Main menu

header

de Roxana Istudor şi Alexandru Brădescu

Fobia socială ar putea fi moştenire genetică

Unul din zece oameni experimentează cel puțin o dată pe parcursul întregii vieți sentimentul de fobie socială - acea stare de anxietate care intervine atunci când se pune problema cunoștinței cu alte persoane. Manifestările sunt destul de diverse, de la creșterea pulsului la transpirație abundentă şi chiar la tremur. Este posibil ca aceste reacții să fie generate de o moștenire genetică, arată un studiu al Universității din Bonn. Cercetătorii au observat că o genă denumită „SLC6A4” ar putea fi responsabilă pentru aceste reacții, ceea ce înseamnă că în viitor afecțiunea ar putea fi tratată.

Discuţiile imaginare stimulează gândirea critică

Dacă sunteți îngrijorați în legătură cu obiceiul de a purta discuții imaginare în gând, este bine să știți că un studiu de dată recentă a relevat faptul că acest obicei stimulează gândirea critică, arată publicația „Psychological Science”. Atunci când o persoană își închipuie că are în față un interlocutor, rațiunea devine mult mai sofisticată, arată autorii cercetării. „Intervine o înțelegere mult mai complexă a problemei pe care o dezbatem în minte. Mai mult, are impact asupra felului în care oamenii percep cunoașterea”, explică cercetătorul Julia Zavala.

Lenea este contagioasă

Oamenii au tendința inconștientă de a imita atitudinea altor persoane, arată o cercetare publicată de PLOS Computational Biology. Deși s-a considerat mult timp că „lenea” şi „nerăbdarea” sunt modalități prin care oamenii calculează efortul sau estimează riscul, reiese că sunt influențați de atitudinea altora în aceste mecanisme mintale. Autorii studiului sunt în curs de a direcționa rezultatele acestui tip de comportament către afecțiuni complexe, cum este autismul.

Alimentaţia greşită, ucigaş în masă

Circa jumătate dintre decesele înregistrate în rândul americanilor sunt generate de bolile cardiovasculare, diabetul de tip II și atacurile cerebrale care survin în urma alimentației nesănătoase, arată un studiu publicat de revista „JAMA”. De pildă, din 702.308 decese, 45% au fost asociate cu consumul inadecvat al anumitor produse nerecomandate pentru o viață sănătoasă. În fruntea listei nergre se află sarea în exces, carnea procesată, băuturile îndulcite artificial.