de Carmen Ciripoiu

N-are aripi, dar pentru pacienții săi e un înger. Spune că nici acum nu înțelege de ce a ales-o Dumnezeu ca Sol tocmai pe ea, un om obișnuit. Poate de aceea, o discuție cu terapeutul Lelia Marcu pare întotdeauna o lecție de redobândire a credinței. Un interviu de excepție despre cum trebuie să ne pregătim pentru marea sărbătoare a cinstirii Maicii Domnului.

„Oamenii să facă autoevaluarea prin filtrul învățăturilor dumnezeiești”

- Ce are diferit Postul Maicii Domnului faţă de alte perioade de postire de peste an? Cum se duce lupta cu ispita în așteptarea marii sărbători?

- Nu diferă cu nimic acest post de celelalte trei, principale, sau de oricare alt post, dar, aşa cum a spus părintele Arsenie Boca: „Spre a ajunge la refacerea noastră, trebuie să trecem prin multe răstigniri, şi avem trebuinţă de o inimă de mamă pentru noi către Dumnezeu. Dumnezeu ne părăseşte uneori; sfinţii nu sunt ascultaţi, dar iubirea de mamă întoarce asprimea Dreptăţii Lui Dumnezeu din nou în iubire”. Cât despre ispite… acestea sunt de două categorii: ispite pentru cei credincioși, ce sunt trecute ușor, și ispite pentru cei slabi în credință, după măsura fiecăruia. Omul nu poate lupta cu ispitele. Cea mai mare greșeală este să creadă că o poate face și să încerce a lupta. Este prea mic pentru asta. Lupta constă în rugăciune, pentru protecție, la Dumnezeu, la Maica Domnului, la sfinții la care există mai multă evlavie și, în special, la Îngerul Păzitor, despre existența căruia uităm adesea. Să lași păcatul și să te rogi! Greșeala omenirii este aceea de a crede că e la masterat, deși abia a terminat clasele primare. Asta îi învăț eu, ca terapeut, pe pacienții mei. Să facă autoevaluarea prin filtrul învățăturilor dumnezeiești, ca să înțeleagă ce e de făcut, de corectat. E terapia perfectă, pe care o recomand oricui. Să nu crezi că ești mai mult decât ești, dar nici să te vezi vreun prost, ca să deznădăjduiești. Smerenia aceasta o aveau doar sfinții… Noi, cei mici, trebuie să înțelegem măsura la care ne aflăm și să facem tot posibilul să urcăm scara. Scara Raiului!

- Ce importanță are Spovedania în Postul Sfintei Marii?

- Despre spovedanie ne vorbesc sfinții. Spovedania este modalitatea de a da sacul greu al păcatelor jos din spate. Este o ușurare. Nu poți urca pe o scară înaltă cu o greutate mare în spate. Cu atât mai puțin poți urca pe Scara Cerului cu tone de balast pe suflet! Ar fi minunat să ajungi să te spovedești doar pentru că îl iubești atât de mult pe Dumnezeu și îți pare rău că îl superi. Atunci ești un adevărat creștin, când nu te gândești la balast doar ca la o povară, ci ca la ceva ce ar supăra pe Cel pe care Îl iubești. Aceasta e o măsură la care se ajunge mai greu...

„Injectează-te cu iubire și răspândește-o peste tot!”

- În ce constă asprimea postirii? Sunt de ajuns un regim alimentar și un program de rugăciune respectat constant?

- Nu, trăirea ortodoxă nu este un lung șir de norme sterile. E dragoste. E jertfă. Dragostea e măsura tuturor lucrurilor, e GPS-ul către Cer. Unii cred că, dacă fac acatiste, postesc și se duc la Liturghie, e suficient. E începutul, dar nu suficient. Trebuie să ajungi la iubire. Care este măsura iubirii tale înțelegi din cât de mult îi suporți pe cei din jurul tău, din cât te sacrifici pentru ei. Bănuțul văduvei… Iov… Acum, voi emite o părere proprie, venită din experiență, căci despre post avem învățătura sfinților. Mâncarea, apa, aerul, atmosfera, ploaia, zăpada, toate sunt otrăvite, sub o formă sau alta. Produsele chimice înlătură dăunătorii și buruienile, dar și cea mai mare parte a populației în timp. Au efecte devastatoare asupra organismului. Experiența ca terapeut îmi spune că postul ar trebui să fie, pentru toată lumea, nu drastic, cu înfrânare peste măsură, ci mai des ca înainte, pentru curățare. Un trup bolnav poate îmbolnăvi și mintea, și sufletul. Nu poți detoxifia organismul cu produse sau mâncăruri pline de chimicale, fie ele și bio - nu mai există în realitate produse bio, din cauza atmosferei și a apei deja viciate - sau cu un aer plin de noxe, zgomote cu un număr îngrijorător de decibeli, cu griji peste măsură și stres generalizat, cu excitanți fizici și psihici, psihologici, la tot pasul. Astăzi, postul presupune, în primul rând, o detașare vădită de cele lumești și o unire filială cu Dumnezeu, care să împrospăteze organismul, energiile, vitalitatea. Postul este înfrânarea de la rău. Pe lângă cuvintele și gândurile necurate, ce otrăvesc omul, carnea, ouăle, produsele lactate sunt ca niște pitici. Vrei post? Injectează-te cu iubire și răspândește-o peste tot! Acesta este postul! Carnea, spunea părintele Arsenie, este o otravă, și ca să se digere are nevoie de altă otravă, fierea. De aceea, oamenii sunt din ce în ce mai răi, din consumul excesiv de carne. Şi din avalanșa gândurilor necurate, care ne otrăvesc din interior. Nici nu mai ai nevoie de dușmani, ești propriul criminal.

„Orice moarte venită din neglijența noastră față de organism se consideră sinucidere și te duce la Iad”

- În ultima perioadă, tot mai multe persoane spun că le este greu să se înfrâneze de la hrana bună și îmbelșugată. Ce le împiedică să-și depășească voința slabă?

- Nu ne-ar împiedica nimic dacă am înțelege că produsele ambalate, cu termen mare de garanție, sunt exact acele produse care ne stimulează simțurile în permanență. Bun și ieftin, cum avem obiceiul să spunem, nu pot conviețui. Sarea în exces cere să fie stinsă cu mâncare și băutură peste măsură, dulciurile concentrate cer mâncare în compensare, alcoolul cere mâncare... și lipsa de activitate sau activitatea inutilă cere, de asemenea, multă mâncare. E un cerc vicios. Soluția este să te uiți în oglindă și să te întrebi dacă pentru un blid de mâncare sau pentru o aripioară picantă - bună, dar nu în exces - merită să mori înainte de vreme, în chinurile groaznice ale vreunui cancer sau ale altor boli incurabile. Dacă tot te iubești atât de mult încât să nu te lași nehrănit, iubește-te suficient încât acea hrană să fie și sănătoasă. Unii spun: „Trebuie să moară omul de ceva”... Aceia se mint singuri! Ceva-ul acela e moartea bună, în tihnă, cum a lăsat Dumnezeu. Orice moarte venită din neglijența noastră față de organism se consideră sinucidere și te duce la Iad. Care e folosul? Un preot i-a spus unei femei care ținea post excesiv: să mănânci șuncă! Postul se ține după puteri, la ortodocși, nu știu la alții cum e. Întrebarea este: știe omul cât de multă putere are? Nu, altfel nu ar mai mânca vinerea carne.

- La ce să luăm aminte cel mai mult în post?

- La noi înșine. Cel mai mare dușman al nostru este chiar mintea. Paza gândurilor este începutul urcușului spre mântuire. Fapta bună pe locul doi și hrana pe locul trei.

- Pe lângă cele patru posturi de peste an, părintele Argatu recomandă și postul suplimentar. Ce fel de post este acesta și ce folos aduce în viața noastră? În ce situații e necesară folosirea postului suplimentar?

- Postul suplimentar se ține în taină și numai dacă te lasă duhovnicul. Acesta e mai mult pentru călugări, pentru asceți, pentru marii trăitori. Noi, mirenii, să avem grijă să ținem miercurea și vinerea și posturile mari, cât se poate - nu mai puțin, nu mai mult - și să punem pază gândurilor rele sau fără sens, să facem rugăciunea lui Iisus în permanență, să ne comportăm civilizat, să nu judecăm pe nimeni și să ne vedem lungul nasului...

„În viața aceasta, chiar dacă este scurtă și plină de necazuri, orice cruce asumată are frumusețea ei”

- În ce constă terapia pe care o practicați dumneavoastră?

- Terapeuți există de la începuturile creștinismului, dar oamenii, de multe ori, uită. Nici nu li se spune și, mai mult, ni se cultivă, de niște ani încoace, o ispită a falsei smerenii, reducerea la tăcere. Trebuie să fii smerit, adevărat, dar e necesară și mărturisirea. Vezi Psalmul 50, care spune aşa: „Învăța-voi pe cei fără de lege Căile tale și cei necredincioși la tine se vor întoarce”. Plus multe alte îndemnuri biblice, cum ar fi faptul că nu pui lumina sub obroc, ci pe masă, ca să lumineze toată încăperea. Totul este să înțelegi că acea lumină nu este personală, ci a lui Dumnezeu, pe Care Îl arăți şi altora care nu Îl văd că există. Astfel, eu îi ajut pe oameni, cu harul Domnului, nu din vreun merit personal, să înțeleagă la ce moment al vieții se află și cum să își rezolve problemele, care sunt cauzele lor. Ca un chirurg... Unul de suflete. Părintele Arsenie mă ajută mereu. Maica Domnului, asemenea. Fiecare cu talentul lui de la Dumnezeu sau cu talantul lui. Acesta este talentul meu, de a fi terapeut și acela de a scrie. Acum pregătesc o nouă carte. A patra.

- Ce faceți când o persoană mai puțin credincioasă vă trece pragul? Cum o aduceți pe calea cea bună, a iubirii de Dumnezeu?

- Un om nu poate fi adus pe calea pe care vrei tu decât dacă vrea și el sau dacă are un potențial pe care nu-l conștientizează. Omul trebuie ajutat, cu riscul de a se supăra pe tine, să înțeleagă că viața sa poate fi și altfel, că nu este singur, că unele probleme sau persoane nu merită aceeași atenție, că este iubit de Dumnezeu și că în viața aceasta, chiar dacă este scurtă și plină de necazuri, orice cruce asumată are frumusețea ei. Jertfa, oricare ar fi ea, cu măsură și cu intenție bună, după cuvintele Cuviosului Paisie Aghioritul - că tot m-am întors de la el, din Grecia - are noblețea aceea care mângâie sufletul și pe care nimic material nu o poate înlocui ca plăcere.

„Cartea părintelui se traduce deja în mai multe limbi”

- Poate nu întâmplător, chiar în această perioadă, dumneavoastră vă lansați o carte mult așteptată „Am cunoscut un Sfânt: Arsenie Boca”. De ce tocmai acum? Așa trebuia să se întâmple?

- Da, cartea e gata de anul trecut, însă așa a vrut părintele Arsenie Boca, chiar în acest an al pomenirii Sfinților Martiri Brâncoveni. 2014 este Anul Brâncoveanu, iar părintele spunea: „Eu trebuia să mă nasc în Rusia, însă rugăciunile Sfinților Brâncoveni au făcut să mă nasc în România”. Mai sunt și alte motive, dar le veți înțelege în timp. Eu voi lucra la asta, cu ajutorul Maicii Domnului, și nimeni nu se va putea opune. Cartea părintelui se traduce deja în mai multe limbi... Dacă sfinții nu ar face minuni, dacă Maica Domnului nu ar fi protectoare și vindecătoare și grabnic ascultătoare, mai nimeni nu ar mai cinsti-o. Omul te cinstește atât timp cât faci minuni, cât îi ești de folos. Dacă îi spui să își îndrepte purtările, tot spre binele lui, te urăște. Interesul... mândria...

- Ce ați simțit când părintele Calistrat, ucenicul părintelui Cleopa, a acceptat să scrie prefața cărții?

- O mare onoare! Eu l-am rugat pe Sfântul Arsenie să mă ajute să scot cartea din tipar la data de 14 iulie, dat fiind faptul că la 17 îmi doream să fiu în Grecia, la sărbătoarea Sfintei Mare Mucenițe Marina. Și la data de 14 a ieșit! Mai mult, mă gândeam că, dacă nu pot ajunge în Grecia, voi merge la Iași, la Mănăstirea Vlădiceni, la părintele Calistrat, să îi las niște cărți și să-i mulțumesc pentru ajutorul dat. Însă cu o zi înainte de Sfântul Ilie, mergând pentru a doua oară, în aceeași zi, la mormântul Cuviosului Paisie, la Souroti, Grecia, m-am întâlnit, după-amiaza, la o oră la care nu aveam ce căuta acolo, fără să știm unii de ceilalți, chiar cu Ppărintele Calistrat. Chiar dacă mai fusesem acolo de dimineață, pe la ora 16:00 am simțit o dorință puternică de a merge din nou la Sfântul Paisie... Și mare a fost bucuria când am dat cu ochii de părintele Calistrat! Nu e aceasta o minune foarte mare făcută de părintele Arsenie, de Sfânta Marina și de Cuviosul Paisie Aghioritul? Am fost șocată două zile de această întâmplare! Dacă mergeam la Iași, părintele Calistrat nu ar fi fost de găsit… Dar știe El, Dumnezeu, ce face!

- Un gând de încheiere pentru cititorii revistei noastre…

- Dacă tot suntem la vremea iertării, să mă ierte toți cei pe care i-am supărat vreodată, fără voie, adevărat, dar sigur am făcut-o. Să ne amintim că Maica Domnului este cu adevărat Maică. Acum câțiva ani, nu o puteam iubi, așa că am rugat-o să mă ajute să-i port dragoste nemărginită. Nu a fost necesar să spun mai mult. Cel care se apropie de Maica Domnului nu are doar un scut de protecție, interesul adică, ci are ceva mult mai… înălțător aș spune, o stabilitate, sentimentul apartenenței filiale, cu tot ceea ce presupune acest lucru. Spun sfinții: „Când până și sfinții s-au scârbit de greșelile tale, Maica Domnului stă în genunchi, rugându-se pentru tine, ea te acoperă”. Așa că imaginați-vă singuri cât de mult înseamnă să ai o asemenea Mamă! Oricine şi-o dorește, nu-i așa?

„Să ne amintim că Maica Domnului este cu adevărat Maică. Acum câțiva ani, nu o puteam iubi, așa că am rugat-o să mă ajute să-i port dragoste nemărginită. Nu a fost necesar să spun mai mult. Cel care se apropie de Maica Domnului nu are doar un scut de protecție, interesul adică, ci are ceva mult mai… înălțător“ (terapeutul Lelia Marcu)

„Spre a ajunge la refacerea noastră, trebuie să trecem prin multe răstigniri, şi avem trebuinţă de o inimă de mamă pentru noi către Dumnezeu. Dumnezeu ne părăseşte uneori; sfinţii nu sunt  ascultaţi, dar iubirea de mamă întoarce asprimea Dreptăţii Lui Dumnezeu din nou în iubire“ părintele Arsenie Boca

„Am cunoscut un Sfânt: Arsenie Boca“

- Ați avut marea bucurie de a-l cunoaște pe părintele Arsenie Boca?

- Nu l-am cunoscut cât era în viață, mai exact în trup, ci mi s-a arătat în urma unei minuni, dar această poveste incredibilă o veți găsi în cartea „Am cunoscut un Sfânt: Arsenie Boca”. Așa a ales Sfântul, să-l cunosc din lumea drepților, din Cerul Sfinților, ca să se adeverească planul lui Dumnezeu. Părintele Arsenie mi s-a descoperit în nenumărate momente ale vieții mele, prin mari minuni la care au asistat mai multe persoane aproape de fiecare dată. O altă modalitate de a mi se arăta, una la fel de spectaculoasă, este faptul că aproape toți cei care vin să îmi ceară consultanță l-au visat pe părintele sau au trăit vreo minune făcută de Sfinția Sa. Aceleași minuni le face și după întrevederea mea cu pacienții. Iar acestea sunt, fără drept de tăgadă, palpabile, neinfluențabile material, așa cum am descris în carte. De aceea, deși am nenumărate mărturii despre minunile părintelui Arsenie, am preferat să alcătuiesc o poveste minunată, foarte adevărată, despre cele mai mari minuni trăite nu doar de mine și de familia mea, ci şi de câteva persoane pe care le-am cunoscut, evident, tot prin iconomia părintelui, cu scopuri clare, de mântuire colectivă. Am trăit, atât înaintea publicării acestei cărți, cât și după publicarea ei, o mulțime de minuni. Cumva, Ppărintele Arsenie a dorit să îmi întărească însă convingerea că această carte, diferită de ceea ce este acum pe piață despre Sfântul, este un început bun a ceea ce urmează să fac pe viitor în ceea ce privește imaginea părintelui. Cartea scrisă de mine conține și un element neglijat în mare măsură: puterea extraordinară a părintelui de a iubi. Oamenii au nevoie de minuni, dar au mai multă nevoie de mântuire, de ajutor pentru veșnicie. Pe asta am pus accent în mod deosebit. Părintele Arsenie constituie o filă de istorie din care avem ce învăța. Să nu ne dorim minunile în principal, ci în secundar. Să așteptăm de la un sfânt să ne transforme. Trebuie să fii sfânt ca să reușești așa ceva, nu? Capacitatea părintelui de a transforma un om pierdut în unul demn și credincios este cea mai mare minune!