de Cătălina Tăgârţă
Sfântul Efrem Sirul este cunoscut pentru „cele şapte plânsuri” ale sale. Acestea sunt, de fapt, rugăciuni ce trebuie rostite de credincioşii care vor să-şi schimbe voia „cea plecată către patimi şi dezmierdări”. Cântările sunt notate după zilele în care trebuie citite, „Plânsul de luni, plânsul de marţi, plânsul de miercuri...” şi se spune că persoanele care le citesc în timpul Postului Mare au şanse şi mai mari de izbândă. Apropierea de Dumnezeu, rugăciunile rostite cu gând curat sunt grabnic ajutătoare în orice problemă aţi avea.
Şi-a înălţat sufletul către bucuria bunurilor cereşti
Povestea Sfântului Efrem Sirul (este sărbătorit la 28 ianuarie) se aseamănă cu a multor alţi sfinţi care s-au născut în familii păgâne, dar care, odată ce au descoperit credinţa creştină, nu s-au mai putut despărţi de aceasta. Ba, mai mult, au lăsat totul în urmă şi au mers pe urmele lui Hristos.
Sfântul s-a născut în Orient, în îndepărtata cetate Nisibe (Mesopotamia), prin anul 306. Tatăl său era păgân, iar fiindcă sfântul a iubit încă din fragedă tinereţe religia ortodoxă, a fost alungat din casa părintească. Însă Sfântul Episcop Iacob (prăznuit la 13 ianuarie) l-a primit la el şi l-a învăţat să iubească şi mai mult virtuţile şi să se dedice neîncetat meditaţiei asupra cuvântului lui Dumnezeu. Aşa se face că învăţătura Sfintei Scripturi a aprins în el o flacără ce l-a făcut să dispreţuiască bunurile şi grijile acestei lumi şi să dorească să-şi înalţe sufletul către bucuria bunurilor cereşti.
Nu a discutat niciodată de rău pe nimeni
Credinţa şi încrederea sa în Dumnezeu l-au făcut să adopte un mod de viaţă nemaipomenit. Sfântul Efrem Sirul avea o curăţenie a trupului şi a sufletului care depăşea limitele naturii umane. Ba chiar la sfârşitul vieţii sale a recunoscut că nu a vorbit niciodată de rău pe nimeni şi că nu a lăsat să scape din gura lui nici măcar o singură vorbă fără noimă.
Lepădându-se de toate, întocmai ca Apostolii, Sfântul se lupta ziua cu foamea şi noaptea cu somnul, era smerit şi a primit de la Dumnezeu harul căinţei şi al lacrimilor neîncetate. Ca printr-o minune, ochii săi au fost transformaţi în două izvoare nesecate de lacrimi. Ani la rând, fie zi, fie noapte, aceste ape luminoase, purificatoare şi purtătoare de sfinţenie, nu încetau să curgă din ochii săi, în ele oglindindu-se prezenţa lui Dumnezeu. Plângea fără încetare pentru păcatele sale sau ale oamenilor şi, uneori, când se lăsa purtat de contemplarea minunăţiilor pe care Dumnezeu le-a făcut pentru noi, plânsul său se preschimba în lacrimi de bucurie. De aceea se spune că, în Corul Sfinţilor, el ocupă locul de „dascăl al căinţei”.
A vorbit greceşte fără să înveţe limba
La ceva timp după botezul său, ce a avut loc pe la vârsta de 20 de ani, Efrem s-a retras în pustiu. Dumnezeu i-a arătat într-o revelaţie că Episcopul Cezareei se asemăna cu o coloană de foc care unea Pământul cu Cerul. Fără să mai zăbovească, Efrem a plecat spre Capadocia. Ajuns în Cezarea în ziua Bobotezei, a intrat în biserică în momentul în care era oficiată Sfânta Liturghie şi, deşi nu înţelegea greceşte, fu cuprins de admiraţie văzându-l pe marele Episcop propovăduind, căci vedea un porumbel alb pe umărul acestuia, care îi şoptea la ureche cuvinte dumnezeieşti. Acelaşi porumbel i-a vestit Sfântului Vasile că Efrem se află în mulţime. Aşa că a trimis după el, au vorbit câteva minute în altar şi, ca răspuns la cererea lui, a primit dar de la Dumnezeu ca Efrem să vorbească dintr-odată în greceşte ca şi cum ar fi cunoscut această limbă dintotdeauna. Apoi l-a numit diacon şi l-a lăsat să plece în patria sa.
„Liră a Sfântului Duh” şi „Doctor al universului”
În vremurile acelea erau războaie între romani şi perşi, iar Sfântul Efrem le aducea multă alinare oamenilor. Când nu se ocupa cu învăţatul altora pentru a întări credinţa împotriva păgânilor şi ereticilor, se punea cu umilinţă în serviciul tuturor. Şi, smerindu-se astfel, refuza mereu înălţarea la preoţie. Ulterior, refuzând să trăiască sub dominaţie păgână, a plecat spre Edesa, şi ultimii zece ani din viaţă i-a petrecut acolo. Atunci a redactat cea mai mare parte a admirabilelor sale lucrări, în care cunoaşterea pe care o avea într-ale celor ale lui Dumnezeu şi ale Sfintelor Dogme îmbracă podoaba de splendoare a unei limbi poetice inegalabile. Se spune că ar fi compus în grai sirian peste trei milioane de versuri: comentarii ale aproape tuturor cărţilor Sfintei Scripturi, tratate împotriva ereziilor, imnuri închinate Raiului, Fecioriei, Credinţei, marilor Minuni ale Mântuitorului şi ale Sărbătorilor Anului. Mare parte din aceste imnuri a servit la compunerea Cărţilor Liturgice ale Bisericii de limbă siriană, de aici provine şi numele care i s-a dat: „Liră a Sfântului Duh” şi „Doctor al universului”. Alte tratate, transmise mai departe în greceşte, vorbesc cu precădere de căinţă, asceză şi virtuţile călugăriei.
Citate celebre din operele sale
- „Unde se termină rugăciunea, începe păcatul”.
- „Rugăciunile care, ridicându-se către Dumnezeu, nu au dragoste într-însele rămân după uşă (adică nu ajung la El, nu sunt ascultate), pentru că numai dragostea deschide uşile rugăciunii”.
- „Dacă Dumnezeu nu îţi îndeplineşte imediat rugăciunea, nu deznădăjdui! Dumnezeu este mai înţelept decât tine”.
- „Pentru orice lucru bun, Dumnezeu se bucură”.
- „Nu uitaţi să purtaţi crucea cu voi în orice timp, în orice ceas şi-n orice loc. Fără ea să nu începeţi nimic”.
- „Am văzut case şi m-am gândit la arhitect; am văzut lumea şi am înţeles Pronia; am văzut corabia fără cârmaci scufundându-se; am văzut oamenii neisprăvind nimic fără Dumnezeu (...) am înţeles că toate există prin rânduiala Domnului”.
- „Cel mai bine este să curmi mânia cu un zâmbet”.
- „Patimile mi-au cumpărat voinţa şi mi-au răsplătit cu păcatul”.
- „Nu locul îl mântuieşte pe om, ci voinţa lui. Adam a căzut din Rai, în timp ce Lot s-a mântuit chiar în Sodoma”.
- „Nici cu izbânzile să nu te lauzi şi nici în vremea greşelilor să nu te deznădăjduieşti”.
- „Fiarele simt în Sfânt parfumul care emana din Adam înainte de cădere”.
- „Dacă vrei să birui întristarea, nu te necăji! Şi chiar dacă eşti lovit, ocărât sau prigonit, nu te supăra, ci mai mult bucură-te! Şi numai atunci să-ţi pară rău, când greşeşti. Însă şi atunci cu măsură, pentru ca să nu cazi în deznădejde”.
- „Cel care-şi vede propriul păcat e mai mare decât cel care vede îngeri”.
- „Cu cât slăbeşte trupul, cu atât se bucură duhul”.
- „Biserica este locul unde sunt salvaţi cei condamnaţi la moarte. De ce? Pentru că plata păcatului este moartea”.
- „Asceza şi pocăinţa sunt scări care ne urcă acolo de unde am căzut”.
Normal 0 false false false EN-US X-NONE X-NONE MicrosoftInternetExplorer4
Sfântul Efrem Sirul este cunoscut pentru „cele şapte plânsuri” ale sale. Acestea sunt, de fapt, rugăciuni ce trebuie rostite de credincioşii care vor să-şi schimbe voia „cea plecată către patimi şi dezmierdări”. Cântările sunt notate după zilele în care trebuie citite, „Plânsul de luni, plânsul de marţi, plânsul de miercuri...” şi se spune că persoanele care le citesc în timpul Postului Mare au şanse şi mai mari de izbândă. Apropierea de Dumnezeu, rugăciunile rostite cu gând curat sunt grabnic ajutătoare în orice problemă aţi avea.
Şi-a înălţat sufletul către bucuria bunurilor cereşti
Povestea Sfântului Efrem Sirul (este sărbătorit la 28 ianuarie) se aseamănă cu a multor alţi sfinţi care s-au născut în familii păgâne, dar care, odată ce au descoperit credinţa creştină, nu s-au mai putut despărţi de aceasta. Ba, mai mult, au lăsat totul în urmă şi au mers pe urmele lui Hristos.
Sfântul s-a născut în Orient, în îndepărtata cetate Nisibe (Mesopotamia), prin anul 306. Tatăl său era păgân, iar fiindcă sfântul a iubit încă din fragedă tinereţe religia ortodoxă, a fost alungat din casa părintească. Însă Sfântul Episcop Iacob (prăznuit la 13 ianuarie) l-a primit la el şi l-a învăţat să iubească şi mai mult virtuţile şi să se dedice neîncetat meditaţiei asupra cuvântului lui Dumnezeu. Aşa se face că învăţătura Sfintei Scripturi a aprins în el o flacără ce l-a făcut să dispreţuiască bunurile şi grijile acestei lumi şi să dorească să-şi înalţe sufletul către bucuria bunurilor cereşti.
Nu a discutat niciodată de rău pe nimeni
Credinţa şi încrederea sa în Dumnezeu l-au făcut să adopte un mod de viaţă nemaipomenit. Sfântul Efrem Sirul avea o curăţenie a trupului şi a sufletului care depăşea limitele naturii umane. Ba chiar la sfârşitul vieţii sale a recunoscut că nu a vorbit niciodată de rău pe nimeni şi că nu a lăsat să scape din gura lui nici măcar o singură vorbă fără noimă.
Lepădându-se de toate, întocmai ca Apostolii, Sfântul se lupta ziua cu foamea şi noaptea cu somnul, era smerit şi a primit de la Dumnezeu harul căinţei şi al lacrimilor neîncetate. Ca printr-o minune, ochii săi au fost transformaţi în două izvoare nesecate de lacrimi. Ani la rând, fie zi, fie noapte, aceste ape luminoase, purificatoare şi purtătoare de sfinţenie, nu încetau să curgă din ochii săi, în ele oglindindu-se prezenţa lui Dumnezeu. Plângea fără încetare pentru păcatele sale sau ale oamenilor şi, uneori, când se lăsa purtat de contemplarea minunăţiilor pe care Dumnezeu le-a făcut pentru noi, plânsul său se preschimba în lacrimi de bucurie. De aceea se spune că, în Corul Sfinţilor, el ocupă locul de „dascăl al căinţei”.
A vorbit greceşte fără să înveţe limba
La ceva timp după botezul său, ce a avut loc pe la vârsta de 20 de ani, Efrem s-a retras în pustiu. Dumnezeu i-a arătat într-o revelaţie că Episcopul Cezareei se asemăna cu o coloană de foc care unea Pământul cu Cerul. Fără să mai zăbovească, Efrem a plecat spre Capadocia. Ajuns în Cezarea în ziua Bobotezei, a intrat în biserică în momentul în care era oficiată Sfânta Liturghie şi, deşi nu înţelegea greceşte, fu cuprins de admiraţie văzându-l pe marele Episcop propovăduind, căci vedea un porumbel alb pe umărul acestuia, care îi şoptea la ureche cuvinte dumnezeieşti. Acelaşi porumbel i-a vestit Sfântului Vasile că Efrem se află în mulţime. Aşa că a trimis după el, au vorbit câteva minute în altar şi, ca răspuns la cererea lui, a primit dar de la Dumnezeu ca Efrem să vorbească dintr-odată în greceşte ca şi cum ar fi cunoscut această limbă dintotdeauna. Apoi l-a numit diacon şi l-a lăsat să plece în patria sa.
„Liră a Sfântului Duh” şi „Doctor al universului”
În vremurile acelea erau războaie între romani şi perşi, iar Sfântul Efrem le aducea multă alinare oamenilor. Când nu se ocupa cu învăţatul altora pentru a întări credinţa împotriva păgânilor şi ereticilor, se punea cu umilinţă în serviciul tuturor. Şi, smerindu-se astfel, refuza mereu înălţarea la preoţie. Ulterior, refuzând să trăiască sub dominaţie păgână, a plecat spre Edesa, şi ultimii zece ani din viaţă i-a petrecut acolo. Atunci a redactat cea mai mare parte a admirabilelor sale lucrări, în care cunoaşterea pe care o avea într-ale celor ale lui Dumnezeu şi ale Sfintelor Dogme îmbracă podoaba de splendoare a unei limbi poetice inegalabile. Se spune că ar fi compus în grai sirian peste trei milioane de versuri: comentarii ale aproape tuturor cărţilor Sfintei Scripturi, tratate împotriva ereziilor, imnuri închinate Raiului, Fecioriei, Credinţei, marilor Minuni ale Mântuitorului şi ale Sărbătorilor Anului. Mare parte din aceste imnuri a servit la compunerea Cărţilor Liturgice ale Bisericii de limbă siriană, de aici provine şi numele care i s-a dat: „Liră a Sfântului Duh” şi „Doctor al universului”. Alte tratate, transmise mai departe în greceşte, vorbesc cu precădere de căinţă, asceză şi virtuţile călugăriei.
Cătălina Tăgârţă
• Cele şapte plânsuri ale Sfântului Efrem Sirul e bine să fie citite mai ales în Postul Paştelui
Citate celebre din operele sale
- „Unde se termină rugăciunea, începe păcatul”.
- „Rugăciunile care, ridicându-se către Dumnezeu, nu au dragoste într-însele rămân după uşă (adică nu ajung la El, nu sunt ascultate), pentru că numai dragostea deschide uşile rugăciunii”.
- „Dacă Dumnezeu nu îţi îndeplineşte imediat rugăciunea, nu deznădăjdui! Dumnezeu este mai înţelept decât tine”.
- „Pentru orice lucru bun, Dumnezeu se bucură”.
- „Nu uitaţi să purtaţi crucea cu voi în orice timp, în orice ceas şi-n orice loc. Fără ea să nu începeţi nimic”.
- „Am văzut case şi m-am gândit la arhitect; am văzut lumea şi am înţeles Pronia; am văzut corabia fără cârmaci scufundându-se; am văzut oamenii neisprăvind nimic fără Dumnezeu (...) am înţeles că toate există prin rânduiala Domnului”.
- „Cel mai bine este să curmi mânia cu un zâmbet”.
- „Patimile mi-au cumpărat voinţa şi mi-au răsplătit cu păcatul”.
- „Nu locul îl mântuieşte pe om, ci voinţa lui. Adam a căzut din Rai, în timp ce Lot s-a mântuit chiar în Sodoma”.
- „Nici cu izbânzile să nu te lauzi şi nici în vremea greşelilor să nu te deznădăjduieşti”.
- „Fiarele simt în Sfânt parfumul care emana din Adam înainte de cădere”.
- „Dacă vrei să birui întristarea, nu te necăji! Şi chiar dacă eşti lovit, ocărât sau prigonit, nu te supăra, ci mai mult bucură-te! Şi numai atunci să-ţi pară rău, când greşeşti. Însă şi atunci cu măsură, pentru ca să nu cazi în deznădejde”.
- „Cel care-şi vede propriul păcat e mai mare decât cel care vede îngeri”.
- „Cu cât slăbeşte trupul, cu atât se bucură duhul”.
- „Biserica este locul unde sunt salvaţi cei condamnaţi la moarte. De ce? Pentru că plata păcatului este moartea”.
- „Asceza şi pocăinţa sunt scări care ne urcă acolo de unde am căzut”.
• Sfântul Efrem Sirul a lăsat un testament emoţionant, plin de smerenie şi de căinţă, în care cere stăruitor tuturor celor care îl iubesc să nu îl cinstească prin ceremonii funerare măreţe, ci să îi depună trupul în groapa străinilor, dăruindu-i, drept flori şi miresme, ajutorul rugăciunilor lor