de Nicoleta Ghighilicea

- Este sărbătorit la 27 august, ziua descoperirii icoanei sale

Ocrotitor al preoţilor şi grabnic ajutător în găsirea obiectelor pierdute, înlăturarea piedicilor şi vindecarea de boli, Sfântul Fanurie este cinstit în toată lumea ortodoxă. A trăit în Insula Rodos, din Grecia, dar nu se ştie în ce perioadă, şi a murit de tânăr, ca martir. A fost descoperit în secolul al XVI-lea, şi de atunci este considerat unul dintre cei mai iubiţi sfinţi.

Pictura de sub ruinele bisericii
În jurul anului 1500, când turcii au invadat Insula Rodos, au distrus o biserică, iar sub ruine călugării au găsit o icoană foarte bine păstrată, pe care scria numele „Fanourios”. Pictura înfăţişa un soldat tânăr, care ţinea într-o mână o cruce din lemn, şi în cealaltă, o lumânare aprinsă; iar în jurul său erau reprezentate 12 scene de tortură din viaţa sa. În locul în care a fost descoperită pictura se află acum Biserica Sfântul Fanurie, iar la icoana sa făcătoare de minuni vin să se roage mii de pelerini în fiecare an. Tot aici sunt aşezate şi moaştele sale. Tradiţia ne spune că, după găsirea icoanei, sfintele sale oseminte au fost descoperite de nişte păstori într-o peşteră, unde se afla şi pielea unui animal, pe care era scrisă viaţa Sfântului.

O copilărie curmată brusc
Născut în Insula Rodos din Grecia, într-o familie bogată, de păgâni, Fanurie avea 12 fraţi, el fiind cel mai mare. După ce tatăl său a fost jefuit şi ucis, familia a rămas săracă, iar pentru a-şi creşte copiii, mama a ajuns să cânte în diverse locuri. Fanurie credea despre ea că este o sfântă, pentru că o vedea deseori că plângea şi se ruga. Dar într-o seară a aflat adevărul, după ce a urmărit-o şi a văzut-o intrând într-un local în care erau mulţi bărbaţi beţi. Femeia era îmbrăcată în haine scumpe şi cânta, iar când s-a apropiat de ea, sfâşiată de durere că fusese descoperită de copilul său, s-a prăbuşit la podea.

Retras în pustie, unde a fost botezat
Îngrozit de ceea ce a văzut, Fanurie a plecat de acasă şi a rătăcit în pustiu, până când a fost găsit de un pustnic văzător cu duhul, care de 65 de ani nu mai văzuse niciun om. Bătrânul l-a adus în coliba lui din vârful muntelui şi, timp de trei ani, l-a învăţat cum să se apropie de Dumnezeu: să se roage, să postească, să facă milostenie şi să ierte. După ce l-a botezat, l-a lăsat să plece în cetatea în care locuise, ca să îi ceară iertare mamei sale. Dar când Fanurie a ajuns acolo, a aflat că, atunci când a căzut în local, mama sa a murit. Iar după ce au îngropat-o, fraţii săi au plecat la rude. Cum nu mai avea nicio legătură cu cele lumeşti, s-a întors în pustiu, şi acolo a dus o viaţă aspră.

Mângâierea celor necăjiţi
Sfântul Fanurie cobora uneori în cetate şi îi convertea pe păgâni la creştinism, iar pe săraci, orfani şi văduve îi ajuta, cu gândul la familia sa. Se ruga cu lacrimi pentru cei bolnavi, şi astfel erau vindecaţi orbi, muţi, surzi şi paralizaţi. Vestea minunilor pe care le făcea acest tânăr frumos şi iubitor de oameni a ajuns şi în Egipt, unde a fost chemat să o readucă la viaţă pe fiica unui dregător bogat. Iar după ce a înviat-o, tatăl fetei a cerut să fie botezat împreună cu slujitorii săi. Însă vrăjitorii care nu reuşiseră să o vindece i-au spus dregătorului că Sfântul Fanurie făcea aceste minuni cu ajutorul demonilor şi urmărea, de fapt, să-i ia locul. Şi astfel, la doar 19 ani, a fost martirizat, aşa cum se vede din icoana găsită sub ruine: a fost bătut de soldaţii romani cu bastoane şi cu pietre, a fost jupuit cu unelte de fier, apoi legat pe o roată, ars cu făclii, aruncat la animale sălbatice şi zdrobit cu bolovani. Acest gen de persecuţii la care a fost supus a condus la concluzia că Sfântul din icoană a trăit în secolul al II-lea sau al III-lea, când romanii îi pedepseau aspru pe creştini. De atunci nu s-a ştiut nimic despre sfintele sale moaşte, până în secolul al XVI-lea. În ultimele clipe ale vieţii, Sfântul Fanurie a avut însă puterea de a rosti o rugăciune, cerând lui Dumnezeu să-i ajute pe toţi cei care vor face o turtă cu ulei şi zahăr, care să fie dată săracilor pentru iertarea păcatelor mamei sale, care a murit fără să se pocăiască.

• Sfântul Fanurie este de mare ajutor şi persoanelor care doresc să se căsătorească

Fanuropiţele, prăjituri dăruite pentru mama Sfântului

Cine se închină Sfântului Fanurie şi îi cere ajutorul poate urma un ritual care durează nouă zile la rând: în această perioadă, în fiecare zi de luni, miercuri şi vineri trebuie să facă prăjituri de post (fanuropiţe, turtiţe, cornuleţe etc.), pe care le dă de pomană la trei săraci, spunând în gând: „Să fie pentru mama Sfântului Fanurie”. Acestea se împart numai după ce au fost binecuvântate de preot. De asemenea, persoana care face aceste prăjituri trebuie să citească zilnic Acatistul Sfântului Fanurie. Dacă rugăciunea i s-a împlinit, face o plăcintă mai mare, pe care o împarte tot la trei sărmani. În cazul în care nu a primit ajutorul cerut, trebuie să repete ritualul. Una dintre cele mai răspândite reţete de fanuropiţe este aceasta: se amestecă o cană cu zahăr şi una cu ulei, până când compoziţia devine ca o cremă. Se adaugă două căni cu suc de portocale, trei sferturi de cană cu nuci măcinate, o linguriţă cu scorţişoară, o linguriţă cu praf de copt, zahăr vanilat, patru căni cu făină, trei sferturi de cană cu stafide. Se amestecă bine şi se pune compoziţia în tava unsă. Se coace timp de 45-50 de minute, şi apoi se taie în forme pătrate.

• Singura mănăstire din ţară închinată Sfântului Fanurie se află în satul „Moromeţilor”, Siliştea Gumeşti, din judeţul Teleorman. În Bucureşti există două biserici cu hramul său, Dichiu şi Mihai Bravu