de Carmen Ciripoiu
În inima Munților Rila din Bulgaria, în mănăstirea cu același nume, parcă desenată simplu și răscolitor, în culorile nebănuite ale aerului, moaștele Sfântului Ioan de la Rila (întemeietorul monahismului bulgar), cinstit cu evlavie an de an la 19 octombrie, cheamă și acum râuri de oameni să vadă că minunile există și sunt aproape de noi.
Închinăciuni în singurătate
La prima vedere, Sfântul Ioan de la Rila pare purtat de un înger într-o țară îndepărtată, negrăit de frumoasă și lăsat să-și doarmă somnul duhovnicesc întru eternitate. E greu să spui ce simți când îl privești, pentru că nu știi dacă e un simplu monah sau o părticică din Domnul. Și atunci, mai bine taci, stai neclintit și hotărât să-l însoțești în pribegie pe cel care este sfânt și călăuză divină, așteptând cuminte să-ți îndeplinească dorințele. Trebuie doar să ai puțină răbdare ca să descoperi că pe Pământ coboară bunătatea Tatălui… Încă de la nașterea sa, în anul 867, în Skrino, la poalele Muntelui Osogovo, Dumnezeu a avut pentru Ioan un plan amplu și minunat: acela de a fi mereu în slujba Lui și a celor care, apăsați de poveri, Îi vor cere ajutorul. Acesta este și motivul pentru care, la doar 25 de ani, Cuviosul a hotărât să se despartă pentru totdeauna de cele lumești și să se retragă acolo unde sufletul îl chema, în rugăciune și în singurătate, în Munții Rila.
Întâlnirea cu ţarul Petru I
Când vestea că marele făcător de minuni Ioan s-a stabilit în inima muntelui a ajuns la ţarul Petru I, imensă i-a fost bucuria regelui, care s-a grăbit să se închine celui mai iubit dintre sfinții Bulgariei, pentru a primi mult-așteptata binecuvântare duhovnicească. Dar la fel de mare i-a fost uimirea când toate darurile trimise Sfântului - aur și lucruri de mare valoare - i-au fost refuzate, Ioan preferând să păstreze doar o mică parte din mâncare. Și multă bucurie a avut în suflet ţarul Petru I când Sfântul Ioan de la Rila a grăit vorbe minunate și pline de miez duhovnicesc, amintindu-i acestuia că nu călugării au nevoie de aur, ci împărații, pentru a putea apăra țara și a-l oferi săracilor. Atunci a înțeles ţarul Petru I că între Cer și Pământ este rugăciunea, și a ales să trăiască astfel cu ochii veșnic ațintiți spre înaltul Cerului, spre lumină. Întâlnirea celor doi este, de altfel, descrisă în detaliu chiar de Cuvios în cea mai frumoasă scriere a sa, păstrată cu evlavie până în zilele noastre, „Testamentul Sfântului Ioan”, al cărui final este tulburător: „Eu însă de acum doresc să petrec în liniște și tăcere, ca să mă pocăiesc pentru păcatele mele și să cer milostivire de la Dumnezeu. (…) Harul lui Dumnezeu să fie cu voi cu toți și să vă ferească de tot răul. Scrisă la anul 6449 (941) de la crearea lumii, luna lui martie, ziua 25. (…)”.
Cea mai mare mănăstire din țară
La Mănăstirea Rila, totul pare epopeic şi maiestuos: zidurile de piatră înalte de 24 de metri, cerdacurile renascentiste suspendate, turnul de apărare din Evul Mediu, biserica având cinci cupole și excepționale fresce interioare și exterioare. Și pare că fiecare floare, fiecare pom, fiecare zid de piatră au povestea lor. Dar imaginea pe care un pelerin o va păstra toată viața ca pe cel mai scump dar este cea a moaștelor Sfântului Ioan de la Rila așezate în fața altarului. A știut Domnul de ce a îngăduit ridicarea celei mai mari și mai frumoase mănăstiri din Bulgaria. Pentru că acest loc fabulos și plin de tradiție isihastră, înființat de însuși Cuviosul Ioan, în secolul al X-lea, unde s-au nevoit și sumedenie de călugări bătrâni și frumoși, ucenici veniți să trăiască alături de Sfântul lor în grotele din Rila, te învăluie ca o îmbrățișare curată, de prieten vechi și statornic.
Reconstruită între anii 1834 şi 1862
Mănăstirea Rila a fost reconstruită în poziția sa actuală de un boier pe nume Hreliu Dragovola, în secolul al XIV-lea. Cele mai vechi clădiri din complex datează din această perioadă - turnul lui Hreliu și o mică biserică de lângă el -, dar și tronul episcopului și porțile bogat împodobite ale mănăstirii. Din păcate, invazia otomanilor de la sfârșitul secolului al XIV-lea a dus la distrugerea sfântului lăcaș, care a fost reconstruit la sfârșitul secolului al XV-lea de trei frați din zona Kiustendilului, care au adus aici și moaștele Sfântului Ioan de la Rila. Distrusă din nou de incendiu, în 1833, Mănăstirea Rila a fost reconstruită, între 1834 și 1862, cu ajutorul bulgarilor înstăriți din toată țara. Ridicarea clădirilor rezidențiale a început în 1816, iar turnului lui Hreliu i s-a adăugat, în 1844, o clopotniță. În aceeași perioadă, în cadrul mănăstirii s-a înființat și o școală. Astăzi, binecuvântata Mănăstire Rila, ce se aseamănă unei cetăți cu patru etaje, are aproximativ 300 de chilii, o biserică și patru paraclise, o cameră a egumenului, o magherniță în care se păstrează ceara pentru lumânări, o bibliotecă și un superb muzeu, cunoscut în lume pentru crucea lui Rafail, o cruce cioplită de un călugăr cu același nume dintr-o singură bucată de lemn, cu rindele fine și cu lupă, pentru a crea 104 scene religioase și 650 de miniaturi. Se spune că, pentru a termina această operă, călugărul a muncit 12 ani și finalizat-o în anul 1802, când și-a pierdut vederea. În Munții Rila, Sfântul Ioan aprinde și acum văzduhul cu rugăciunile sale, iar marea sa credință ocrotește întreaga lume…
Cea mai veche menționare a Mănăstirii Rila o găsim în „Viața Sfântului Ioan de la Rila”, lucrare scrisă de scriitorul bizantin Ioan Scylitzes, fostul guvernator al orașului Sofia.Drumul moaştelor: Sofia - Esztergom - Veliko Târnovo - Rila
La puțin timp după moartea sa, în timpul domniei lui Petru I, moaștele făcătoare de minuni ale lui Ioan de la Rila au fost mutate în Sofia. După cucerirea acesteia, în anul 1183, de regele maghiar Bella II, Sfintele Moaște au fost trimise în capitala Ungariei, Esztergom, unde au rămas timp de patru ani, până în 1187, când au fost readuse în Sofia. În anul 1194, Țarul Ivan Asen I a ordonat ca moaștele Sfântului Ioan să fie mutate în Veliko Târnovo, noua capitală. Supraviețuind cuceririi turcești a orașului din 1393, au fost înapoiate Mănăstirii Rila în anul 1469, cu permisiunea sultanului Murad II.