de Raluca Grințescu
Cu cât depistați mai repede problemele renale, cu atât acestea pot fi remediate mai eficient. Rinichii trimit semnale de avertizare înainte de formarea unor probleme mai grave. Sunt organe excretoare, responsabile de eliminarea reziduurilor din corp. Dacă ei nu funcţionează corespunzător, există riscul acumulării de toxine în corp. Iată semnele pe care e bine să nu le ignorați:
Dureri lombare
Durerea şi disconfortul din zona lombară sunt printre semnele cel mai comune ale afecţiunilor renale. Durerea poate să apară într-o singură parte sau în ambele. Netratată, durerea dintr-o parte se va transfera şi în partea cealaltă. Uneori, durerea pare să dispară la urinare.
Modificări în urină
Un alt semnal de alarmă îl constituie orice modificare a urinei, cum ar fi un miros nou, o culoare mai închisă sau mai deschisă, o frecvenţă mai redusă sau mai mare. Urina poate avea o consistență ca de spumă sau urinatul poate prezenta dureri. Dacă manifestați oricare dintre aceste simptome sau aveți sânge în urină, este important să consultați cât mai repede un medic. În general, orice modificare în urină este un semn al unor probleme renale acute.
Umflături
Când rinichii nu funcţionează corespunzător şi nu elimină resturile din corp în mod eficient, apar edemul şi umflăturile. Lichidele acumulate se pot localiza în mâini, în picioare, în tălpi, la glezne sau la faţă. În cazuri extrem de grave, edemul apare şi la nivelul plămânilor şi al inimii.
Iritaţii ale pielii
Când toxinele se acumulează în corp, pot cauza iritaţii ale pielii, roşeaţă sau mâncărimi. Deşi există numeroase tratamente cutanate, reţete, unguente şi remedii naturiste, acestea nu vor vindeca problema de la rădăcină.
Insuficiență de oxigen
Una dintre funcţiile vitale ale rinichilor este să producă eritropoetină, importantă pentru producţia de celule roşii care transportă oxigenul în sânge. Lipsa sau insuficiența celulelor roşii în corp poate duce la anemie sau la carenţă de fier. Persoanele care dezvoltă o deficienţă de fier prezintă senzaţii de frig chiar şi la temperaturi ridicate, se simt mereu obosite şi au o stare de slăbiciune cronică. Oxigenul are un rol major în corpul uman şi, în lipsa lui, toate sistemele importante au de suferit.