de Iulian D. Moleianu

La 29 august, creştinii prăznuiesc Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Dar, dincolo de conotaţiile religioase ale sărbătorii, descoperim în Sfântul Ioan Botezătorul o altă latură, puţin cunoscută, a simbolului luptei împotriva păgânilor.

Cavalerii Ioaniţi, călugării războinici şi ospitalieri
Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul a fost înaintemergătoare Naşterii lui Hristos. Din acest motiv, el a fost considerat simbolul luptei împotriva necredincioşilor, iar sub patronajul numelui său a fost înfiinţat chiar un Ordin militar-religios, al Cavalerilor Ioaniţi. Aceştia erau călugări războinici, asemenea Cavalerilor Templieri, şi au participat ca trupă de elită la toate Cruciadele. De altfel, înainte de a ataca poziţiile musulmane, comandanţii Cruciadelor declamau: „Pentru răzbunarea rănilor Mântuitorului şi pentru sângele Sfântului Ioan, înainte!”. Ulterior, la numele Ordinului s-a adăugat denumirea de „Suveran şi Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rhodos şi de Malta” şi a avut ca scop slujirea credinţei şi ajutorarea aproapelui. De asemenea, Cavalerii îi ajutau pe bolnavi, pe pelerini şi protejau teritoriile creştine din Ţara Sfântă.

Fiul Elisabetei, verişoara Maicii Domnului
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în satul Ein-Kerem, lângă Ierusalim. A fost fiul Elisabetei, verişoara Mariei (Maica Domnului), şi al preotului Zaharia. Cultul său s-a dezvoltat, iar Biserica, atât în Răsărit, cât şi în Apus, i-a consacrat sărbători importante, precum Soborul Sfântului Ioan Botezătorul (7 ianuarie), Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie) şi Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august). Evanghelia povesteşte că, la ospăţul prilejuit de sărbătoarea zilei sale de naştere, Irod Antipa a poruncit tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, care era întemniţat la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul nelegiuit cu Irodiada, soţia fratelui său. La rândul său, Irodiada a sfătuit-o pe fiica sa, Salomeea, care dansase la cererea lui Irod, să pretindă drept răsplată capul Sfântului Ioan. Pentru că se temea că ar putea învia dacă trupul i-ar fi fost îngropat alături de cap, Irod nu a restituit discipolilor decât trupul Sfântului, care a fost înmormântat în Sevastia. Capul a fost îngropat de Irodiada chiar în curtea sa, la mare adâncime.

Capul Înaintemergătorului, se află în catedrala de la Amiens, din Franţa
Se pare că Sfânta Ioana, nevasta unui dregător al lui Irod, a luat capul Sfântului Ioan şi l-a îngropat la Ierusalim, în muntele Eleonului, într-un vas de lut. Pe vremea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, capul Botezătorului a fost dus la Emesa, în Siria. În timpul primelor războaie religioase, capul Sfântului Ioan a fost îngropat la Comane, de unde a fost adus în Constantinopol, de Sfântul Ignatie. În anul 1204, Cruciaţii au luat rămăşiţele din Constantinopol şi le-au adus în Franţa. Capul a fost aşezat sub pază militară în Catedrala de la Amiens, unde se află şi astăzi. Din acel moment, Catedrala de la Amiens a devenit un loc de peregrinare pentru Cavalerii Templieri şi Ioaniţi, dar şi pentru francmasoni.

Mircea cel Bătrân a participat la aceste expediţii
În istorie a existat o ideologie a războiului sfânt creştin. De multe ori, Domnii români făceau parte din alianţe internaţionale. Să ne amintim, în acest sens, de prezenţa lui Mircea cel Bătrân în rândurile Cruciaţilor, la bătălia de la Nicopole. De-a lungul vremii, am întâlnit printre Cruciaţi şi alte capete încoronate, precum Richard Inimă de Leu al Angliei şi împăratul german al Sfântului Imperiu Roman, Frederic I Barbarossa. Cruciadele erau războaie religioase cu aspect de colonizare a unor regiuni din Orientul Apropiat, cu scopul de a opri expansiunea otomană spre Europa. Totuşi, până la mijlocul secolului al VII-lea, în ciuda unor victorii bizantine, oraşul Ierusalim şi o parte a posesiunilor creştine în Orient erau pierdute în favoarea arabilor.

Marea Schismă, momentul zero
La declanşarea primei Cruciade a contribuit Schisma celor două biserici, din 1054. Aceasta îl proclama pe Papă drept şef al întregii Biserici Catolice şi îl scotea cumva de sub tutela imperială. În acest contex, Papa Urban al II-lea a putut să emită Bula care să cheme la arme principii catolici pentru „eliberarea locurilor sfinte” - în fapt pentru creşterea puterii papalităţii. Ierusalimul era sub stăpânirea formală a Califatului din Egipt, dar atât musulmanii, cât şi creştinii respectau Ierusalimul şi nu îl asumau pe deplin, mai ales după istoriile sângeroase şi după trecutul religios care îi legau. Totuşi, în 1055 Bizanţul a pierdut Bagdadul, în favoarea turcilor selgiucizi, iar în 1070 aceştia au cucerit Ierusalimul. În acest context a venit decizia papală de a cere prin intermediul a două Concilii pornirea în Cruciadă.

1099, anul cuceririi Ierusalimului
Prima Cruciadă a avut două expediţii, a sărăcimii şi cea a Cavalerilor. Exultaţi de misticismul religios, masele săracilor considerau că porţile Ierusalimului se vor deschide credincioşilor în Dumnezeu. Aceştia au ajuns la Constantinopol, trecând prin Germania, Boemia şi Ungaria, unde au provocat pagube. Împăratul Alexis Comnenul i-a transportat pe cruciaţi pe coasta Asiei Mici. Aici, în schimb, în loc să li se deschidă drumul către Ierusalim, au fost masacraţi de trupele selgiucide sau făcuţi prizonieri. Adevărata Cruciadă, bine organizată militar, a fost cea a Cavalerilor. În anul 1097 cavalerii au ajuns la Constantinopol, unde au încheiat o înţelegere cu Alexis Comnenul. Împăratul le-a facilitat trecerea în Asia Mică şi Cruciaţii au respins armata selgiucidă, cucerind Niceea şi Dorileea. Au luptat cu musulmanii încă un an pentru a-şi croi drum spre Ierusalim şi în anul 1099 oraşul a căzut în mâinile lor. Prima Cruciadă este cea mai importantă pentru că a înregistrat victorii majore.

„Pentru răzbunarea rănilor Mântuitorului şi pentru sângele Sfântului Ioan, înainte!“ - Cavalerii Sfântului Ioan

Sfântul Ioan cel Milostiv, fondatorul Ordinului Templierilor?

Creştinii respectă Ziua Sfântului Ioan Botezătorul, dar şi sărbătoarea Sfântului Ioan Evanghelistul, la 27 decembrie. Împreună, aceste două zile sunt venerate pentru că se spune că ar fi un compromis faţă de aceşti „Sfinţi Ioan de Ierusalim”, menţionaţi în învăţături. Dar, a existat şi un al treilea Sfânt Ioan, cel Milostiv (cunoscut sub numele de Ioan Gură de Aur), fiul guvernatorului Insulei Cipru, născut în secolul al VI-lea. Descendent din viţă nobilă, s-a căsătorit de tânăr, copiii i-au murit, iar el a îmbrăţişat slujirea creştină şi caritatea. Ales Patriarh al Alexandriei, a fost canonizat atât de bisericile romano-catolice, cât şi de cele greceşti. Sărbătorirea acestuia are loc la 12 noiembrie. Unii istorici au sugerat că Ioan cel Milostiv a fost iniţial conceput ca Sfântul Patron al Cavalerilor Templieri. Şi-a părăsit ţara natală, a renunţat la drepturile regale şi a mers la Ierusalim, pentru a sprijini pelerinii. A fondat un spital şi a organizat o societate dedicată creştinilor bolnavi şi răniţi.

• La 29 august, credincioşii trebuie să ţină post. În această zi nu se mănâncă fructe sau legume roşii, care seamănă cu un cap, şi nici varză, pe care a fost tăiat capul profetului. Nu se bea vin roşu şi nu se taie nimic cu cuţitul, ci totul se rupe cu mâna