Main menu

header

621 14 1de Roxana Istudor şi Cristian Blănuţă

Stresul este o parte din viața omului contemporan și, până la o limită, organismul este programat să-i facă față. Dar atunci când factorii care îl provoacă depășesc o anumită limită, tensiunile se acumulează și duc la afecțiuni pe care mulți oameni le agravează prin obiceiul de a adăuga stres în plus cu alimente nepotrivite și în cantități prea mari.

Nutrienții care reduc tensiunea acumulată

Stresul este o tensiune acumulată și, în condițiile în care omul modern nu se poate feri complet de acesta, are la îndemână aliați de nădejde care să ajute la fortificarea organismului. Anumite alimente cu proprietăți de excepție sunt primele indicate pentru a reduce stresul și a întări metabolismul, arată studii recente citate e CNN. Astfel, potrivit Institutului Național de Sănătate din SUA, așa-numitele „superalimente” generează efecte benefice care le depășesc pe cele aduse de nutrienții obișnuiți. „Alimentele complete, în special fructele și legumele, furnizează creierului elementele necesare proceselor esențiale care influențează dispoziția și starea de bine”, sintetizează Kate Brookie, de la Universitatea Otago, Noua Zeelandă.

Fructe și legume benefice

Alimentele de top care luptă cu stresul sunt varza kale, broccoli, legumele cu frunze verzi - cum este spanacul - cerealele, nucile, peștele cu Omega 3 - cum este somonul - condimentele și toată gama de fructe de pădure, pline de vitamina C. „În cadrul testelor pe animale, vitamina C a prevenit semnificativ creșterea nivelului de cortizon și a dus la scăderea efectelor stresului emoțional, cum este variația de greutate. Pornind de la aceste observații, s-au derulat și teste pe subiecți umani. Toate aceste alimente recomandate duc la creșterea acțiunii unui aminoacid responsabil cu detoxificarea, așadar hrănesc, curăță și în acest fel combat stresul”, explică expertul Pete Sulack, autor al volumului „Unhealthy Anonymous”, lucrare despre managementul stresului.

Alegerile sănătoase

În perioadele de stres, dar nu numai, specialiștii recomandă, așadar, o dietă bogată în legume, fructe și pește cu uleiuri de maximum efect pentru buna funcționare a organismului, care în acest fel se apără mult mai eficient de eroziunea indusă de tensiunile interioare. Concret, spanacul, broccoli, cartofii dulci, mazărea, lăptucile sau varza de Bruxelles „furnizează complexul de vitamine B și carbohidrații asociați cu sinteza serotoninei, un neurotransmițător care joacă un rol important în dispoziția din fiecare zi. Iar vitamina C este implicată în producția de dopamină, un hormon al bunei dispoziții asociat cu motivarea interioară”, detaliază Brookie. Pentru acest aport sunt ideale coacăzele, afinele, murele, zmeura și fragii.

Soluții înșelătoare

Foarte multe persoane apelează la mâncare atunci când sunt stresate, dar alegerile ar putea fi nepotrivite, chiar dăunătoare. „Știm că mâncarea poate ameliora starea de stres. De aceea s-a și inventat termenul alimente-confort. Singura problemă este aceea că majoritatea acestor alimente, cum ar fi cartofii prăjiți, înghețata sau macaroanele cu brânză, chiar dacă fac să scadă stresul pe moment, pe termen lung ajung să adauge stres în plus organismului”, avertizează Sulack. Mai exact, de fiecare dată când alegerile alimentare greșite fac să crească nivelul zahărului din sânge, sporește și presiunea asupra organismului. Reacția firească este evitarea hranei procesate, a cărnurilor grele, a băuturilor carbogazoase sau energizante, a dulciurilor, a grăsimilor nocive. Stres în plus cauzează metabolismului și consumul excesiv de cafea și de alcool.

Capcana mâncatului emoțional

Foarte multe persoane se așază de prea multe ori în fața programului de televiziune preferat cu o pungă cu chipsuri sau o cutie cu dulciuri, în încercarea de a uita de factorii de stres de peste zi. Nu se mai gândesc că au luat deja cina și că acest adaos nesănătos este prea mult, o capcană numită mâncatul emoțional. Pe moment, emoția negativă are tendința să dispară, dar aceasta revine în scurt timp, încă și mai virulent, la ideea că se depășește greutatea optimă; grija pentru siluetă se adaugă emoției negative inițiale, multiplicând-o. Apoi, totul devine un nefast tablou al cercului vicios: ori de câte ori intervine stresul, apare mâncatul emoțional. Tot acest coșmar poate fi evitat foarte simplu, prin înlocuirea cipsurilor de la început cu un bol cu fructe de pădure…

Când este nevoie de ajutor…

În multe cazuri - după cum arată datele ce indică faptul că obezitatea a ajuns să fie percepută ca o epidemie în statele dezvoltate - gestionarea stresului în mod defectuos poate conduce la obiceiuri alimentare cu efecte dintre cele mai grave. „Știm că mare parte dintre persoanele care au obiceiul de a mânca fără control suferă de un tip de anxietate și au o sensibilitate crescută la factorii de stres, cu efecte negative asupra inimii și sistemului respirator”, argumentează Julie Friedman, vicepreședinte al Centrului de recuperare după alimentarea compulsivă din Chicago. Specialiștii recomandă ca atunci când acest fenomen s-a instalat, este necesar consultul unui medic și apelul la soluțiile benefice, cum ar fi grupul de prieteni, dieta, hobby-urile și disciplina de fiecare zi, deopotrivă în alimentație, în muncă și în odihnă.

43% dintre adulții lumii suferă efecte secundare ale stresului asupra sănătății

75% dintre vizitele la medic au legătură cu afecțiuni generate de stres

Alarmă la nivel mondial

- Stresul duce la apariția unor boli dintre cele mai grave: dureri cronice, hipertensiune arterială, diabet, astm, artrită, depresie, anxietate, probleme cardiace, afecțiuni ale pielii;

- Stresul și bolile asociate costă industria americană peste 300 de miliarde de dolari anual;

- Stresul cronic generează grave disfuncționalități la nivelul stilului de viață în peste 50% dintre cazurile celor afectați (webmd.com).