de Cătălina Tăgârță
Milioane de oameni din întreaga lume sunt afectați de o boală din ce în ce mai răspândită: hipoacuzia neurosenzorială. Pierderea auzului într-un grad mai mic sau mai mare reprezintă o problemă pentru oricine, dar există soluții pentru tratarea afecțiunii. Potrivit lui Gabriel Tudor, reprezentantul Asociației „Salvează o inimă”, în general, circa 10% dintre oamenii cu vârsta peste 50 de ani au un anumit grad de hipoacuzie. Pe de altă parte, audiologul Anca Modan (foto), de la Centrul de Protezare Auditivă „Audiologos”, București, estimează că, la naștere, între 1 și 3 la mie dintre bebeluși vor avea deja o pierdere de auz neurosenzorială semnificativă. La aceste statistici se adaugă persoanele care dobândesc hipoacuzie neurosenzorială pe parcursul vieții, deci problema este destul de întâlnită. Iată ce a mai dezvăluit specialista pe această temă.
Antibioticele aminoglicozidice se numără printre cauze
- Ce e hipoacuzia neurosenzorială?
- Hipoacuzia neurosenzorială este un tip de pierdere auditivă cauzată de funcționarea defectuoasă a nervului auditiv și a etajelor nervoase superioare, adică trunchiul cerebral sau interpretarea la nivelul scoarței cerebrale.
- Care sunt cauzele apariției acestei boli?
- Cauzele pot fi multiple. Pot apărea încă din timpul sarcinii dacă viitoarea mămică suferă de rubeolă sau de o altă boală infecțioasă, de varicelă, într-un anumit trimestru de sarcină. Pot apărea apoi tot ca urmare a bolilor infecțioase, în timpul copilăriei. De exemplu, oreionul poate da hipoacuzie unilaterală profundă. Pot fi și alte tipuri de boli care afectează nervul auditiv. De asemenea, hipoacuzia neurosenzorială poate apărea și ca urmare a administrării de medicamente ototoxice, cum ar fi antibioticele aminoglicozidice. Aici intră și gentamicina, streptomicina, canamicina. De aceea este bine să încercați pe cât posibil să evitați administrarea lor.
Surditatea brusc instalată, întâlnită destul de des
- Adică poate apărea și la adulți... Acum nu vă referiți neapărat la femeile gravide...
- Da, poate apărea la orice persoană care are această sensibilitate la respectivele antibiotice... O altă cauză de apariție a surdității neurosenzoriale poate fi așa-numita „surditate brusc instalată”, care, de altfel, are o cauză care nu se cunoaște și e întâlnită adeseori. Pur și simplu apare brusc și, din păcate, nu se recuperează.
- Cât de des întâlnită este boala și care e categoria cel mai afectată?
- Statisticile ne spun că, la naștere, între 1 și 3 la mie dintre bebeluși vor avea deja o pierdere de auz neurosenzorială semnificativă. Se adaugă cei care dobândesc hipoacuzie neurosenzorială pe parcursul vieții, deci este destul de întâlnită.
Renunțați la muzica tare în căști
- Poate fi prevenită boala? Cel puțin cazurile de după naștere?
- Dacă nu se administrează antibiotice, medicamente ototoxice copiilor și celor care au această sensibilitate la ele, deja se elimină o parte dintre cauzele hipoacuziei. Dacă ne referim la afecțiunea dobândită ca urmare a traumei sonore, adică acei muncitori care lucrează în zgomot ore în șir, ani întregi, la fel, desigur că se poate preveni și acest lucru prin purtarea de antifoane adecvate. În prezent există o categorie de hipoacuzie, numită de medici „de loisir”, deci de timp liber. Ne referim aici la tinerii care ascultă muzică foarte tare la căști. Și aceasta este o hipoacuzie care se poate preveni. Mai e un aspect important pe care l-aș sublinia: am observat că, uneori, părinții își scot copiii în public chiar și atunci când au boli infecțioase (rubeolă, varicelă etc.). Nu se gândesc că poate o femeie însărcinată din anturaj ar putea să contacteze boala și copilul să sufere după aceea de diverse probleme la naștere.
„Depistată din timp, nu reprezintă o condamnare la surditate”
- Ce tratamente există în prezent pentru hipoacuzia neurosenzorială?
- Fiind vorba despre o afectare a nervului, în principiu, tratamentul este protetic, adică prin protezare auditivă sau prin implant cohlear.
- Hipoacuzia profundă este o condamnare pe viață la surditate a pacientului sau mai există șanse ca el să-și poată recăpăta auzul?
- În general, prin surditate înțelegem lipsa oricărui prag auditiv. Hipoacuzia presupune existența unui prag auditiv care poate fi folosit. Cu cât problema e depistată mai devreme, cu atât se poate interveni în așa fel încât pacienții să se dezvolte cât mai aproape de normal. Deci nu, nu reprezintă o condamnare!
Audiograma este „poza“ auzului
Audiograma este un grafic care ilustrează capacitatea unei persoane de a auzi şi gradul de hipoacuzie al acesteia pentru fiecare ureche în parte. De-a lungul graficului, numerele sunt cuprinse între 125 şi 8.000. Aceste numere se referă la frecvenţe, adică la înălţimea diferitelor sunete. Frecvenţa este exprimată în cicli pe secundă sau hertzi. Cu cât mai mare este frecvenţa, cu atât mai ascuţit este sunetul. De exemplu, 250 Hz se aude ca un robinet care curge, în timp ce soneria telefonului este în jurul valorii de 8.000 Hz. Intensitatea sunetului este măsurată în unităţi numite decibeli. Zero decibeli (0 dB) nu înseamnă „absenţa sunetului”. Este însă un sunet foarte slab. Nivelul vocii de conversaţie este în jurul a 65 dB, iar 120 dB este foarte puternic - un sunet aproape la fel de puternic ca un avion care decolează la numai 25 m distanţă de tine.
În timpul unui test de auz, audiologul prezintă pe rând sunete de diferite frecvenţe. Cel mai încet sunet pe care o persoană îl poate auzi va fi marcat pe audiogramă în dreptul acelei frecvenţe şi intensităţi. Acesta este numit „pragul de auz”. Cu alte cuvinte, audiograma este o „poză” a auzului. Ea indică modul în care auzul diferă de cel normal şi, în cazul în care există o pierdere de auz, arată localizarea acesteia.