de Mariana Borloveanu

- Mii de credincioşi se strâng la 14 octombrie pentru a o prăznui pe Cuvioasa Parascheva

Aşezământul monastic de la Pătrunsa întregeşte imensitatea Munţilor Builei, iar vieţuitorii de aici, aceşti dătători de flacără duhovnicească şi de mântuitoare lumină, trăiesc după rânduiala atonită. Părintele Varsanufie, stareţul acestei sfinte mănăstiri, este un trăitor desăvârşit al rugăciunii isihaste, rugăciune pe care o practică atât în munţii noştri, cât şi în Pustiul Hozevei şi în Pustiul Iudeii, de unde a adus un cuvânt de învăţătură de mare preţ.

„Sfânta Liturghie este slujba în jurul căreia gravitează întreaga noastră activitate”
- Dumnezeu a rânduit să trăiţi o vreme la Frăsinei, după care aţi trudit la aşezarea şi temeinicia acestei frumoase familii monahale de la Pătrunsa. Cum s-a conturat acest traiect monastic şi cum aţi perceput chemarea?
- Am simţit dintotdeauna o chemare tainică, un glas lăuntric care m-a însoţit multă vreme în viaţa lumească şi am venit aici, la Sfânta Mănăstire, doar la chemarea lui Dumnezeu. În prezent, cu mila lui Dumnezeu am săvârşit pe calea vieţii de mănăstire 23 de ani, care au trecut aşa... ca o zi, ca o singură clipă. Mă uit în urmă şi simt o bucurie nespusă pentru toată această vreme. Mulţumesc Cerului şi-i dau slavă lui Dumnezeu pentru această chemare, pentru această şansă, pentru această bucurie de a fi aici, în locul acesta pe cât de retras, pe atât de minunat. În colţul acesta de Rai trăiesc bucuria de a putea să pun în practica vieţii mele sfaturile părinţilor din Pateric, din Filocalie sau din alte cărţi ale înţelepciunii duhovniceşti. Împreună am învăţat să desluşim taina permanentei rugăciuni şi a făgăduinţelor pe care le dăm Bunului Dumnezeu întru iertarea păcatelor.

- Rânduiala monastică de la această Sfântă Mănăstire este asemenea celei de la Muntele Athos, cu unele mici excepţii. Ce ne puteţi spune despre programul liturgic al Mănăstirii Pătrunsa, dar mai ales despre slujbele de la miezul nopţii?
- Pentru că vieţuim în acest loc îndepărtat de lume, într-una dintre cele mai îndepărtate sihăstrii ale Olteniei, avem şi un program duhovnicesc mai aparte. Şi mai este o rânduială căreia trebuie să ne supunem, şi anume faptul că pe timpul nopţii în acest lăcaş nu rămâne nimeni de parte femeiască. După slujba Vecerniei, care se săvârşeşte în fiecare zi la ora 18:00, după ce apune soarele, noi rămânem în singurătatea mănăstirii, cu rugăciunile şi trăirile noastre. La miezul nopţii, la ora 1:00, ne adunăm iar în sfânta biserică, pentru slujba de Utrenie sau Slujba de la Miezul Nopţii. Aceasta este o slujbă obligatorie pentru toţi călugării, indiferent de dimensiunea ascultărilor pe care le practicăm peste zi. Este o slujbă deosebită, iar puterea rugăciunii de la miezul nopţii este unică. Dimineaţa, la ora 8:00, se săvârşesc slujba Acatistului, a Ceasurilor şi, ca o încununare a acestora, Sfânta Liturghie. Mai presus decât toate ascultările este prezenţa noastră la slujbele care se săvârşesc în Sfânta Mănăstire Pătrunsa. Altfel spus, aceasta este ascultarea ascultărilor. Aici fiecare clipă este unică, fiecare moment pe care îl trăim în Sfânta Mănăstire este diferit faţă de cele pe care le-am trăit anterior. Rânduiala slujbelor de aici nu este ceva repetabil, de care să ne plictisim. Sfânta Liturghie este slujba în jurul căreia gravitează întreaga noastră activitate aici, în Sfânta Mănăstire.

„Trebuie să ne dorim o îmbunătăţire atât personală, cât şi a comunităţii”
- Pentru că Rugăciunea inimii este rugăciunea dumneavoastră de fiecare clipă, aţi putea să ne spuneţi ce a generat rânduiala rugăciunii neîncetate, pe care o practicaţi atât în munţii noştri, cât şi în pustiul Ţării Sfinte?
- Nu contează locul în care practici rugăciunea, important este să te rogi cu toată fiinţa, din tot sufletul şi sub permanenta îndrumare a duhovnicului. În faţa lui Dumnezeu, cu toţii una suntem. Noi trebuie să ne întremăm continuu duhovniceşte, să ne dorim o propăşire duhovnicească, nu trebuie să ne mulţumim cu starea noastră prezentă, nu trebuie să ne mulţumim cu ceea ce facem şi ce suntem. Trebuie să luptăm continuu, să ne dorim o îmbunătăţire atât personală, cât şi a comunităţii în care trăim. Cu câţiva ani în urmă, într-un pelerinaj pe care l-am făcut în Ţara Sfântă, am luat un cuvânt de folos de la un părinte român, Calinic; acesta ne-a arătat un ceas mare bizantin pe perete după care călugării de la Mănăstirea Sfântul Sava îşi rostuiesc rugăciunea, după rânduiala acelui sfânt lăcaş. În fiecare zi, timp de opt ore, monahii de acolo rostesc Rugăciunea inimii. În locul acela de desăvârşită trăire şi rugăciune, după apusul soarelui, toţi călugării se retrag la chiliile lor, în tăcere şi evlavie. Nu vă daţi seama cât de importantă este tăcerea în această lucrare. Încercăm şi noi să luăm aminte de la acei părinţi, chiar dacă rigorile de la Sfânta Mănăstire Pătrunsa sunt oarecum deosebite, iar noi, cu smerenie, recunoaştem asta. Suntem o obşte în formare, şi asta implică ascultări dintre cele mai felurite, iar noi facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a respecta întocmai rânduiala monastică.

O zi făcătoare de minuni

La Schitul Pătrunsa nu se poate ajunge decât pe o potecă îngustă, cu multă nevoinţă. Am văzut mame care cu greu îşi duc în braţe copiii, dar urcă la schit, pentru că toţi cei care ajung aici dobândesc ceea ce cer în rugăciunile lor. Dar ceea ce vindecă şi ajută la mântuire sunt sfintele moaşte aduse de părintele stareţ din Pustiul Hozevei. Unul dintre cele patru hramuri ale Mănăstirii Pătrunsa este Sfânta Parascheva, sfântă al cărui hram îl au încă 245 de biserici de la noi din ţară. În fiecare an, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva este un prilej de apropiere şi de mărturisire creştină pentru credincioşii de pretutindeni. Cei care ajung la Pătrunsa în această zi pot avea parte de adevărate minuni, în semn de binecuvântare.