentru a conduce barca Sfântului Petru şi a propovădui Evanghelia, forţa corpului şi a spiritului este la fel de necesară. Aceasta a slăbit în ultimele luni în mine într-o asemenea măsură, că trebuie să îmi recunosc incapacitatea de a administra bine ministerul care mi-a fost încredinţat”. Cu aceste cuvinte şi-a explicat Papa decizia istorică. În baza actualului Cod de Drept Canonic, retragerea devine imediat validă, la formulare. Teoretic, Papa va renunţa la ministeriatul său începând de la 28 februarie. Papa Benedict al XVI-lea are 85 de ani.

Un simplu gest sau un complot reuşit?
Georg Ratzinger, fratele Papei Benedict al XVI-lea, ar fi ştiut de planurile acestuia de a demisiona de mai multe luni, susţin jurnaliştii germani. Georg Ratzinger afirma în ziua anunţului că fratele său vrea „mai multă linişte” la această vârstă, de 85 de ani. De altfel, în ultimii doi ani au fost speculaţii privind starea de sănătate a Suveranului Pontif. În 2012, la 16 aprilie, Washington Post publica un articol despre zvonurile referitoare la demisia sa din cauza sănătăţii precare.
În 2010, numele Papei a fost legat de un presupus complot. Potrivit unui document secret, publicat de un ziar italian, Papa urma să moară în decurs de un an. În document este reluată o declaraţie a arhiepiscopului de Palermo, Paolo Romeo, care ar fi spus, în timpul unei deplasări în China, în noiembrie 2010, reprezentanţilor chinezi ai Bisericii Catolice că „Papa ar trebui să moară în viitoarele 12 luni”. Documentul nu precizează nici locul, nici momentul când Sfântul Părinte ar putea fi asasinat. „Nu neg existenţa acestui document în germană, afirm doar că nu trebuie să fie luat în serios”, a spus purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, părintele Federico Lombardi.
Documentul confirmă într-un fel bănuitele conflicte existente între înalţii prelaţi ai Bisericii Catolice. Benedict al XVI-lea nu ar fi în cele mai bune relaţii cu cardinalul secretar de stat (numărul doi la Vatican) Tarcisio Bertone şi ar căuta să-l înlocuiască. O altă declaraţie aparent surprinzătoare a fost făcută de Papă în august 2011, când s-a anunţat la Madrid că Zilele Mondiale ale Tineretului vor avea loc în 2013 în Brazilia, la Rio de Janeiro, Papa a spus că speră să fie prezent la acea întâlnire.

Profeţii sumbre
Demisia actualului Papă sporeşte temerile în rândul Bisericii Catolice, dar şi al lumii. Asta dacă s-ar lua în calcul profeţiile făcute în secolul al XII-lea de Sfântul Malachy O’Morgair, arhiepiscop de Armach (Irlanda). Acesta ar fi avut viziuni îngrijorătoare legate de cei 112 Papi care vor exista până la sfârşitul timpului. Potrivit acestuia, Benedict al XVI-lea ar fi al 111-lea Suveran Pontif, caracterizat drept „slava măslinului”. Din acest punct de vedere, profeţia s-a împlinit, fiindcă numele său se referă la Ordinul Sf. Benedict, o ramură a acestuia fiind cunoscută sub numele Olivetani (Măslinari). Malachy spune însă că ar mai urma doar un Papă, Petru Romanul, în timpul căruia ar începe Al III-lea Război Mondial, Plăgile Apocalipsei.

Un pontificat marcat de scandaluri
Cei opt ani de pontificat ai Papei Benedict al XVI-lea rămân marcaţi de o gravă criză în Biserică, afirmă presa străină. Ziariştii sunt de părere că instituţia este discreditată de scandalurile de pedofilie sau de scandalul Vatileaks. De altfel, dezvăluirile asupra scandalurilor de pedofilie din partea preoţilor au luat amploare în SUA, imediat după înscăunarea lui Benedict al XVI-lea.
Un nou val de dezvăluiri a avut loc în 2009, când au fost înregistrate noi abuzuri în Irlanda, dar şi în întreaga Europă, America de Nord şi America de Sud. Papa a recunoscut „păcatele” Bisericii şi a lansat o operaţiune de „curăţare”, prin care zeci de episcopi au fost demişi.
Primul Papă german din istorie rămâne primul Suveran Ppontif care a admis folosirea prezervativului, în cazuri excepţionale, pentru a preveni răspândirea SIDA. Un alt scandal izbucnit în timpul pontificatului lui Benedict al XVI-lea a fost Vatileaks, scandal răsunător al unor scurgeri de documente confidenţiale ale Vaticanului. În urma scurgerilor de informaţii, majordomul Paolo Gabriele a fost condamnat, în 2012, la un an şi jumătate de închisoare pentru sustragere de documente.

Ultimul Papă demisionar, în secolul al XV-lea
Chiar dacă în rândul Bisericii Catolice sunt mulţi prelaţi care sunt de părere că legătura dintre Papa şi Biserică nu poate fi dizolvată decât prin moarte, Benedict al XVI-lea nu este primul demisionar. În istoria Bisericii Romano-Catolice au mai existat retrageri ale Papilor. Ultimul Papă care s-a retras a fost Grigore al XII-lea, care a renunţat la papalitate în 1415. Aceasta se întâmpla în timpul schismei din Apus, când trei bărbaţi se pretindeau a fi Papi. Un alt Papă care s-a retras a fost Celestin al V-lea, ales în 1294. După cinci luni, Celestin şi-a anunţat demisia, motivând că era prea bătrân, bolnav şi nepriceput pentru această sarcină. În 653, Papa Martin I a fost arestat şi exilat de împăratul bizantin, aşa că a decis să demisioneze. În 964, la o lună de la numire, Papa Benedict al V-lea a fost destituit de împăratul german Otto I.

• La câteva ore după anunţul făcut de Papa, o furtună s-a abătut asupra Romei, Biserica Sfântului Petru de la Vatican fiind lovită de un fulger puternic. Mulţi cred că acesta a fost un semn de rău augur sau de mânie a lui Dumnezeu pentru demisia Papei.

Are probleme ascunse cu inima

Vaticanul încearcă să pondereze speculaţiile generate de anunţul demisiei lui Benedict al XVI-lea şi a anunţat că starea de sănătate a Papei era gravă chiar şi înainte de a-i succeda lui Ioan Paul al II-lea. Dar acest lucru a fost ţinut ascuns. Reverendul Federico Lombardi, purtător de cuvânt al Vaticanului, a declarat că Papa Benedict are un aparat pacemaker (care ajută inima să bată regulat), fiind operat pe cord deschis înainte de 2005, iar bateria dispozitivului a fost schimbată, în secret, în urmă cu mai puţin de trei luni.

• Papa Benedict al XVI-lea, în vârstă de 85 de ani, urmează să se retragă într-o mănăstire din incinta Vaticanului.

15-06-2Un cardinal de culoare, şanse mari să fie următorul Papă

Anunţul demisiei Papei a făcut rapid înconjurul planetei. Şi, după ce lumea s-a mai dezmeticit, la bursa zvonurilor a fost lansată deja o listă cu nume de înalţi clerici, posibili succesori ai actualului Papă. Printre favoriţi figurează şi cardinali din Africa, Australia şi Asia. Cele mai mari şanse le are cardinalul Peter Turkson (foto), din Ghana. Numele cardinalului ghanez a intrat în atenţia opiniei publice după ce, în 2012, a prezentat o înregistrare care făcea predicţii despre viitoarea configuraţie religioasă a Europei. În înregistrare se menţiona că, în mai puţin de 40 de ani, Franţa va deveni o republică islamică, pentru că femeile musulmane nasc de cel puţin patru ori mai mulţi copii decât cele creştine. Printre numele înalţilor prelaţi care mai apar pe lista favoriţilor se mai numără arhiepiscopul Angelo Scola, cardinalul Oscar Rodriguez Maradiaga sau cardinalul Tarcisio Bertone.

Ştiaţi că...
... cel mai scurt pontificat din istorie l-a avut Ioan Paul I, care a murit la 33 de zile după ce a fost ales?
... Pius al IX-lea a avut cel mai lung pontificat din istoria papalităţii: 31 de ani?
... cel mai bătrân Papă, Leo al XIII-lea, a murit în 1903, la 93 de ani?