de Dana Purgaru
O tulpină de virus gripal ameninţă să declanşeze forme severe de boală
Reprezentantul în România al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), dr. Victor Olsavszky, a declarat că în SUA, dar şi în Europa circulă o tulpină AH3N2 diferită de cea inclusă în vaccinul sezonier, potrivit Mediafax. „Acest lucru nu compromite componenta AH3N2 din vaccinul existent. Potrivit rapoartelor internaţionale, specialiştii se aşteaptă ca această tulpină, diferită din punct de vedere genetic, să fie asociată cu un număr de cazuri severe de gripă”, a adăugat reprezentantul OMS. În România, până la sfârşitul lui 2014, au fost confirmate trei cazuri de gripă, două de tip B şi unul AH3N2.
Stilul de viaţă nesănătos duce la tumori
Peste 40% din totalul cazurilor de cancer ar putea fi prevenite dacă oamenii ar face alegeri mai sănătoase în ceea ce priveşte stilul de viaţă, potrivit celor mai recente date analizate de organizaţia Cancer Research UK. Fumatul reprezintă cel mai important factor de risc care poate fi evitat. Conform datelor oficiale, analizate între 2007 şi 2011, peste 300.000 de cazuri de cancer diagnosticate în Marea Britanie au fost asociate cu fumatul. Alte 145.000 de cazuri au fost asociate cu dietele ce conţin prea multe alimente procesate. Obezitatea a cauzat 88.000 de cazuri, iar consumul excesiv de alcool a provocat 62.200 de cazuri de cancer.
Aspirina, „apă de ploaie“ pentru unii cardiaci
Aspirina este inutilă pentru un sfert dintre persoanele cu probleme cardiovasculare, unele dintre acestea murind din cauză că nu primesc un tratament alternativ, avertizează medicii britanici. Savanţii au creat un test de urină care poate spune dacă medicamentul este sau nu eficient în cazul fiecărui bolnav, iar medicii vor ca pacienţii să fie testaţi privind rezistenţa la aspirină înainte de a primi tratamentul.
Malaria ar putea lua locul Ebola
Malaria, boală parazitară infecțioasă transmisă de țânțari, extrem de răspândită în Myanmar și alte țări din bazinul Mekong, cel mai lung fluviu din Asia de Sud-Est, amenință să devină următoarea urgență globală de sănătate, având în vedere rezistența pe care a dezvoltat-o la medicamente. Pericolul răspândirii acestei forme rezistente la medicamente este deosebit de mare, apreciază experții.
Medicament contra cancerului de piele, în teste
Un medicament cunoscut ca inhibitor panRAF va fi testat în anii următori, după ce primele studii au arătat că este foarte eficient împotriva melanomului la pacienţii cu cancer de piele care nu mai răspund la tratamentele actuale. Melanomul, o formă de cancer de piele, este produs în urma expunerii neprotejate la soare, iar persoanele care au suferit arsuri solare de cel puţin cinci ori prezintă un risc de două ori mai mare de a suferi de această boală.