Maica Domnului de la Mănăstirea Ostrov
Legănată de undele Oltului, în inima staţiunii Călimăneşti, icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Ostrov săvârşeşte în fiecare zi câte o minune.
Icoana făcătoare de minuni
Vântul rece mătură frunzele ruginii şi-şi găseşte loc dincolo de porţile grele ce par că ajung până la cer. În spatele zidurilor sfintei Mănăstiri Ostrov, „mănăstirea dintre ape”, te întâmpină un alt anotimp. Anotimpul credinţei şi al speranţei. În bisericuţa mică, albă, de pe ai cărei pereţi te privesc duioşi sfinţii, se aude glasul îngeresc al unei maici purtând un veşmânt negru, mirosind a tămâie. E ceasul rugăciunii de seară. Din când în când, la poartă opreşte câte o maşină din care coboară oameni cu ochi trişti şi capete plecate. Atraşi ca un magnet de Maica Domnului, făcătoarea de minuni, despre a cărei putere s-a dus vestea în toată lumea. Aici, timpul nu se măsoară în ore. Are parcă o altă logică. Aici există o bucată de veşnicie, învăluită în lumina iubirii şi simţi din prima clipă o imensă pace ce se revarsă asupra inimii tale. O lumină nefirească pătrunde încet, încet prin singura fereastră a bisericii, tăiată în mijlocul zidului, iar la câţiva paşi, o catapeteasmă, sculptată cu multă migală, dăinuieşte acolo de 400 şi ceva de ani. Măicuţele spun că numai aici se pot ruga cu adevărat, pentru că doar aici se simt ferite de păcatele şi de răutăţile omeneşti.
Apărătoarea insulei
Catapeteasma nu are decât o singură uşă diaconească, în partea stângă, iar în dreapta te aşteaptă icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul. Emană o forţă deosebită şi te face să te simţi mic şi neînsemnat, dar mai ales… păcătos şi, în orice colţ te-ai afla, pare că te urmăreşte cu ochii săi plânşi. Parcă ţi-au pierit toate cuvintele, iar din ochi îţi ţâşnesc lacrimi, care nu mai vor să se oprească. De fapt, aici nici n-ai nevoie de prea multe cuvinte. Important e să crezi că rugăciunea ţi se va împlini. Pentru că Maica Domnului nu uită pe nimeni! Ea lucrează după credinţa fiecăruia dintre noi. Azi tămăduieşte de cancer, mâine de epilepsie, poimâine scoate demoni şi are grijă de femeile care nu pot zămisli prunci, dăruindu-le copii frumoşi. E de ajuns să-i spui necazul sau durerea, şi în scurt timp vei primi răspunsul mult aşteptat. Se spune că sfânta icoană ar face parte din zestrea lui Neagoe Basarab, în timpul căruia biserica nu era pictată, având pe pereţi doar câteva icoane. Dar cel mai mult se pare că a apărat insula. Legenda zice că ori de câte ori Oltul venea cu piatră sau cu trunchiuri de copaci, făcând prăpăd în calea sa, măicuţele se închideau în biserică şi se rugau neîncetat Maicii Domnului, iar biserica nu era atinsă de nicio picătură de apă. Oamenii locului mărturisesc că tot Maica Domnului a făcut-o pe Elena Ceauşescu să se răzgândească să „scufunde” sfânta mănăstire.
Ctitoria lui Neagoe Basarab şi a soţiei sale, Despina
Foarte rar poţi întâlni o istorie mai fascinantă ca aceea a Mănăstirii Ostrov, cea mai veche ctitorie monahală de maici din ţară. Chiar dacă documentele atestă că mănăstirea ar fi ctitoria lui Neagoe Basarab şi a soţiei sale, Despina, se pare că sfântul lăcaş a fost zidit de însăşi Mircea cel Bătrân în 1388. Potrivit legendei, Despina s-a retras maică aici după moartea soţului său, schimbându-şi numele în Platonida şi a devenit stareţă peste nu mai puţin de 60 de măicuţe, timp de 33 de ani, când Domnul a luat-o la cele veşnice. Tot aici, la Mănăstirea Ostrov, se va călugări şi Teodora, mama lui Mihai Viteazul, după moartea fiului său mult iubit, luând numele de maica Teofana. Privindu-le pe maici cât sunt de plăpânde, ai zice că, aidoma păsărilor cerului, se hrănesc doar cu roua dimineţii şi cu dulceaţa florilor. Te cercetează cu ochii lor adânci, iar cuvintele le sunt calde şi simple, fiind reale medicamente pentru cei cu sufletul bolnav. Numai cine n-a vorbit cu maicile de la Mănăstirea Ostrov nu va putea înţelege taina şi puterea cuvintelor lor pline de duh, izvorâte din iubire şi din rugăciune.
După slujbă, măicuţele, învinse de oboseală, merg să se odihnească în casele lor cu muşcate la fereastră. Singura care nu doarme niciodată este Maica Domnului. Cu faţa întunecată şi ochii trişti, ea veghează neîncetat asupra noastră. Din chilii se aud glasurile îngereşti ale maicilor: „Preasfânta mea Stăpână, Fecioară Maria, de Dumnezeu Născătoare (...) mă izbăveşte de multe rele şi aduceri aminte (...) Că binecuvântată eşti de toate neamurile şi preacinstitul tău nume se slăveşte în vecii vecilor. Amin!“
Carmen Ciripoiu
