de Dana Purgaru
Cafeaua ar putea reduce inflamaţiile
Persoanele care consumă regulat cafea au un risc cu 54% mai mic de a dezvolta diabet, datorită efectului antiinflamator al acestei băuturi, afirmă cercetătorii greci. Studiul a fost efectuat pe 1.300 de persoane - 816 consumatori „superficiali” (sub 1,5 cești cu cafea), 385 de consumatori „obişnuiţi” şi 239 de persoane care nu consumau deloc această băutură. După 10 ani, consumatorii de cafea „obişnuiţi” au prezentat un risc de diabet cu 54% mai mic în comparaţie cu persoanele care nu beau deloc cafea. Concentraţiile de amiloid seric, unul dintre markerii inflamatori din sânge, par să fie cauza.
Efectul placebo e real
Efectul placebo este cât se poate de real, chiar şi în situaţiile în care pacienţii ştiu că „tratamentul” pe care îl primesc este unul lipsit de orice valoare medicală, potrivit unui studiu realizat în Statele Unite. Savanţii americani au descoperit că pacienţii care au primit analgezice false au continuat să beneficieze de efectul placebo şi după ce medicii le-au spus că pastilele respective nu erau autentice. Pentru a resimţi acele efecte pozitive, pacienţii trebuie să fi fost condiţionaţi mai întâi să creadă că tratamentul era real - şi să treacă suficient timp pentru ca această credinţă să dea roade.
Operaţii de pietre la rinichi cu un robot
Trei operaţii de litiază renală (pietre la rinichi) au fost realizate la Spitalul Sanador din Capitală cu un robot folosit în premieră în România şi pe care îl mai au doar trei ţări în lume, intervenţiile fiind coordonate de medicul Petrişor Geavlete. Avicenna este primul robot din lume care poate controla tratamentul endoscopic, al patologiei renale sau ureterale. La nivel mondial, există doar trei astfel de roboţi, instalaţi recent la Paris, Heidelberg şi Ankara, care au executat cu succes 80 de operaţii de acest tip.
Jocurile pe computer, indicate bătrânilor
Stimularea intelectuală cu ajutorul jocurilor video pe computer ar putea avea efecte benefice pentru anumite persoane în vârstă care suferă de depresie severă, şi ar putea fi mai eficientă decât medicamentele, afirmă autorii unui studiu al Institutului de Psihiatrie Geriatrică din New York. 72% dintre pacienţi au prezentat o vindecare completă a depresiei în cadrul cercetării. Această boală afectează un număr mare de persoane în vârstă, şi pentru mulţi pacienţi psihoterapia şi antidepresivele clasice nu au efect.