de Diana Georgescu
Monseniorul Ioan Robu: „De har şi de binecuvântări să avem parte noi toţi prin mijlocirea lui Ioan Paul al II-lea“
Pontificatul Papei Ioan Paul al II-lea, care a a durat 26 de ani, a fost un moment de istorie, clar și elocvent, nu numai pentru catolici, ci şi pentru oamenii de orice culoare și crez. Prețuit pentru curajul cu care a înfruntat dictaturile, supranumit și Papa Tineretului, el devine marele patron al Zilei Mondiale a Tineretului odată cu canonizarea sa. În apropierea acestui eveniment extrem de important al lumii catolice mondiale, avem onoarea de a purta un dialog cu Monseniorul Ioan Robu (foto), Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti.
„Titlul de Papă al Tineretului i se potrivește foarte bine lui Ioan Paul al II-lea”
- Cum credeţi că i-a influenţat personalitatea Sanctității Sale, Ioan Paul al II-lea, cel care a inițiat Ziua Mondială a Tineretului, pe credincioși, în general, şi mai ales pe tineri?
- Spuneați despre Papa Ioan Paul al II-lea că a fost inițiatorul Zilei Mondiale a Tineretului. Într-adevăr, acum 30 de ani, mai exact, în aprilie 1984, de sărbătoarea Floriilor, se întâlneau, la chemarea Suveranului Pontif, peste 250.000 de tineri veniți din mai multe țări în Piața Sfântul Petru din Roma ca să celebreze „Ziua Internațională a Tinerilor”. Treptat, numărul lor a crescut an de an, întâlnirile au fost organizate și în alte mari orașe ale lumii, ca de pildă Paris, Köln, Sydney, Madrid, Rio, iar în 2016, Cracovia. Acestea sunt întâlnirile mondiale care au loc din trei în trei ani, dar, pe lângă acestea, în fiecare an, tot în Duminica Floriilor, se desfășoară în toate diecezele din lume întâlniri locale ale tinerilor, toți fiind chemați să-și reînnoiască viața de credință în preajma Sărbătorii Paștelui. Nici noi nu ne lăsăm mai prejos aici în țara noastră, și la nivel diecezan organizăm de Florii aceste întâlniri ale tineretului catolic, în comuniune cu tinerii din lume care în aceeași zi contemplă din nou chipul lui Cristos, îi meditează cuvântul și își propun să se lase călăuziți în viața lor de Cel care ne este Domn și Răscumpărător. Nu cred că cineva poate să ne spună câte roade și foloase spirituale aduc în viața tinerilor aceste „Zile Mondiale ale Tineretului”; meritul însă este al Papei Ioan Paul al II-lea, care a avut această inspirație ca Biserica să facă această alegere de grijă și de păstorire deosebită a tineretului, care este viitorul lumii și al Bisericii. Titlul de Papă al Tineretului i se potrivește foarte bine lui Ioan Paul al II-lea.
Stilul său de viață, devoțiunea față de misiunea apostolică, decizia de a duce pontificatul până la sfârșit, în pofida suferințelor, au determinat la momentul morții sale acea aclamație: „Sfânt imediat!”.
- Care au fost momentele determinante ale acestui proces de canonizare, astfel încât dorința credincioșilor să fie împlinită într-un termen cât mai scurt posibil?
- Eram în Piața Sfântul Petru când poporul și-a manifestat dorința ca Ioan Paul al II-lea să fie îndată declarat Sfânt. Nu m-a mirat câtuși de puțin această „cerere” a credincioșilor, fiind și eu sigur, ca atâția alții, că, asistând la Sfânta Liturghie de înmormântare a acelui Papă, în aprilie 2005, eram martori la înmormântarea unui Sfânt. Am putea spune că primul moment determinant al procesului de beatificare a lui Ioan Paul al II-lea a fost dorința expresă a credincioșilor. Și, deși procesul a început îndată după funeralii, el a mai durat, căci trebuia ca Ioan Paul al II-lea să mijlocească o minune de la Dumnezeu, și astfel să dovedească puterea sa de a interveni în favoarea oamenilor. Și, știm, minunea a avut loc, a fost examinată și aprobată ca atare de comisia specială de medici și de reprezentanți ai Bisericii.
„Îmi exprim bucuria că atât Ioan Paul al II-lea, cât și Ioan al XXIII-lea au trecut prin țara noastră”
- La 27 aprilie, în cadrul unei ceremonii unice, sunt canonizați Ioan Paul al II-lea și Ioan al XXIII-lea. La 5 iulie 2013, Papa Francisc a promulgat un decret prin care aprobă recunoașterea celui de-al doilea miracol mijlocit de Papa Ioan Paul al II-lea, dar și decizia, votată de Sesiunea Ordinară a Cardinalilor și Episcopilor, de canonizare a Papei Ioan al XXIII-lea fără un al doilea miracol, o decizie neobișnuită, raportat la firul „tradițional” care duce la momentul canonizării. Cum a fost posibil acest lucru?
- În prezent știm că există o a doua minune care se cerea pentru canonizare și care a fost recunoscută de autoritățile competente, cea săvârșită asupra femeii din Costa Rica, Floribeth Mora Diaz. Pe
27 aprilie are loc ultima etapă a procesului de canonizare, declararea solemnă, din partea Sfântului Părinte Francisc, că Ioan Paul al II-lea este cu adevărat Sfânt. Același lucru se va spune și despre Papa Ioan al XXIII-lea, care va fi canonizat fără un al doilea miracol. De primul miracol atribuit mijlocirii Papei Ioan al XXIII-lea s-a bucurat o călugăriță, Caterina Capitani, care, după o operație foarte grea, care a adus-o în pragul morții, primind o „relicvă” a Papei Ioan al XXIII-lea, a început, în mai 1966, o novenă de rugăciuni împreună cu colegele sale, cerând o minune în favoarea sa, și pentru a face să progreseze procesul de beatificare a lui Ioan al XXIII-lea. În ziua de
25 mai, la ora 14:40, Caterina Capitani s-a auzit chemată pe numele ei și l-a văzut pe Papa Ioan al XXIII-lea, care i-a spus: „Soră Caterina, m-ai rugat, și multe surori au făcut la fel... nu mai ai nimic...”. Și într-adevăr vindecarea a fost completă și de durată, așa cum au constatat și medicii, care au declarat ca inexplicabilă din punct de vedere științific vindecarea instantanee și totală a sorei Caterina Capitani. Se știe că este o decizie neobișnuită ca să fie canonizat cineva fără să fi săvârșit o minune, însă Sfântul Părinte Papa are puterea să facă această excepție, cu atât mai mult cu cât, existând un miracol făcut de Ioan al XXIII-lea, el a dovedit că poate să mijlocească pentru noi, oamenii. Excepția confirmă nu numai regula, dar și tradiția. Și la acest punct îmi exprim bucuria că atât Ioan Paul al II-lea, cât și Ioan al XXIII-lea au trecut prin țara noastră, au fost cândva cu noi și printre noi, iar acum ne binecuvântează din Ceruri. Reamintesc că Ioan Paul al II-lea a fost la noi în 1999, iar Ioan al XXIII-lea, în perioada când era vizitator și apoi delegat apostolic în Bulgaria, între 1925 şi 1934. Să dea Domnul ca mijlocirea lor să aducă un plus de bine și de frumos în viața noastră, a familiilor și a poporului nostru.
- Am observat că la nivel internațional au loc evenimente menite să marcheze canonizarea Papei Ioan Paul al II-lea. Cum este celebrată această zi în țara noastră?
- La noi în țară, în principal, sunt celebrate Sfinte Liturghii de mulțumire față de Dumnezeu pentru acest dar al canonizării lui Ioan Paul al II-lea și a Papei Ioan al XXIII-lea, urmărim prin intermediul televiziunii sărbătoarea de la Roma și suntem în bucurie și recunoștință, în comuniune cu Biserica Catolică din toată lumea. Ne încântă și ne bucură universalitatea Bisericii la orice asemenea eveniment, căci, deși puțini la număr, ne face să ne simțim parte vie din Biserica pe care a voit-o Iisus Hristos. Unii dintre noi ne reprezintă acolo, direct la eveniment, în Piața Sfântul Petru, dar majoritatea suntem de două ori în sărbătoare acasă: acasă în România și acasă în Biserica Universală, Cea voită de Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Răscumpărătorul Lumii. Într-un cuvânt, aș spune că în țara noastră canonizarea lui Ioan Paul al II-lea este celebrată în rugăciune, în bucurie și în speranța aceea că cel care ne-a iubit, ne-a vorbit sfătuindu-ne și ne-a binecuvântat va rămâne pentru totdeauna și un mijlocitor al nostru pe lângă tronul milei lui Dumnezeu.
„Vizita Papei Ioan Paul al II-lea la București ne-a transmis tuturor să nu uităm niciodată de idealul unității tuturor creștinilor”
- Evenimentul prilejuit de beatificarea Monseniorului Ghika, din
31 august anul trecut, a reunit în jur de 10.000 de persoane, generând un val de simpatie față de credincioșii catolici fără precedent. Ce impact vă așteptați să aibă celebrarea canonizării Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea asupra credincioșilor români?
- Vă rog să mă credeți că nu mi-e ușor să vă răspund la această întrebare, căci este greu să prevezi cum vor sta lucrurile. Îmi amintesc de vizita lui Ioan Paul al II-lea, din 1999. Previziunile nu erau deloc clare; erau voci care mai de care mai prudente, mai temătoare, mai neîncrezătoare. Și totuși, în cele din urmă, prezența Papei Ioan Paul al II-lea ne-a făcut să uităm de orice previziune, de orice calcul și să ne simțim bine împreună, cu adevărat frați, deși din Biserici diferite. Am simțit cu toții că acel om în haine albe și în slăbiciunea ființei sale venea la noi în numele lui Dumnezeu. Ce impact va avea canonizarea Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea asupra credincioșilor români nu știu. Atât doar aș putea spune, că impactul sfinților este purtător de har și de binecuvântări. De har și de binecuvântări să avem parte noi toți prin mijlocirea lui Ioan Paul al II-lea.
- Referitor la vizita Papei Ioan Paul al II-lea în țara noastră, președintele de la acea vreme, Emil Constantinescu, a apreciat-o ca fiind „speranța unității creștine”. Pe lângă această apreciere, ce semnificații credeți că a avut această vizită istorică pentru România și pentru credincioși?
- Știu că Papa Ioan Paul al II-lea a crezut cu tărie în idealul unității creștinilor, și dacă președintele de atunci al României a descris vizita papală ca fiind expresie a speranței unității creștine, cred că a identificat bine mesajul acelei vizite, mesaj confirmat de strigătul mulțimii de la Sfânta Liturghie din Parcul Izvor: „Unitate! Unitate!” Așa a strigat poporul atunci, și strigătul acela nu trebuie uitat de nimeni niciodată, căci, dacă am căuta să stăruim în despărțire, am împlini voința celui Rău. Îmi amintesc de o întâlnire pe care am avut-o după vizita Papei cu Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, de pie memorie. Era fericit cu adevărat că Papa Ioan Paul al II-lea ne vizitase nu demult. Mi-a amintit de îndemnul „Unitate! Unitate!” și mi-a vorbit de două bucurii pe care i le-a făcut Papa lui și nouă tuturor: că a confirmat apostolatul de aici al Sfântului Andrei (lucru contestat de unii) și descrierea României ca Grădină a Maicii Domnului. Astăzi, ca și atunci, găsesc în bucuria fostului Patriarh Teoctist unele dintre semnificațiile vizitei istorice de care am avut parte. Pentru mine, vizita aceea a Papei Ioan Paul al II-lea la București, vizită care a schimbat în bine și în frumos atmosfera fețelor și sufletelor noastre, ne transmite tuturor să nu uităm niciodată de idealul unității tuturor creștinilor și, în ciuda oricărui îngheț ecumenic prin care ar fi să trecem, să credem în primăvara și-n roadele unității vizibile a tuturor creștinilor, să nu riscăm în niciun fel să facem jocul celui care este tatăl dezbinării. Da, încă o dată o spun, președintele de atunci, Emil Constantinescu, a apreciat bine vizita lui Ioan Paul al II-lea ca fiind „speranța unității creștine”.
- Care este mesajul pe care doriți să-l transmiteți credincioșilor cu această fericită ocazie?
- Să ne bucurăm că oameni ca și noi, sigur, și cu slăbiciuni, și cu greșeli, au reușit totuși să se ridice pe culmile sfințeniei, unde ne cheamă și pe noi. Să îndrăznim!
O nouă vizită a unui Suveran Pontif în ţara noastră
- Considerați că ne-am putea aștepta în viitor la o nouă vizită a unui Suveran Pontif în țara noastră? De ce credeți că va depinde ca aceasta să devină realitate?
- Da, cred că ne-am putea aștepta în viitor la o nouă vizită papală în țara noastră. Desigur, sunt câteva condiții, dar acestea pot fi îndeplinite, cu bunăvoință, oricând: să vrea Sfântul Părinte să vină, să existe o triplă invitație din partea noastră, adică de la Președinție, Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică, să se fixeze o dată precisă, și cam atât ca dorita vizită să devină realitate.
Minunile înfăptuite de Fericitul Papă
Minunile recunoscute de autoritățile competente, care au condus la beatificarea şi apoi canonizarea Papei Ioan Paul al II-lea, au avut drept subiect două femei. Sora Marie Simon-Pierre era bolnavă de Parkinson din 2001. În 2005 nu mai putea să scrie, nici să mai conducă mașina, durerile, tremuratul și insomnia accentuându-se. Începând cu 14 mai 2005, surorile din comunitatea sa încep să se roage, cerând Papei Ioan Paul al II-lea, care murise nu demult, harul vindecării pentru sora Marie Simon-Pierre. În seara de 2 iunie, totul se schimbă. Bolnava de Parkinson poate să scrie, mâna nu-i mai tremură, se simte vindecată. La sfârșitul Sfintei Liturghii, la care participă pe 3 iunie, își dă seama că este complet vindecată. Neurologul care o îngrijea de patru ani rămâne uimit, constatând lipsa oricărui semn de boală. Ioan Paul al II-lea a mijlocit această minune. „Ceea ce Domnul mi-a dat să trăiesc prin mijlocirea lui Ioan Paul al II-lea este un mare mister, greu de explicat în cuvinte... dar nimic nu este imposibil la Dumnezeu”, avea să declare cea vindecată de Parkinson. Recunoașterea minunii a dus la beatificarea lui Ioan Paul al II-lea, care a avut loc la 1 mai 2011.
Floribeth Mora Diaz, o femeie din Costa Rica, în vârstă de 56 de ani, a fost vindecată, în mod miraculos, chiar în ziua beatificării Papei Ioan Paul al II-lea. Suferea de un ictus cerebral hemoragic, inoperabil, și fusese externată din spital pentru a muri acasă. În ziua beatificării, deși se simțea foarte rău și avea dureri mari de cap, s-a străduit să urmărească la televizor celebrarea, împreună cu familia. I-a cerut Fericitului Papă să mijlocească pentru vindecarea ei. A doua zi dimineață, în mod inexplicabil, s-a dat jos din pat și a început să meargă, să vorbească. La o ulterioară investigație medicală s-au constatat vindecarea completă și lipsa oricărui semn al afecțiunii de care suferise, un lucru inexplicabil pentru medici.