de Mariana Borloveanu
Pentru credincioşii care ajung la Ierusalim în Săptămâna Patimilor, lumea creştină capătă dimensiuni aparte. Procesiunea prin care se reia drumul pe care Iisus Hristos şi-a purtat propria cruce este unică. Pe Drumul Crucii au avut loc 14 opriri, dintre care 9 au fost în diferite locuri ale comunităţii, iar celelalte 5 au fost chiar în incinta Bisericii Sfântului Mormânt. Procesiunea care are loc în Vinerea Patimilor parcurge întocmai Drumul Crucii, având în frunte 12 arhierei, înveşmântaţi în doliu, care poartă pe braţe o cruce mare de lemn, în care se mai păstrează încă o parte din lemnul original al Sfintei Cruci.
Prima oprire - Locul condamnării la moarte
Prima oprire de pe Drumul Crucii se află la Pretoriu (locul în care Iisus a fost judecat). De la arhiereul Caiafa a fost adus Iisus Hristos legat la Pretoriul roman, unde a fost judecat şi condamnat la moarte prin răstignire pe cruce.
A 2-a oprire - Obligat să-şi poarte Crucea
La cea de-a doua oprire I s-a pus în spate Crucea Răstignirii, pe care este silit să o poarte până la Golgota. Aici se află astăzi cele două capele franciscane: Capela Condamnării şi Capela Flagelării, unde Iisus Hristos a fost condamnat la moarte, loc cunoscut sub numele „locul pardosit cu pietre” - Gabbata, care era în palatul lui Pilat.
A 3-a oprire - Prima cădere a lui Iisus
La oprirea a treia, Mântuitorul a căzut pentru prima oară sub povara crucii. Această oprire se află la întretăierea străzilor care vin de la Poarta Sfântului Ştefan şi Poarta Damascului, locul în care astăzi se află Capela Poloneză. Basorelieful aflat deasupra intrării Îl reprezintă pe Iisus căzând sub greutatea Crucii.
A 4-a oprire - Întâlnirea cu Maica Domnului
La oprirea a patra, Iisus S-a întâlnit cu Fecioara Maria. În acest loc sfânt se înalţă Capela Armenească, cea care cinsteşte durerea tuturor mamelor care şi-au pierdut copiii. Într-un colţ al capelei se află două urme de sandale, despre care se spune că sunt urmele paşilor Maicii Domnului.
A 5-a oprire - Simon din Cirene îi duce Crucea
La a cincea oprire, Iisus simţea din ce în ce mai greu apăsarea lemnului Crucii, moment în care un localnic care venea de la ţarină, pe nume Simon din Cirene, va continua să ducă Crucea până la locul răstignirii. Zona este marcată de un Paraclis Franciscan.
A 6-a oprire - Chipul Mântuitorului, rămas pe mahramă
De la cea de-a şasea oprire, Drumul Crucii urcă pe o stradă îngustă, pavată cu piatră de pe vremea lui Iisus Hristos. O tânără, Veronica, văzându-L pe Mântuitor asudat şi cu faţa stropită de sânge, a luat o mahramă şi I-a şters chipul însângerat. Chipul Domnului a rămas imprimat pe aceasta.
A 7-a oprire - Cea de-a doua cădere a lui Iisus
Epuizat de greutatea Crucii, Iisus a căzut din nou. La această a şaptea oprire se înalţă o coloană romană, în incinta Capelei Franciscane, marcând un fel de hotar, pentru că pe vremea lui Hristos cam pe aici se termina oraşul Ierusalim.
A 8-a oprire - Îşi mângâie Maica îndurerată
La această oprire, Iisus Hristos le-a întâlnit pe fiicele Ierusalimului, cărora le-a vorbit. Aici, Mântuitorul a mângâiat-o pe Maica Sa. Locul este marcat de o Cruce Latină, care se află pe zidul Mănăstirii Greceşti.
A 9-a oprire - A treia cădere a lui Iisus
La capătul puterilor, Iisus cade pentru a treia oară la pământ, sub povara Crucii, fiind însă ridicat pe braţe de soldaţi. La această oprire se află o impresionantă coloană romană, dar şi o micuţă capelă deschisă pelerinilor şi o cisternă extrem de veche, în care se făceau provizii de apă.
A 10-a oprire - Dezbrăcat de veşminte
Această oprire se face la intrarea în curtea Bisericii Sfântului Mormânt, în partea dreaptă, în locul unde Mântuitorul a fost dezbrăcat de haine, în încăperea numită astăzi Capela Dezbrăcării lui Iisus de veşminte.
A 11-a oprire - Răstignit pe Cruce
Principalul sanctuar latin a fost construit pe locul unde Mântuitorul a fost bătut în cuie, pe Cruce, sub ochii înlăcrimaţi şi inima împietrită de durere a Mamei Sale. Un impresionant mozaic înfăţişează dureroasa scenă a Răstignirii şi o mulţime de candele luminează neîncetat acest loc sfânt. Altarul ortodox grecesc se află deasupra Rocii Calvarului - Golgota, unde cei care ajung acolo pot atinge cu mâna locul Crucii.
A 12-a oprire - Moartea Domnului pe Cruce
Lângă locul Răstignirii pe Cruce a trupului lui Iisus se află stânca Muntelui Golgota, unde a fost înfiptă Sfânta Cruce, sub privirile împietrite ale tuturor. Aici, Mântuitorul Hristos, înălţându-şi privirea spre Cer, şi-a dat duhul, între cei doi tâlhari.
A 13-a oprire - Coborât de pe Cruce şi pus pe Piatra Ungerii
La oprirea a treisprezecea, trupul Mântuitorului este coborât de pe Cruce, o dată cu cele ale tâlharilor. Imediat după aceea a fost aşezat pe Piatra Durerii sau Piatra Ungerii, fiind uns cu miruri şi înfăşurat într-un giulgiu de culoare albă. Locul acesta este cel mai frumos mirositor dintre toate locurile Bisericii Învierii Domnului.
A 14-a oprire - Punerea în Sfântul Mormânt
Aici se încheie Drumul Crucii, care culminează cu punerea pe lespedea din Mormântul Sfânt al Mântuitorului. Trupul înmiresmat este aşezat cu pioşenie în locul cel mai de preţ al omenirii creştine.
Procesiunea din Vinerea Mare poartă cu ea rugăciunea şi lacrimile credincioşilor care au avut bucuria ca în această zi, după ce au parcurs Drumul Crucii, să ajungă la Sfântul Mormânt.
La biserica de la Pretoriu se citesc Ceasurile Împărăteşti, după care toată mulţimea parcurge Via Dolorosa, îngenunchind în fiecare loc în care S-a oprit Mântuitorul. Arhiereii citesc la fiecare oprire Evangheliile Sfintelor Patimi. Mai întâi se înfige Sfânta Cruce pe Golgota, în locul în care a fost răstignit Mântuitorul şi se citeşte Evanghelia Răstignirii Domnului. Fiecare oprire îşi are propria semnificaţie. În final, procesiunea intră în Biserica Sfântului Mormânt.