de Mariana Borloveanu

- La 19 iulie se împlinesc doi ani de când a trecut la cele veşnice unul dintre cei mai de seamă duhovnici

Cu doi ani în urmă, în arşiţa verii toride de la ţărmul mării, avea să plece la Ceruri părintele veşniciei întrezărite într-o clipă, unul dintre cei de pe urmă mari duhovnici ai acestui neam. Ajungând la Techirghiol, te întâmpină astăzi chilia devenită muzeu a părintelui, după care, oprindu-te fie şi pentru o clipă la mormântul permanentei privegheri, asculţi povestirile, care parcă nu se mai termină, ale celor care şi astăzi sunt ajutaţi de părintele Arsenie Papacioc.

Harul din chilia de la malul mării
Întotdeauna când ajungeam lângă bisericuţa de lemn din curtea Mănăstirii Sfânta Maria de la Techirghiol, la uşa părintelui aşteptau zeci de oameni, veniţi din toate colţurile ţării. Fiecare dintre ei purta o povară sufletească sau o boală chinuitoare, fiecare venea acolo cu credinţa că dincolo de pereţii chiliei marelui duhovnic va rodi o temeinică sănătate trupească şi sufletească. Nevoinţa celor care aşteptau uneori zile la rând îşi găsea astfel răsplata, iar părintele avea un mod al său de a tămădui, pe care nu l-am mai întâlnit la niciun alt duhovnic. Atingând patrafirul întins pe patul din chilie, am trăit senzaţia că am simţit binecuvântarea părintelui. Fiecare icoană, fiecare obiect din încăpere miroase a mir şi te îndeamnă la rugăciune. Maica Fevronia te întâmpină zâmbitoare, depănând amintiri prin care păstrează starea de prezenţă a părintelui nostru. Ea a vegheat la căpătâiul duhovnicului zile şi nopţi şi a păstrat fiecare clipă, pentru ca astăzi să ne împărtăşească şi nouă cum se scurgea vremea alături de părinte şi cât de mult preţuieşte fiecare cuvânt de învăţătură care încă vibrează în această chilie.

Mormântul duhovnicului, tămâiat zilnic
Odată ajuns lângă mormânt, o stare de pace te deconectează de la viaţa cotidiană şi rămâi fascinat de mirosul de smirnă şi de tămâie care pluteşte în aer. Credincioşii care au mai trecut pe aici şi-au format un obicei creştinesc din a tămâia mormântul, iar maica Maria, cea care, pe lângă alte ascultări, a avut şi bucuria de a-l îngriji pe părinte, le povesteşte celor de faţă câte ceva din modul de a fi al acestuia şi cât de mult au însemnat pentru obşte rugăciunile marelui duhovnic şi permanenta sa prezenţă în acest sfânt lăcaş. Întrebată de crezul duhovnicesc al părintelui Arsenie, maica Maria le aminteşte credincioşilor un cuvânt de învăţătură pe care acesta punea mare preţ: „Orice clipă înseamnă un timp şi orice suspinare poate fi o rugăciune, iar Dumnezeu se arată nu atât celor care se ostenesc, cât celor simpli şi smeriţi. Oricărui ostenitor în Hristos şi Maica Domnului îi putem spune: Smereşte-te, că ai pentru ce! Rugaţi-vă smeriţi, să-L aduceţi pe Dumnezeu în inimile voastre; decât să te înalţi cu mintea şi să te rătăceşti cumva pe sus, mai bine să nu fii nimic!”.

Rugăciunea i-a schimbat viaţa Aureliei
Dacă un credincios conştientizează faptul că fără jerfă nu este cu putinţă mântuirea, abia atunci găseşte răspuns la toate lucrurile care i se întâmplă. În grupul de credincioşi care discutau despre aceste lucruri am cunoscut-o pe Aurelia P., din Şimleul Silvaniei. Nu l-a cunoscut pe părintele Arsenie cât timp mai era printre noi, dar Dumnezeu a rânduit astfel lucrurile, încât a ajuns la mormântul acestuia, şi din clipa aceea i s-a schimbat viaţa. Deşi tânără, femeia a avut un adevărat imperiu financiar, rulând afaceri dintre cele mai profitabile. Un nefericit accident de maşină a adus-o în scaunul cu rotile, pentru ca în numai jumătate de an să o părăsească soţul, luând cu el şi bani, şi case, şi afaceri. Fiind la un tratament de recuperare la Techirghiol, femeia şi-a plâns durerea de nenumărate ori la mormântul părintelui. Azi nu mai are bunuri materiale, dar de câteva luni bune a început să îşi simtă picioarele, iar medicii i-au spus că în curând va putea să meargă din nou. Aurelia este convinsă că de acolo din Ceruri, părintele a ajutat-o să-şi deschidă mintea şi sufletul, înţelegând în cele din urmă că sănătatea nu se poate cumpăra cu nimic şi că numai Bunul Dumnezeu ştie ce e mai de preţ pentru fiecare dintre noi.

La Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol l-au descoperit pe Dumnezeu
De cum se lasă seara oamenii vin să se roage la mormântul părintelui Arsenie Papacioc. Unii dintre ei l-au cunoscut şi i-au urmat sfaturile încă de când mai era printre noi, alţii i-au simţit harul la mormânt. Aceştia se regăsesc, precum fraţii care provin din sânul aceleiaşi familii, deapănă amintiri şi se roagă împreună. Cu siguranţă, de acolo de Sus, părintele îi priveşte zâmbind, dăruindu-le binecuvântarea şi păstrându-i în rugăciune. Mormântul părintelui este tămâiat de zeci şi chiar de sute de ori pe zi, iar cei care o fac simt mângâierea caldă a harului care se cerne din Ceruri. Am văzut trei copii minunaţi: Adriana, Cătălina şi Andrei. Deşi copii, aceştia aveau o maturitate precoce, iar când i-am întrebat care este motivul tămâierii şi al rugăciunii la mormânt, fiecare a avut argumentul său, dar susţinut parcă mai bine decât al oamenilor mari. Aici, la mănăstire, L-au descoperit pe Dumnezeu şi întotdeauna când au nevoie de o clipă de pace a sufletului dau fuga la părintele Arsenie. Ei ştiu că este viu, a rămas lângă noi şi tot ceea ce ne dăruieşte ne binecuvântează şi ne întăreşte.

„E o mare greşeală să te temi de moarte, chiar dacă, v-am mai spus, ea nu vine să-i faci o cafea, vine să te ia. Asta e veşnicia. Mori în câteva secunde, ca mai târziu să cunoşti bucuria care te renaşte“ - părintele Arsenie Papacioc

„Momente de suişuri şi coborâşuri există şi în lumea sfinţilor“

Persoanelor care intrau în chilia duhovnicului de la malul mării li se deschidea întotdeauna aceeaşi perspectivă a rugăciunii, încununată de cuvinte de duh. Părintele avea obiceiul de a-i „certa” foarte tare pe cei care uitau de rugăciune şi stătea uneori chiar şi ceasuri întregi pentru a-i face să înţeleagă cât de mare este puterea rugăciunii: „Eu sunt pentru rugăciunea din inimă. Momente de suişuri şi coborâşuri există chiar şi-n lumea sfinţilor. Dacă în timp ce te rogi o să vină duhuri rele să-ţi schimbe mintea de la rugăciune, nu trebuie să te temi. Nu există mirean sau monah care să nu fie ispitit atunci când se roagă. Puterea rugăciunii este grozavă. În timp ce unora li se întâmplă să piardă din calitatea rugăciunii, alţii, care se roagă cu inima smerită, simt cum le vine aşa, ca o mângâiere. Şi ei se roagă din nou, la fel de sârguitori, se roagă numai să le vină mângâieri, dar astfel de mângâieri pot să vină şi de la diavol. Nu vă daţi seama cât de bucuroşi sunt diavolii să te ţină în starea aceasta de falsă liniştire, ca tu să rămâi insensibil faţă de adevărata mângâiere a unei rugăciuni rupte din inimă, fără interes, fără oprire”.