de Gabriela Niculescu
Diagnosticarea sau confirmarea unor afecțiuni presupune, în anumite situații, realizarea unor investigații suplimentare analizelor de sânge, ecografiilor sau radiografiilor, precum Tomografia Computerizată (CT) sau Rezonanţa Magnetică Nucleară (RMN). Acestea sunt două modalități diagnostice care utilizează tehnici diferite pentru achiziția imaginilor: radiațiile X, pentru Tomografia Computerizată, și câmpul magnetic, pentru Rezonanța Magnetică. În anumite afecțiuni este preferată una dintre aceste modalități, alteori, ele sunt complementare. Fiecare are avantaje și dezavantaje, ținând cont de informațiile necesare diagnosticului, de costul investigației și de confortul pacientului. Însă, toate acestea ne-au fost detaliate de doctor Ovidiu Palea (medalion), medic primar anestezie și terapie intensivă, în cadrul Centrului Medical ProVita.
CT-ul detectează fracturi, calcificări și hemoragii
Tomografia Computerizată este o metodă iradiantă, folosind raze X. Este mai ieftină, mai rapidă și mai ușor tolerată de pacient. Cu ajutorul tomografiei computerizate se pot obține imagini ale oricărei părți a corpului uman, de la nivel cerebral până la extremități. Printre punctele forte se numără: detectarea fracturilor osoase, a calcificărilor (calcificări intratisulare sau litiază renală), a hemoragiilor și evaluarea parenchimului pulmonar. Uneori, în special în evaluarea vaselor sangvine sau a organelor interne, este necesară administrarea de substanță de contrast intravenoasă, pe bază de iod, care se excretă la nivel renal. De aceea, înainte de investigație e necesară efectuarea unor analize care să ateste o bună funcție renală.
Principalul inconvenient al CT-ului îl reprezintă faptul că este o metodă iradiantă; de aceea este contraindicată femeilor însărcinate și se recomandă precauție în efectuarea tomografiilor copiilor sau persoanelor tinere. În plus, nu este indicată pacienților cu insuficiență renală și celor cu reacții alergice la substanța de contrast. Nu în ultimul rând, trebuie menționat faptul că Tomografia Computerizată are o rezoluție de contrast tisulară inferioară Rezonanței Magnetice.
RMN permite o localizare precisă a leziunilor
Rezonanța Magnetică este o metodă neiradiantă, care folosește un câmp magnetic și impulsuri de radiofrecvență pentru obținerea imaginilor. Are o sensibilitate crescută a constrastului tisular (posibilitatea de a distinge între mai multe categorii de țesuturi și, implicit, detectare superioară a lezinilor, comparativ cu alte tehnici imagistice) și favorizează obținerea unor imagini detaliate în diverse planuri, ceea ce permite o localizare precisă a leziunilor, foarte utilă în planificarea intervențiilor chirurgicale. Cu ajutorul Rezonanței Magnetice se pot investiga patologii de la nivel cerebral, vertebro-medular, musculo-scheletal, cardiovascular și abdomino-pelvin. RMN este modalitatea imagistică de selecție pentru detectarea leziunilor de la nivelul articulațiilor, fiind singurul examen noninvaziv care oferă o imagine detaliată a structurilor precum meniscuri (genunchi), ligamente sau tendoane.
Pentru examinarea glandelor mamare, complementar ecografiei mamare și mamografiei, se efectuează examen IRM, ce poate diferenția uneori între leziuni maligne sau benigne și poate detecta leziuni multifocale.
Uneori este necesară administrarea de substanță de contrast intravenoasă, pe bază de Gadolinium, dar riscul și gravitatea reacțiilor alergice sunt mult reduse comparativ cu cele dezvoltate la substanța de contrast iodată.
„IRM3T oferă cele mai performante analize”
Fiind o metodă neiradiantă, poate fi efectuată de femeile gravide în ultimele două trimestre de sarcină, în special pentru eventuale malformații ale fătului evidențiate la examenul ecografic.
Examenul RMN este contraindicat pentru: persoanele cu stimulator cardiac, cu proteze cardiace de tip vechi, cu fragmente metalice la nivelul părților moi, cu insuficiență renală severă, cu proteze metalice articulare sau cu materiale de osteosinteză, cu clipuri anevrismale sau cu anumite stenturi vasculare. În plus, nu este indicat în primul trimestru de sarcină.
„Aparatul IRM3T este vârful de gamă RMN, fiind dotat cu un magnet de 3 tesla, ceea ce înseamnă o rezoluție mult mai mare decât versiunea mai veche, de 1,5 testa, cu detalii imagistice care pot schimba diagnosticul pacientului. Oferă cele mai performante analize pentru diagnosticarea corectă și rapidă a afecțiunilor musculo-scheletale, neurologice și patologiei coloanei vertebrale. Ne bucurăm că putem pune, astfel, la dispoziția pacienților, în cadrul centrului nostru medical, cel mai performant aparat de diagnosticare din București!”, explică doctor Ovidiu Palea.
„În anumite cazuri, sunt complementare“
Tendinţa actuală în ţările avansate este de a se renunţa treptat la metodele de investigaţie iradiantă (precum Tomografia Computerizată) în favoarea examinărilor prin Rezonanță Magnetică. „Trebuie avut în vedere faptul că tipul investigației imagistice indicate pacientului se alege în funcție de patologia cunoscută sau suspicionată. Uneori se recomandă CT, alteori RMN, iar în unele cazuri, sunt complementare. De aceea, colaborarea strânsă între radiolog și medicii curanți este foarte importantă pentru alegerea metodei imagistice optime pentru fiecare pacient. Astfel, CT este examenul de primă intenție în afecțiunile traumatice (fracturi osoase, hematoame intracraniene) și în explorarea toracică. În schimb, RMN este de preferat în patologia neurologică, vasculară și musculo-scheletală, cu un plus adus de examinările pe aparatul de 3 tesla”, concluzionează doctor Gina Zaharia, medic radiolog în cadrul Centrului Medical ProVita.