de Cătălina Tăgârță
Vești bune pentru persoanele care au dureri de spate. Din ce în ce mai multe clinici private de recuperare medicală au încheiat contracte cu Casele de Asigurări de Sănătate, astfel încât pacienții care se adresează acestora să poată beneficia de terapie gratuit sau cu o coplată foarte mică. Tratamentul cu ultrasunete, laserterapia, electrostimularea sau fizioterapia sunt doar câteva dintre procedurile medicale pe care le puteți face la un standard ridicat al calității, dar pe banii statului.
Unitatea medicală trebuie să aibă contract cu CASMB
Pentru a beneficia de tratamentul gratuit e important să fiți asigurat în sistemul public de sănătate și să obțineți o trimitere de la medicul de familie sau de la medicul specialist. De asemenea, este esențial să mai fie îndeplinită o condiție: unitatea medicală să aibă contract cu CASMB pentru recuperare medicală, fizioterapie și kinetoterapie. „În cadrul clinicii noastre pot fi efectuate ședințe de ultrasunete, laserterapia sau electrostimulare decontate de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB), pe baza unei trimiteri de la medicul de familie sau de la medicul specialist”, explică doctor Iulia Belc, directorul medical al BioOrtoclinic. Mai mult, specialista în recuperare medicală, balneologie și fizioterapie a mai completat: „Tratamentul fără operaţie pentru durerile de spate sau hernia de disc, precum şi recuperarea în urma oricărei intervenţii chirurgicale de ortopedie sau a pacienților care au suferit accidente vasculare cerebrale pot fi decontate prin CASMB în baza protocoalelor încheiate de instituție cu clinicile private”.
Pacienții pot opta pentru diverse proceduri de fizioterapie
Pacienții pot beneficia de mai multe proceduri de fizioterapie în mod gratuit: curenți de joasă și medie frecvență, ultrasunete, unde scurte, laserterapie, MDF sau/și electrostimulare. Electroterapia este cea mai utilizată. Aceasta reunește toate procedurile care folosesc curentul electric pentru obținerea de efecte fiziologice și terapeutice asupra organismului uman. Numită și electrostimulare, procedura implică aplicarea unui curent electric pe piele pentru a provoca o contracție musculară ce reduce durerea și spasticitatea mușchilor și permite astfel menținerea unui grad de mobilitate articulară și de forță musculară. În acest sens se folosesc diverse tipuri de curenți de joasă și de medie frecvență.
Curenții au efect analgezic și decontracturant
Potrivit doctorei Iulia Belc, curenții de joasă și medie frecvență sunt impulsuri electrice de diverse forme, cu efect predominant excitator la frecvențe mici și predominant analgetic și decontracturant la frecvențe mari. „Din domeniul joasei frecvențe se folosesc curenții: diadinamici, Trabert și TENS. Curenții Huffschmidt sunt, de asemenea, o formă de terapie cu joasă frecvență, care acționează pe grupe musculare antagoniste, cu efect inhibitor/ scăderea spasticității unor mușchi, respectiv cu efect de stimulare pe mușchii antagoniști, de obicei hipotoni. Din domeniul mediei frecvențe se folosesc curenții interferențiali”, explică specialista.
Ultrasunetele dezvoltă elasticitatea țesuturilor
Ultrasunetele sunt curenți de înaltă frecvență care determină încălzirea țesuturilor în profunzime, având ca efecte terapeutice: scăderea durerilor, vasodilatația, decontracturarea musculară, creșterea elasticității țesuturilor și acţiunea biotrofică, fiind utile în terapia locală a spasticităţii și a durerii. Undele scurte sunt curenți de înaltă frecvență care produc încălzirea țesuturilor în profunzime, având efect antalgic, vasodilatator și de scădere a tonusului pe musculatura hipertonă. Terapia cu LASER (laserterapia) reprezintă iniţialele pentru „Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation”, adică „Amplificarea Luminii prin Emisie Stimulată de Radiație”. Efectele terapiei cu laser sunt: analgetic, miorelaxant, antiinflamator, trofic, resorbtiv, bactericid, virucid.
Kinetoterapia, folosită în caz de AVC
MDF este o altă metodă de terapie cu câmpuri magnetice de joasă frecvență, în forme continue, ce are efect sedativ, spasmolitic, analgetic și trofotrop. În completarea fizioterapiei, medicii recomandă adesea în paralel kinetoterapia. „Cele mai complexe proceduri de recuperare fizică se adresează pacienților hemiplegici, direct proporțional cu stadiul afecțiunii pacientului. În astfel de situații sunt folosite tehnici de facilitare neuroproprioceptivă, tehnici de posturare precum și tehnici specifice accidentului vascular cerebral (Kabat, Bobath). Aceste metode sunt completate de procedurile specifice fizioterapiei: curenți variabili (TENS, EMS) cu proprietăți analgetice și ca declanșatori ai unor acte motorii fiziologice (mers sau control sfincterian); ultrasunete, cu efect miorelaxant și foarte utile în terapia spasticității sau crioterapia, cu efect antiinflamator”, explică directorul medical al Bio Ortoclinic, Iulia Belc. Totodată specialista susține că scopul kinetoterapiei în accidentul vascular cerebral (AVC) este acela de a reabilita pacientul astfel încât acesta să poată dobândi un grad cât mai mare de independență funcțională.
Importantă pentru prevenirea anchilozelor articulare
Există mai multe tehnici de kinetoterapie. Kinetoterapia pasivă este tehnica de mobilizare executată de kinetoterapeut în timp ce pacientul îşi relaxează voluntar musculatura. Este foarte importantă pentru prevenirea redorilor sau anchilozelor articulare și pentru menținerea troficității musculare. Kinetoterapia pasivo-activă constă în exerciții care folosesc tehnici de facilitare neuromusculară proprioceptivă, respectiv de ușurare sau de accelerare a contracției musculare active. „Se folosesc tehnici și metode de reeducare neuromotorie, cum este metoda Kabat”, susțin reprezentanții BioOrtoclinic. Al treilea tip - kinetoterapia activă și activă asistată - constă în exerciții individualizate, executate de pacient, în care mișcarea poate fi ajutată de forțe externe reprezentate de: gravitație, kinetoterapeut, orteze, baston sau aparate speciale.
Întrebaţi medicul despre posturile corectoare!
Posturile corectoare sunt poziționări impuse pacientului și adoptate de acesta în scopul prevenirii sau/și corectării unor poziții defectuoase a unor segmente și limitarea consecutivă a mobilității articulare. În acest sens se folosesc perne sau orteze de poziționare, însă e important de știut că un pacient nu va face toate procedurile într-o singură cură. În funcție de localizarea durerii de spate și de radiografii, medicul va recomanda un pachet personalizat, care să lucreze țintit pe problemele persoanei respective. Tot ce trebuie să faceți este să vă prezentați la consult și să întrebați medicul ce vi se potrivește mai bine.