Main menu

header

620 14 1de Cătălina Tăgârţă şi Alexandru Filcu

Chirurgia asistată de robot, numită și „chirurgie robotică”, presupune utilizarea unui sistem revoluționar care include un braț dotat cu o cameră de înaltă rezoluție și mai multe brațe mecanice cu instrumente chirurgicale. Acestea sunt deosebit de flexibile și sunt conectate la o consolă computerizată, care este acționată de chirurg. Așezat la consola poziționată lângă masa de operație, medicul controlează cu o siguranță sporită brațele robotului, beneficiind de o imagine 3D mărită, de înaltă rezoluție. Primul centru privat de chirurgie robotică din România funcționează din luna martie la Spitalul Sfântul Constantin din Brașov, odată cu instalarea robotului chirurgical daVinci SI.

Face intervențiile de chirurgie abdominală minim-invazive

620 14 2Cu ajutorul chirurgiei robotice este posibilă efectuarea anumitor intervenții chirurgicale delicate și complexe care ar fi deosebit de dificile, riscante sau chiar imposibil de realizat prin tehnicile convenționale. Avantajele incontestabile ale utilizării robotului daVinci SI sunt precizia sporită, creșterea gradului de siguranță, dar și riscul scăzut de sângerare și de infecție. Pe lângă acestea trei, se mai adaugă și recuperarea rapidă, cicatricele de dimensiuni reduse și gradul ridicat de flexibilitate și de confort pentru pacient și chirurg. „Siguranța pacienților este pe primul loc. Robotul daVinci permite realizarea pe cale minim-invazivă a celor mai dificile intervenții de chirurgie abdominală, urologie sau chirurgie ginecologică, în condiții de confort chirurgical, niciodată atinse în chirurgia clasică sau laparoscopică. Ne bucurăm că putem oferi servicii medicale revoluționare acum și la Brașov, în premieră pentru sistemul privat de sănătate din România”, a declarat doctor Bogdan Moldovan, șeful secției de chirurgie și directorul medical al Spitalului Sf. Constantin.

Util în caz de prostatectomie sau histerectomie

Așadar, chirurgia robotică sau chirurgia asistată robotic are aplicabilitate în chirurgia abdominală (de la hernii sau operații de colecist până la intervenții de mare complexitate din chirurgia oncologică, pentru diferite tipuri de tumori din zona abdominală), în urologie (la nivel mondial este folosit robotul daVinci SI în operația de prostatectomie, pentru cancerul de prostată), în ginecologie (pentru histerectomie - intervenții în zona uterului și a colului uterin), dar și pentru chirurgia bariatrică (chirurgia obezității) sau pentru intervenții tip Gastric Sleeve (micșorare de stomac). „Robotul se poate folosi și în domeniul chirurgiei cardiace, pentru operații pe inimă, însă la spitalul nostru nu se va folosi în această arie”, explică reprezentanții unității medicale.

Medicul ghidează totul printr-un set de manete

Cu ajutorul aparaturii moderne, în oricare dintre intervențiile amintite anterior mâinile chirurgului nu mai lucrează direct, ci ele ghidează practic mișcările prin brațele robotului. „Sistemul presupune o consolă computerizată, poziționată tot în sala de operație, unde medicul stă așezat în fața unui set de manete sau controllere tip joystick-uri și vizualizează țesuturile unde operează prin intermediul unui microscop de înaltă rezoluție. Mișcările mâinilor sale se transmit din acea consolă către un set de brațe poziționate deasupra mesei de operație unde se află pacientul, brațe care sunt prevăzute cu instrumente chirurgicale de tip laparoscopic, de o finețe foarte mare. Chirurgul are astfel un control mult mai mare, o siguranță sporită, are acces și vizibilitate în zone unde altfel nu ar putea ajunge. Trauma de la locul operației este mult mai mică, riscul de sângerare este scăzut, cicatricele postoperatorii sunt mai mici, așadar, vindecarea este mai rapidă și cu risc scăzut de infecții și de complicații”, mai explică reprezentanții spitalului.

Performanță medicală de nivel internațional

Implementarea chirurgiei robotice, un deziderat al echipei chirurgicale încă de la inaugurarea spitalului, vine în completarea celorlalte inovații și premiere în domeniul medical prin care s-a remarcat spitalul brașovean în decursul celor șase ani de activitate, reprezentând următorul pas firesc în evoluția Spitalului Sfântul Constantin și încă o dovadă a faptului că performanța medicală de nivel internațional poate fi atinsă și în sistemul medical privat din România. Astfel de roboți mai există la Fundeni, la Timișoara și la Cluj-Napoca. Din păcate, uneori, în unele centre, lipsa finanțării pentru service a condus temporar la blocarea activității.

„Trauma de la locul operației este mult mai mică, riscul de sângerare este scăzut, cicatricele postoperatorii sunt mai mici, așadar, vindecarea este mai rapidă și cu risc scăzut de infecții și de complicații“

Durata, asemănătoare cu laparoscopia

În privința duratei intervențiilor, noua tehnică nu reduce neapărat timpul de execuție al operațiilor față de laparoscopie, ci doar raportat la intervențiile clasice, deschise. Însă evident că gradul de precizie, de siguranță și de confort este sporit atât pentru pacient, cât și pentru chirurg, iar acesta este aspectul cel mai important.