Cu hramul Sfântul Apostol Andrei - Ocrotitorul României
  La 30 noiembrie, românii îi sărbătoresc pe toţi cei care poartă numele de Andrei, sfântul cu acelaşi nume fiind declarat ocrotitorul Dobrogei din 1994 şi al tuturor românilor din 2002.

Mănăstirea Sfântul Apostol Andrei este considerată primul lăcaş de cult de pe teritoriul ţării noastre, fiind în acelaşi timp şi poarta de pătrundere a creştinismului pe teritoriul României.
  Se spune că, venind la propovăduire în Scythia Minor, Dobrogea de azi, Sfântul Andrei şi-a ales pentru rugăciune şi reculegere unele locuri retrase în păduri sau grotele unor stânci. Un astfel de loc este şi peştera ce-i poartă numele. Conform scrierilor teologice şi istorice, Sfântul Apostol Andrei a ajuns pe pământul dobrogean în jurul anului 60 d.Hr. şi s-a oprit cu ucenicii săi într-o peşteră aflată la marginea unei păduri, lângă localitatea Ion Corvin.

  Locul botezului primilor creştini
  La vest de peşteră, la aproximativ 150 de metri, se află nouă izvoare. Tradiţia spune că Sfântul propovăduitor boteza în pârâul format din apele acestor izvoare. Acest loc de rugăciune şi de vieţuire duhovnicească, folosit de Sfântul Apostol Andrei şi de ucenicii săi, a devenit, cu timpul, o adevărată vatră monahală cunoscută bine în zonă. Pădurea ce adăpostea această sihăstrie s-a numit în popor „sfântă”, iar valea din împrejurimi purta numele de „Valea Călugărilor”. În primăvara anului 1943, peştera şi cele nouă izvoare au fost redescoperite de preotul Constantin Lembrăv, împreună cu Jean Dinu, teolog şi jurist cu studii la Sorbona.

  Căzută în ruină după război
  În acelaşi an au început lucrările de amenajare a peşterii şi a incintei. La intrarea în peşteră s-a ridicat o faţadă din zid de piatră tencuită în exterior, iar în faţa peşterii s-a amenajat un platou pentru slujbe. În peşteră se afla icoana Sfântului Andrei, cel cunoscut drept apostolul care a creştinat ţinuturile de la nord de Dunăre. La 30 iulie 1944, Episcopul Chesarie Păunescu a sfinţit locul, redându-l cultului, redevenind loc de închinare şi de rugăciune, aşa cum a fost în decursul vremurilor. Greutăţile războiului au dus însă, încetul cu încetul, la uitarea peşterii şi la intrarea ei în ruină. Starea de degradare s-a accentuat o dată cu desfiinţarea forţată a Episcopiei de Constanţa, în anul 1948, şi transferarea Episcopului Chesarie şi a administraţiei eparhiale la Galaţi.

  Profanată de comunişti
  În anul 1950, când s-a încheiat acest proces de transfer, peştera rămăsese doar o simplă grotă, fiind văduvită de toate obiectele de cult. O dată cu instalarea regimului comunist, ea a ajuns să fie profanată, fiind folosită ca staul de oi. Mărăcinii şi arbuştii aproape că au închis intrarea în peşteră.
Abia în cursul anilor 1986-1989, prin grija Preasfinţiei Sale Lucian, pe atunci vicar episcopal la Galaţi, au fost curăţate intrarea în peşteră şi interiorul. Turla de piatră a fost înălţată până la un metru deasupra pământului, ca să nu intre în peşteră apa ce se scurgea de pe deal.

  Readusă la viaţă după 1989
  După decembrie 1989, situaţia s-a schimbat radical. În vara anului 1990, doi vieţuitori de la Mănăstirea Sihăstria, ieromonahul Victor Ghindăoanu şi monahul Nicodim Dincă, acesta fiind din partea locului, din satul Zorile, au sosit în Dobrogea cu gândul de a reface vechea vatră monahală. Cu binecuvântarea ierarhului, s-a trecut la ridicarea unui nou aşezământ. S-au ridicat chilii, un paraclis, iar la 17 octombrie 1993 s-a pus piatra de temelie a bisericii mari. Tot acum s-a turnat fundaţia noului paraclis. După trecerea la cele veşnice a părintelui Nicodim, lucrările au fost continuate prin strădania părintelui Sava Ganea, care a finalizat construcţia paraclisului, de asemenea, au sporit şi suprafeţele arabile şi numărul de animale. S-a construit chiar şi un cuptor de pâine. După modelul din 1944 se refac faţada şi terasa din faţa peşterii din piatră adusă din carierele de la Urluia. În noile condiţii, lucrările de construcţie au avansat mai bine, finalizându-se clădirea bisericii mari, o adevărată catedrală împodobită la exterior cu mozaicuri impresionante şi la interior pardosită cu marmură. Din anul 2002, stareţ este părintele Ioachim, călugărit chiar aici în mănăstire şi care a vieţuit o perioadă şi la Sfântul Munte Athos.
În primăvara anului 1994, Arhiepiscopia Tomisului a hotărât ca Sf. Andrei să fie socotit ocrotitorul Dobrogei, fiind pomenit la sfârşitul fiecărei Sfinte Liturghii. Din 2002, Patriarhia a hotărât ca sărbătoarea Sfântului Andrei să devină zi de sărbătoare naţională, prin includerea ei în Ziua Naţională a României.

  Arhitectura peşterii
  Peştera este săpată într-un deal împădurit, orientată cu deschiderea spre răsărit. Se păstrează până azi piatra care a slujit ca altar. Lespedea de piatră are incizat semnul sfintei cruci pe toate feţele. La intrare, peştera se deschide cu un pronaos, ce reprezintă prima încăpere. Înălţimea variază de la doi la trei metri, iar printr-o deschizătură nu foarte largă se pătrunde în naos. În partea stângă se află o scobitură, ce poate fi folosită ca masă pentru candele, icoane sau alte obiecte de cult. Altarul este semicircular la bază, iar deasupra lui se înalţă o turlă cilindrică săpată în deal, cu diametrul de trei metri, terminată cu o cupolă înălţată la patru metri deasupra solului.

  Tradiţii – Obiceiuri – Credinţe

 - Cea mai importantă sărbătoare la sfârşitul lunii noiembrie este, atât în calendarul ortodox, cât şi în cel popular, ziua Sfântului Andrei, la
30 noiembrie. Numit în popor Sântandrei, ziua are multiple feluri de prăznuire în popor

- În această zi se îndeplineau ritualuri în scopul aflării ursitului şi a calităţilor lui

- Anul nou dacic se consideră că era serbat acum, la sfârşitul lui noiembrie. În Transnistria s-a descoperit că era tradiţia ca fetele să facă o păpuşă, să o aşeze pe o laviţă şi să o jelească aşa cum se face cu un mort. Era preînchipuirea morţii anului vechi şi îngroparea lui

- Unele obiceiuri ce se practicau în vechime la moartea lui Moş Andrei, adică la sfârşitul anului dacic, s-au transferat peste secole la sfârşitul anului, în decembrie.