de Cătălina Tăgârță
Mănăstirea Sfânta Ecaterina este una dintre cele mai vechi construcții creştine din lume și se găsește la poalele Munţilor Moise şi Sinai, din Egipt. Clădirea a fost ridicată pe locul unde se crede că Moise a văzut Rugul Aprins, din acest motiv fiind cunoscută de unii și ca Mănăstirea Rugului Aprins. Se pare că, inițial, a primit hramul Schimbarea la Față, însă, după ce a fost rezidită de împăratul Iustinian, între anii 542 şi 551, a rămas cu numele Sfânta Ecaterina.
Trifon, cunoscut după ce a izgonit demonul din fiica împăratului
În mijlocul grădinii din incinta Mănăstirii Sfânta Ecaterina se află și Capela Sfântul Trifon, construită în 1888. Aceasta se distinge prin simplitate și prin stilul arhitectural neoclasic. Zidăria este încercuită de o cornișă orizontală și parapet, în timp ce capetele de apus și de răsărit prezintă proptele decorative. Capela poartă numele Sfântului Trifon, cunoscut ca fiind ocrotitor al grădinilor, iar în fiecare an, în ziua sa de prăznuire (la 1 februarie), un preot binecuvântează apa și citește Molitfele Sfântului, care cere ocrotirea și binecuvântarea lui Dumnezeu asupra grădinii pentru anul în curs.
Se spune că Sfântul Trifon a devenit faimos odată cu izgonirea unui demon din fiica împăratului roman Gordian (238-244) şi pentru că, de fiecare dată când îi ajuta pe cei neputincioşi, nu le cerea altceva decât credinţă în Mântuitorul Iisus Hristos, cu a Cărui slavă îi putea vindeca și el.
Sub capelă se află osuarul
Tot în incinta mănăstirii, sub capela Sfântul Trifon, se află osuarul, unde se găsesc oasele tuturor călugărilor și pustnicilor care s-au nevoit în Sinai. În exteriorul clădirii se găsesc numai șase morminte, iar când un membru al comunității monahale trece la Domnul, osemintele care au stat în cimitir cea mai îndelungată perioadă sunt mutate în osuar, urmând ca în locul liber să poată fi înmormântat cel decedat. Aici se află moaștele Sfântului Grigorie Sinaitul, Sfântului Ioan Scăraru și mulți alții. Un element care atrage atenția în mod deosebit vizitatorului este însă racla de lemn ce păstrează trupul întreg, intact, al Sfântului Ștefan Sinaitul.
Moaște intacte din momentul morții
Acest cuvios a fost mulți ani pustnic pe Muntele Sinai. Se spune că se așeza la poarta de la intrarea către vârf și nu lăsa niciun pelerin să urce pe munte nespovedit, nepregătit din punct de vedere duhovnicesc. Cuviosul Ștefan Sinaitul este un vârf de foc al Sinaiului, care a păstrat nestins focul dumnezeirii prin post și rugăciune până în zilele noastre. Dovadă stau chiar moaștele sale, Sfântul fiind așezat și astăzi pe scaunul spovedaniei, exact în poziția în care a trecut în lumea veșnică. Așa cum poate fi văzut și în fotografii, el stă și astăzi cu aceleași metanii în mâna stângă, cu schima pe piept, cu camilafca pe creștet, cu barba sprijinită pe inimă, cu picioarele desculțe. Pare că se roagă în continuare, repetă la nesfârșit numele dulce al lui Iisus Hristos. Acest cuvios este amintit în scrierile sale de Sfântul Ioan Scărarul, iar prăznuirea sa se face la sărbătoarea Tuturor Sfinților Sinaiți.
„Scoate-ţi încălţările, locul pe care calci este loc sfânt”
O altă capelă este cea a Rugului Aprins, ce are hramul Buneivestiri a Maicii Domnului. Acest lucru este ilustrat printr-o icoană care o prezintă pe Maica Domnului aşezată în Rugul Aprins şi ţinându-L pe Fiul ei în braţe, cu Moise reprezentat în stânga, desculţ, închinându-se. Altarul acestei capele nu este aşezat deasupra sfintelor moaşte ale mucenicilor, cum se face de obicei, ci peste rădăcinile Rugului Aprins. La câţiva metri de capelă, unde a fost transplantat pentru a se putea construi altarul pe rădăcinile sale, rugul este înfloritor. Se spune că acesta este singurul astfel de tufiş care creşte în Peninsula Sinai şi că orice încercare de a răsădi ramuri ale sale în alte părţi a eşuat. Pelerinii intră în capelă desculţi, în amintirea poruncii Domnului către Moise: „Scoate-ţi încălţările din picioare, pentru că locul pe care calci este loc sfânt”.
Metocuri sinaite în Transilvania
Datorită înfiinţării de metocuri sinaite, prin eforturile domnitorului Constantin Brâncoveanu, ctitor al Mănăstirii Sâmbăta de Sus, în Transilvania există numeroase moaşte de sfinţi sinaiţi. Metocurile erau mici mănăstiri sau aşezăminte monastice, aparţinând de episcopii şi mănăstiri ale Sinaiului. Cum au contribuit acestea la fundamentul ortodoxiei?! Prin permanenta legătură cu Ţara Sfântă, monahii, episcopii şi domnitorii ortodocşi au reuşit să păstreze tradiţia Bisericii intactă şi vie. Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, din Râmnicul Sărat, este un exemplu de metoc sinait, înfiinţat între secolele al XVI-lea şi al XIX-lea, după care serviciul religios a încetat. Similar se vor fi petrecut lucrurile şi la Şinca Veche, dar, din fericire, tradiţia monahală a reînviat aici sub binecuvântarea Sfântului Nectarie.
Povestea rugului în flăcări
În conformitate cu cartea Ieşirii (a doua carte a Vechiului Testament), Moise a trebuit să părăsească Egiptul şi a venit să locuiască împreună cu Ietro. În timp ce îngrijea turmele lui Ietro, Moise a descoperit un rug (tufiş) în flăcări. S-a apropiat de rug şi a descoperit că, deşi acesta ardea, flăcările nu îl consumau (Ieşirea 3,2). Duhul lui Dumnezeu din rug i-a spus: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov” (Ieşirea 3,6). Apoi i-a poruncit lui Moise să-şi scoată încălţările, deoarece pământul de acolo era sfânt. După aceea, Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să discute cu faraonul, pentru că El „a auzit strigătele poporului” (Ieşirea 3,7). Dumnezeu a promis că israeliţii, pe atunci sclavii faraonului, vor trăi într-o ţară în care „va curge lapte şi miere” (Ieşirea 3,9). Atunci când Moise şi-a exprimat îndoiala că va fi crezut, Dumnezeu i-a dat trei semne: toiagul său s-a prefăcut în şarpe; mâna lui s-a umplut de lepră (şi s-a vindecat); iar lui Moise i-a spus că, dacă acestea nu vor fi de ajuns, el va putea preface apa în sânge. Apoi, Dumnezeu a adăugat că El, Domnul, va fi cu Moise, ceea ce l-a încurajat pe acesta să ceară eliberarea israeliţilor.