de Cristi Şelaru
Constantin Brâncoveanu a plecat domn de pe tronul Țării Românești și a ajuns martir. Alături de patru dintre fiii săi, a fost ucis la Constantinopol, într-o zi cu însemnătate deosebită pentru creștini. La 15 august 1714, când se sărbătorește și acum, ca și atunci, Adormirea Maicii Domnului, dar și ziua în care Constantin Brâncoveanu împlinea 60 de ani și patru decenii de căsnicie cu soția, doamna Maria, a fost decapitat. La 300 de ani de la martiriul lui Constantin Brâncoveanu, Biserica Ortodoxă Română a decis ca 2014 să fie Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni.
Ucis pentru că nu a renunțat la religia ortodoxă
Constantin Brâncoveanu a fost dus la Constantinopol în miercurea din Săptămâna Patimilor din anul 1714. A fost închis și a pătimit până când a primit cununa martiriului. Alături de familia sa, Brâncoveanu a suferit cumplit în închisoare: întinderea pe roată, strângerea capului cu un cerc din metal, arderea cu fierul înroşit, înţeparea mâinilor şi a picioarelor. Toate aceste fapte se petreceau în temniţa Edicule, Cele Şapte Turnuri din Istanbul, destinată demnitarilor turci. În toate aceste zile, turcii au încercat să-l convertească, fără succes însă. Dacă ar fi renunțat la credința ortodoxă, Brâncoveanu nu ar fi fost ucis. Sultanul Ahmed i-a cerut, după decapitarea fiecăruia dintre cei patru fii, să „se facă turc”. Nici măcar la lacrimile fiului cel mic, Matei, domnul Brâncoveanu nu a cedat.
Capetele familiei au fost purtate, în suliţe, pe străzile Constantinopolului
După ce au fost decapitați, trupurile mucenicilor au fost aruncate în apele Mării Negre. Capetele lor au fost purtate triumfal, în suliţe, pe străzile Constantinopolului, după care au fost expuse la poarta Seraiului şi apoi aruncate şi ele în apele Bosforului. Niște pescari greci au recuperat rămăşiţele pământeşti ale Brâncovenilor şi le-au îngropat în biserica Mănăstirii „Panaghia Camariotissa”, de pe Insula Halki, refăcută de însuşi Constantin Brâncoveanu. Soţia domnitorului, Maria, şi ceilalţi membri ai familiei rămaşi în viaţă au stat închişi în Constantinopol până în martie 1715, apoi exilaţi la Kutai, pe ţărmul răsăritean al Mării Negre, până în 1716, când au fost eliberaţi şi au revenit în ţară. În 1720, ea a putut aduce în ţară osemintele muceniceşti ale soţului său, Sfântul Constantin Brâncoveanu, fiind înmormântate în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti. Pe lespedea de marmură albă de deasupra mormântului nu este precizat numele voievodului, pentru că turcii nu îngăduiau acest lucru unui condamnat la moarte pentru „hăinie”, adică trădare. Aici se găsesc şi astăzi moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu și ai Martirilor Brâncoveni. Ele au fost descoperite la începutul secolului trecut, iar anul acesta au primit recunoașterea cuvenită.
Mănăstirea Horezu, cea mai importantă ctitorie a voievodului martir
Constantin Brâncoveanu a fost unul dintre cei mai importanți ctitori de biserici și mănăstiri din Ţările Române. Încă înainte de a ajunge domn, el a ridicat două biserici, una la Potlogi, Dâmbovița, și alta la Mogoșoaia, lângă București. După ce s-a urcat pe tronul Țării Românești, Brâncoveanu a mai ctitorit tot în București încă trei biserici, pe locul unora mai vechi: Biserica Sfântul Ioan cel Mare sau „Grecesc”, demolată în secolul trecut, biserica Mănăstirii Sfântul Sava, demolată în secolul trecut, și Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, existentă și azi în centrul Capitalei, recent restaurată. În această din urmă biserică au fost depuse și osemintele ctitorului, în anul 1720. Împreună cu unchiul său, spătarul Mihai Cantacuzino, a ridicat mănăstirea din Râmnicu Sărat, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, închinată Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai. În vara anului 1690, Constantin Brâncoveanu a pus piatra de temelie a celei mai de seamă dintre ctitoriile sale, Mănăstirea Horezu (sau „Hurezi”), cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena. Tot în Vâlcea, în anul 1695, credinciosul domnitor mai ridică o nouă biserică din piatră, în locul celei din lemn, la Mănăstirea Mamul. Apoi, la îndemnul și după planurile întocmite chiar de Mitropolitul Antim Ivireanul, se începe construirea Bisericii Antim din București. El este, de asemenea, ctitorul a trei sfinte lăcaşuri în Transilvania, existente până azi: o biserică în Făgăraş, una în Ocna Sibiului şi mănăstirea de la Sâmbăta de Sus. Domnitorul a zidit o biserică cu hramul Sfântul Nicolae în cartierul Galata din Constantinopol, la rugămintea patriarhului Calinic II.
Constantin Brâncoveanu s-a remarcat nu doar prin lunga sa domnie de 26 de ani, care a fost una în care Țara Românească nu a fost implicată în războaie. A știut să facă în așa fel, încât să aibă relații cu cele trei mari imperii și a dezvoltat economia țării. Pe lângă agricultură, comerțul a căpătat o mare amploare în timpul său. Astfel, Brâncoveanu a ajutat și lăcașuri de cult din afara granițelor românești.
16 august, Ziua Copiilor Martiri
Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a decis, la 20 iunie 1992, ca binecredinciosul domn Constantin Brâncoveanu, împreună cu fiii săi (Constantin, Ştefan, Radu şi Matei) şi cu sfetnicul Ianache să fie cinstiţi în toate bisericile ortodoxe din ţara noastră în ziua de 16 august, să li se întocmească slujbe şi să le fie zugrăvit chipul în icoane şi biserici. De asemenea, la propunerea Patriarhiei Române și a UNICEF România, ziua de 16 august a fost proclamată Ziua Copiilor Martiri, în memoria celor patru fii ai domnitorului Constantin Brâncoveanu.