de Carmen Ciripoiu
Chiar dacă unele urme se șterg, uneori ajunge doar să sufli praful de pe trecutul dosit al unei biserici și vei descoperi comori ale sufletului. Pentru că fără vechile pisanii, fără acea înveșnicire în scris, până și istoria ar pieri. Povestea celei mai vechi pisanii românești o veți regăsi în rândurile de mai jos.
Unul dintre cele mai prețioase monumente istorice ale țării
Deși despre istoria Țării Hațegului multe sute de ani nu au existat documente scrise, cnejii hațegani au lăsat în urma lor biserici a căror splendoare depășește uneori mintea omenească. Biserica Sfântul Gheorghe din Streisângiorgiu părea la prima vedere unul dintre acele așezăminte lăsate moștenire de vrednice familii nobiliare. Însă de sub tencuielile și zidurile acesteia s-au încăpățânat să iasă la lumină incredibile dovezi care au arătat ce înseamnă cu adevărat tăria credinței: cea mai veche pisanie românească. Sfântul lăcaș ortodox a fost construit la sfârșitul secolului al XI-lea, iar în anul 1313 a fost pictat, la cererea cneazului Balea, de zugravul Teofil, și astăzi păstrându-se în altar fragmente din pictura originală, influențată de arta bizantină. Între anii 1408 şi 1409, biserica a fost refăcută de cneazul Cândreș și de soția sa, Nistora, iar pictura a fost executată de meșterul Teofil. Tabloul înfăţişează familia ctitorilor în centru, cneazul Cândreş şi soţia sa susţin modelul ctitoriei lor; de o parte şi de alta sunt zugrăviţi jupân Laţco, fratele lui Cândreş, şi Vlaicu, fiul lor. Interiorul lăcașului sfânt va fi din nou repictat în anul 1743 de zugravul Gheorghe Șandor din Făgăraș. Toate aceste trei etape prin care a fost modelată imaginea bisericii au făcut ca aceasta să fie considerată unul dintre cele mai prețioase monumente de arhitectură medievală transilvană aflat pe noua listă a monumentelor istorice.
Pronaosul datează din secolul al XVIII-lea
În anul 1975, o echipă de arheologi condusă de Radu Popa a făcut descoperiri uluitoare. Aceștia vor scoate la lumină faptul că pronaosul datează din secolul al XVIII-lea, fiind ridicat pentru început din lemn, apoi, prin anii 1850, din piatră. În ceea ce privește materialul de construcție folosit, cercetătorii au rămas uimiți să constate că acesta era format din cărămidă și piatră aduse de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana, același material fiind folosit și pentru podire, o lespede decorată cu delfini, dar și pentru jilțurile din altar. Cea mai mare descoperire făcută însă de cercetători a fost vechea pisanie, aflată pe peretele de est al altarului, sub un cui imens, pe care arheologii l-au îndepărtat, încercând să improvizeze o instalație de curent electric.
Construită pentru iertarea păcatelor lui Balea cneazul
Când oamenii de știință au observat primele litere, au rămas înmărmuriți: 1331-1314. Pisania arăta că biserica nu avea doar hramul Sfântului Gheorghe, ci și al Maicii Domnului și Tuturor Sfinților, și a fost ridicată pentru iertarea păcatelor lui Balea cneazul, a popii Naneș și a zugravului Teofil. Săpând mai adânc, Radu Popa va vedea că sub primul strat al pisaniei mai exista unul, puternic înnegrit, ce prezenta litere chirilice grafitate. În urma investigațiilor s-a ajuns la concluzia că ar exista un grup de aproximativ șase morminte mai vechi decât biserica, asociate cu un lăcaș sfânt anterior, construit din lemn. Iar pentru datarea acestora, arheologii au apelat la ajutorul unei vechi monede găurite, emise chiar de regele maghiar Bela al II-lea (ce a domnit între anii 1131 şi 1141), descoperite chiar în două dintre cele șase morminte amintite. Incredibilă a fost și concluzia la care s-a ajuns: biserica din lemn de la Streisângiorgiu a fost ridicată înainte de mijlocul secolului al XII-lea! Acest lucru i-a făcut pe cercetători să afirme la unison că bisericuța din Streisângiorgiu „este cel mai vechi monument medieval datat și păstrat în picioare de pe întregul teritoriu al țării, monument care și-a păstrat până astăzi destinația originară”.
Vechile fresce reproduc imaginea Judecății de Apoi
Totodată, inventarul funerar arăta că au fost utilizate din plin elemente specifice culturii Bjelo-Brdo, despre care se spune că ar fi aparținut numai populației slavo-maghiare. Însă descoperirea demonstra că și românii sunt purtători ai acelorași elemente. De asemenea, analiza lexicală arăta că limba folosită în pisanii era slava. Cât privește peticele de frescă scoase la iveală, acestea menționau sfinți episcopi și doi cai imenși în altar, iar pe peretele de vest era reprodusă imaginea Judecății de Apoi. Ce înseamnă asta? Că arta Bizanțului a fost frumos împletită cu cea occidentală. Pe baza altor verificări, s-a descoperit că biserica a primit prin anul 1408 turnul-clopotniță, iar în anul 1850, odată cu demolarea pronaosului I, s-a dat lăcașului sfânt forma originară. În prag de iarnă, sfinților din Biserica Sfântul Gheorghe din Streisângiorgiu au început să le înghețe lacrimile. Se usucă de dorul unei slujbe, precum cele din vremuri uitate. Și se roagă în taină ca să le deschidă cineva ușa, ca să înțeleagă că nu au fost dați uitării și că minunile există…
Când credinţa vorbeşte…
În cea mai veche pisanie din câte se cunosc până în acest moment în întreaga artă medievală românească ce se găsește în interiorul bisericii, pe fața estică a turnului clopotniței stau scrise următoarele: „În numele Tatălui și Fiului și Duhului Sfânt, au zidit jupân Cândreș și jupânița sa, Nistora, și fiii lui această mănăstire Sfântului mare mucenic și ataș a lui Hristos, Gheorghe, și s-a săvârșit și s-a scris, pentru pomenire și sănătate și mântuirea sufletelor lor, în zilele lui Jigmon crai, voievozi ai plaiurilor fiind Ioanes și Iacov, anul 6917 (1409), octombrie 2 zile”.