de Carmen Ciripoiu
Vestit pentru puterea rugăciunii și pentru darurile cu care a fost înzestrat, Sfântul Gherasim de Kefalonia, cinstit cu evlavie la 16 august şi 20 octombrie, ne mângâie, ne întărește și ne tămăduiește și astăzi, ca o mărturie vie a iubirii nemărginite a Domnului.
Tuns în monahism chiar în Locurile Sfinte
Născut în anul 1508, în orașul grecesc Trikala Korinthias, Gherasim provine dintr-o familie de nobili bizantini, Notara, bunicul său Lucas fiind prim-ministru în Bizanț și rudă apropiată chiar cu împăratul Constantin Paleologul. Hotărât să-și încredințeze viața Domnului, pe care-L iubea mai presus decât orice, la doar 18 ani, după terminarea studiilor, Gherasim părăsește casa părintească și începe un lung pelerinaj în Locurile Sfinte: Muntele Athos, Muntele Sinai și Ierusalim, în orașul lui Iisus fiind de altfel și tuns în monahism chiar de Patriarhul Gherman. După 12 ani petrecuți în sfințenie, slujindu-L pe Domnul necontenit, Gherasim petrece o vreme în Creta și Zakyntos, iar în anul 1555 poposește în Kefalonia. Dacă primii ani îi petrece aici, într-o peșteră din regiunea Lassi, în anul 1560, Cuviosul se mută în Omala, în centrul Kefaloniei, unde restaurează o veche biserică închinată Adormirii Maicii Domnului, punând bazele unei mănăstiri de maici, pe care o numește Noul Ierusalim, un fel de așezământ social, ce poartă de grijă oamenilor săraci, devenit în timp un important centru de caritate.
Vestit pentru alungarea duhurilor necurate
Multe sunt minunile săvârșite în viață de Sfântul Gherasim, vestit pentru vindecările sufletești și trupești pe care le săvârșea, considerat un tămăduitor de excepție al bolilor psihice, dar căutat și pentru puterea sa incredibilă de a alunga duhurile necurate. Cunoscându-și dinainte sfârșitul, Sfântul Gherasim de Kefalonia trece la dreapta Domnului la data de 15 august 1579, dar adormirea sa este prăznuită următoare zi, la 16 august. De hramul Sfântului, când moaștele sale sunt scoase spre cinstire, s-a păstrat obiceiul ca trupul să fie purtat pe deasupra persoanelor bolnave, în credința că acestea vor fi binecuvântate și mântuite.
40 de fântâni săpate în cinstea sa
Tradiția spune că în Kefalonia, locul unde a trăit Gherasim, marele cuvios al secolului al XVI-lea, au fost săpate nu mai puțin de 40 de fântâni, dar una singură, cea de lângă mănăstire, uimește pe toată lumea. La cele două hramuri ale Sfântului (16 august și 20 octombrie), când procesiunea cu racla și cu Sfintele sale Moaște ajunge la fântână, iar credincioșii înalță rugăciuni, se petrece ceva absolut uimitor: apa fântânii urcă până la gura acesteia, de parcă ar vrea să se închine la rându-i. Este momentul când oamenii întind vasele și iau apa binefăcătoare spre a fi binecuvântați. Îndată ce sărbătoarea trece, nivelul apei revine la punctul la care se afla înainte. Din păcate însă, acest miracol nu se mai petrece de câțiva ani, iar explicația ar fi păcatele oamenilor, care sunt din ce în ce mai multe și mai grele. Înainte de anul 1925, un alt lucru incredibil s-a petrecut lângă această fântână: platanul sădit acolo chiar de mâna Sfântului (numit „pendadactil”, adică cu cinci degete, ca urmare a celor cinci mari ramuri) se apleca la rândul său când procesiunea cu Sfintele Moaște trecea prin dreptul lui, părând că se închină, spre uimirea și înfiorarea celor prezenți.
Când Dumnezeu rânduiește…
După izgonirea fără motiv a Sfântului Macarie (Notara) al Corinthului din scanul său episcopal, acesta și-a continuat lucrarea Domnului în insulele Greciei. Pașii l-au purtat și în Kefalonia, ca să se închine Sfintelor Moaște și de har izvorâtoare ale rudei sale Gherasim. Șederea sa aici a fost însă plină de întâmplări uimitoare, iar momentul s-a păstrat în „predania nescrisă a mănăstirii” până în zilele noastre. Se spune că, după ce s-a închinat Sfintelor Moaște ale Cuviosului Gherasim, Sfântul Macarie a cerut să rămână singur pentru rugăciune. Deși acest lucru nu era îngăduit de tipicul mănăstirii, totuși, maicile au decis să-i îngăduie, însă câteva dintre ele s-au ascuns într-un colț să privească ce face Sfântul. Și au văzut, cu ochii lor, minunea! Când Macarie a îngenuncheat înaintea raclei, aceasta s-a deschis, și Sfântul Gherasim s-a ridicat. Cei doi s-au îmbrățișat, și-au vorbit, apoi Făcătorul de minuni s-a reîntors în racla sa. În semn de cinstire pentru cei doi sfinți, dar și pentru a arăta tuturor puterea Domnului, obștea mănăstirii Sfântului Gherasim a zugrăvit o icoană a celor doi cuvioși, pe care au așezat-o cu evlavie în sfântul lăcaș.
Peştera Cuviosului, păstrată şi acum
Vechi de aproape 400 de ani, locul în care Sfântul Gherasim își înfrâna trupul și își întărea credința este păstrat și acum. Se spune că el a viețuit în această peșteră timp de cinci ani, între 1555 şi 1560, apoi a construit mănăstirea. Considerată o binecuvântare a Sfântului pentru pământul Kefaloniei, peștera este vizitată și astăzi cu evlavie, fiind înglobată într-o mică biserică.
Apărătorul insulei
Și oare cine putea să apere mai bine Kefalonia decât Sfântul Gherasim? Tradiția povestește că, în perioada când fasciștii se străduiau din răsputeri să cucerească totul, nicio bombă nu cădea pe insulă. Se spune că, ori de câte ori se apropiau de Kefalonia, nemții vedeau pe cer imaginea unui bătrân care îi amenința și, înfricoșați, se întorceau din drum. Mult mai târziu, când războiul s-a terminat, piloții care au văzut din întâmplare icoana Sfântului Gherasim au afirmat că acesta era bătrânul care îi alunga mereu.