de Anda Postolache
A merge vara la Mănăstirea Buciumeni din judeţul Galaţi este pregustarea Raiului. Ajungând acolo, în mijlocul unei păduri ce răspândeşte parfumul teilor şi mireasma discretă de răşinoase a pinilor, privind biserica albă dintre aleile bine definite de verdele ierbii, păşind printre cupele florilor de toate culorile, nu poţi decât să rămâi mut de atâta frumuseţe strânsă într-un loc. A ajunge de hram, a doua zi de Rusalii, la ziua Sfintei Treimi, înseamnă a vedea adevărata credinţă a românilor, mărturisită cu răbdare în mijlocul unei mulţimi venite în marele pelerinaj.
Grădini dedicate sufletului
În fapt de seară, farmecul incintei monahale de la Buciumeni este sporit de sunetul de toacă şi clopot ce cheamă la Vecernie. Ajuns aici nu poţi decât să le fericeşti pe măicuţele care şi-au dedicat viaţa lui Hristos, lăsând frumuseţile şi plăcerile trecătoare ale lumii. Mâinile lor pricepute lucrează atât în grădina Domnului, dând ascultare la treburile desemnate fiecăreia de maica lor stareţă și participând la slujbele zilnice, cât şi îngrijind grădina cu flori din jurul bisericii.
Bisericuţa de lemn
Mănăstirea Buciumeni se află la 25 km de Tecuci, județul Galați. Se pare că pe aceste locuri a existat o sihăstrie înainte de 1600, unde trăia, în rugăciune şi pustnicie, un anume „Gheorghe dascălul”, într-o chilie afundată în pădure, după cum aminteşte un document din acele vremuri. Aceasta a fost prima formă de călugărie în zonă.
Prima biserică avea hramul Sfântului Nicolae şi a fost construită abia pe la începutul secolului al XVIII-lea. Biserica aceasta din lemn a fost sfinţită de Episcopul Sava al Romanului, la 1718, dar schitul ce s-a înfiripat în jurul ei a fost desfiinţat la 1750, din cauza unor legături cu o grupare antifanariotă, se pare. Bisericuţa, strămutată mai întâi la Bacău, a fost dusă apoi de schimonahul Isaia Diaconu-Diaconescu în cimitirul Mănăstirii Bogdana. În 1925, biserica de lemn a ars parţial într-un incendiu, dar a fost refăcută după acelaşi plan de stareţul Glicherie Lovin, care a devenit ulterior duhovnicul Mănăstirii Adam.
Metoc al Văratecului
În 1809, la Buciumeni, a fost construită altă biserică, de serdarul Manolache Radovici, acum purtând hramul Sfintei Treimi, stareţă la acea vreme fiind monahia Afia. La 25 august 1817, Episcopul Gherasim al Romanului transformă Schitul Buciumeni în metoc al Mănăstirii Văratec (aparţinea administrativ de aceasta). În timp, şi aceasta s-a deteriorat. Biserica actuală a Mănăstirii Buciumeni a fost ridicată între 1840 şi 1844, perioadă în care Schitul Buciumeni o avea ca maică superioară pe monahia Vitalia.
Sub vremi mai rele şi mai bune
Schitul a fost desfiinţat în 1860, prin decretul domnesc al lui Alexandru Ioan Cuza, dar câteva maici au rămas totuşi în pădure în jurul bisericii. În 1867, schitul a fost vizitat de însuşi domnitorul Carol I, care, deşi nu era ortodox, s-a bucurat de priveliştile frumoase şi de liniştea locului. După venirea la Roman a Episcopului Melchisedec Ştefănescu, în 1879, viaţa monahală de la Buciumeni a fost revigorată, biserica fiind refăcută şi zugrăvită.
În vremea comunismului, după decretul din 1959, care alunga tinerii din mănăstiri, viaţa monahală de la Buciumeni a cunoscut un declin, abia mai rezistând câteva maici bătrâne. După 1990, viaţa monahală a revenit la cursul firesc, iar din iniţiativa Înalt Prea Sfinţitului Casian al Dunării de Jos, sub conducerea monahiei Macrina Humă, cu sprijinul duhovnicilor Teoctist Dobrin şi Mihail Nare, s-a reamenajat întregul complex mănăstiresc, s-a construit o clopotniţă nouă, precum şi noi corpuri de chilii şi alte anexe gospodăreşti. În patrimoniul mănăstirii se află şi o importantă colecţie de icoane pe lemn, cărți vechi, epitafe, obiecte de cult, mobilier bisericesc şi obiecte de ceramică.
Sărbătoarea elevilor silitori la Religie
În fiecare an, de ziua hramului, se organizează un mare pelerinaj la care participă multă lume, dar în special mulţi elevi (anul trecut, peste 1.000) din toate liceele episcopiei, care au rezultate excepţionale la ora de Religie. Ei asistă la Sfânta Liturghie săvârşită la Altarul din mijlocul pădurii, într-un cadru natural impresionant, precum şi la discuţiile duhovniceşti purtate în grupuri restrânse cu cei peste 75 de preoţi din toate protopopiatele Eparhiei, invitaţi la sărbătoare. Manifestarea este un fel de festival anual al tinerilor creştini din regiune.