de Cătălina Tăgârță

Indiferent de natură, cauză sau organ afectat, durerea nu lasă pe nimeni indiferent. Iar când la aceasta se adaugă și suspiciunea de cancer, persoana în cauză e distrusă nu neapărat fizic, cât psihic. Unii se dau de ceasul morții că mai au de trăit un an sau o lună, alții se agață cu disperare de credința în Dumnezeu și în medicii care le ies în cale. Lista nopților nedormite devine din ce în ce mai lungă nu doar pentru pacient, ci și pentru cei dragi. Aceștia încep să caute cel mai bun medic, să citească pe forumuri despre cel mai eficient tratament, despre cazuistică, despre reușite și eșecuri, despre unde se poate face mai ieftin o analiză sau alta și, la final, își păstrează energie să adreseze bolnavului o vorbă bună, pentru a-i anima starea de spirit. Din fericire pentru pacienții Institutului Oncologic București (IOB) și pentru familiile lor, toate aceste sarcini sunt preluate de navigatorul medical.

Îngerul bolnavilor

Victoria Asanache este singura persoană care practică această meserie în România. Nu este medic, nici psiholog, dar a studiat temeinic protocoalele medicale onco- logice și cunoaște cazuistica. Vorbește cu dăruire despre cei peste 3.000 de pacienți pe care i-a avut în evidență, cunoaște pe de rost istoricul medical al bolnavilor care o așteaptă cuminți la ușă încă de la prima oră a dimineții și îi sclipesc ochii atunci când povestește despre reușitele pe care le-a avut. Pentru Victoria Asanache, fiecare pacient e unic și trebuie abordat diferit. În modul său de abordare a bolnavilor, comună este doar răbdarea de care dă dovadă. Răspunde la telefon oricui, oricând. „Pisică, ești la doctorul X? Intră și cere-i fișa. În zece minute vin acolo și vedem ce e de făcut...”. După ce termină apelul, spune: „Nu vrea să intre. Mă așteaptă. Mi-a zis că nu a intrat niciodată singură la doctor, ce să facă fără mine?!”. Povestește apoi despre ceea ce face zi de zi în spital, de la 8:00 dimineața, uneori până seara târziu, și trag singură concluzia: orice bolnav, nu doar cei de cancer, ar trebui să intre în programul său. Mulți oameni poate ar fi supraviețuit dacă ar fi cunoscut-o pe ea. Chiar și eu aș fi fost recunoscătoare dacă drumurile noastre s-ar fi suprapus cu trei ani în urmă, când am bătătorit cărările către multe spitale din București pentru a o salva pe mama de cancer. Și am reușit, dar drumul ar fi fost mult mai lin și, poate, mai puțin dureros dacă acest înger ne-ar fi spus și nouă o vorbă bună. În speranța că un navigator medical vă va fi de folos vouă sau altora, Victoria Asanache a introdus meseria în nomenclatorul meseriilor și speră ca în curând să apară și în România mai multe persoane care să practice această profesie. Despre ce e vorba mai exact ne-a povestit chiar navigatorul medical, care este și fondatorul Asociației „Amazonia”.

„În caz de nevoie, găsesc un loc de gratuitate undeva”

- Doamna Asanache, povestiți-ne despre activitatea dumneavoastră, vă rog.

- Sunt de aproape 15 ani în IOB și navighez pacienți oncologici.

- Sunteți psiholog?

- Nu. Doar navigator de pacienți oncologici, dar navigatorul trebuie să aibă și cunoștințe vizavi de zona aceasta, să fie și un bun psiholog, pentru că este cel care îl preia pe pacient la inițierea tratamentului. Aici nu vin doar pacienți care au fost deja diagnosticați cu cancer, sunt și cei care caută drumul, care au făcut investigații imagistice sau pe care îi doare ceva și, în funcție de ce nevoi au, eu îi repartizez către anumiți medici sau le spun ce investigații ar trebui să facă, după care merg să mă consult cu unul dintre medicii pe care ei îi vor avea de-a lungul traseului. În cazul în care au nevoie de computer tomograf, îi ajut să facă, găsesc un loc de gratuitate undeva, în spital sau în altă clinică ce are contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, sau îi trimit la ecografie, la mamografie... depinde ce nevoie are fiecare pacient.

„Deși nu sunt medic de specialitate, am învățat protocoalele”

- Deci aveți, practic, și cunoștințe medicale.

- Da. Nu am făcut Medicina, dar am lucrat ani buni alături de medici din zona de oncologie, de radioterapie, de chirurgie ca să învăț protocoalele. Așadar, deși nu sunt medic ca specialitate - terminând o facultate tehnică -, am învățat partea aceasta medicală, ca să mă pot asigura că nu trebuie să merg la doctor pentru fiecare întrebare pe care mi-o pune pacientul.

- Cum ajung pacienții la dumneavoastră? Îi trimite medicul de familie?

- Sunt doar câțiva medici de familie cu care colaborez și care îmi trimit cazuri. În general, pacienții află de mine de la medicii specialiști. Spre exemplu, ginecologii trimit când au suspiciunea unui cancer de col uterin, iar eu ajut pacientul să facă biopsie, să urmeze un protocol corect. Alții ajung aici la recomandarea unui fost pacient sau direct de la medicul curant. De pildă, de la Institutul Clinic Fundeni am pacienți ai domnului profesor Cătălin Vasilescu, ai doamnei doctor Monica Lăcătușu, ai doctorului Tudor Ștefan. Traseul e simplu: bolnavii ajung la medicii specialiști, care constată că nu sunt operabili în momentul respectiv sau că au nevoie de ceva - ori iradiere, ori chimioterapie -, și atunci îi trimit la mine. Eu îi preiau, facem tot ce trebuie și, la final, îi întorc medicului pacientul care urmează să se opereze.

A monitorizat peste 3.000 de cazuri

- Practic, îi ajutați nu doar cu sfaturi, dar le ușurați cumva traseul, în sensul că le facilitați drumul către efectuarea analizelor și îi scutiți de timpul pe care l-ar pierde să facă „research” pe diverse teme, pe forumuri sau prin alte părți...

- Exact. Plus că mai este un aspect: uneori există o suspiciune imagistică, dar aceasta nu înseamnă că are cancer, doar anatomia patologică poate confirma.

- Cam câte cazuri ați monitorizat până în momentul de față?

- Peste 3.000 de cazuri. De exemplu, în medie, cam în fiecare zi am doi pacienți noi. Asta înseamnă între 20 şi 40 de pacienți pe lună, ceea ce e foarte mult. Dacă la început acest program era cunoscut pe ici, pe colo, și veneau unu-doi oameni pe săptămână, acum, sincer, sunt puțin depășită de situație. Adică vin dimineața, între 8:00 şi 8:30, îmi propun în fiecare zi să plec pe la 15:00, și nu de puține ori mă prinde ora 18:00 sau 19:00 în spital.

- Nu mai face nimeni meseria aceasta în România, nu?

- Nu. Sunt singura din țară. De curând însă, Navigatorul Medical a apărut și în nomenclatorul meseriilor, astfel că pot fi formați și alți navigatori. Asociația „Amazonia” doar a implementat meseria, de școală se va ocupa altcineva, pentru că trebuie făcut standardul ocupațional, curriculă, trebuie obținute acreditările necesare.

„Ca să pot ajuta, trebuie să îmi controlez emoțiile în permanență”

- Și cursul va fi contra cost?

- Probabil. În SUA, dacă vrei să faci cursul de navigator, costă cam 1.000 de dolari, atât a fost bursa la vremea la care am urmat eu cursul acolo. Dar școala respectivă, cu durata de trei-patru săptămâni, în ciuda cursurilor intensive, e de fapt o recunoaștere a ceea ce știi tu să faci și ce ai făcut în altă parte, că nu poți spune că ai făcut un curs și, gata, ai devenit supernavigator de pacienți.

- Mi se pare interesant cum de la domeniul tehnic ați ajuns aici...

- Mi-a plăcut zona asta. Mi-a părut rău că nu am făcut Medicina, dar, în 2002, în urma unui interviu, am ajuns directorul Fundației „Renașterea”, care a implementat primul program de prevenție pentru cancer de sân din țară. Cei de la „Peace Corps” erau veniți în România și, practic, în programul lor am văzut cam ce înseamnă pacientul oncologic. La început am fost dărâmată, pentru că mi s-a părut extraor- dinar de complicat, iar impactul emoțional e extrem de puternic. Încet-încet, lucrurile au început să evolueze, am început să mă obișnuiesc și am înțeles că, de fapt, ca să fiu de ajutor trebuie să îmi controlez emoțiile în permanență.

Diplomă recunoscută internațional, obținută în SUA

- Sunteți angajata IOB?

- Nu. Am fost la Fundația „Renașterea” până acum patru ani, iar în prezent coordonez, alături de Violeta Beja și de Corina Burcea, Asociația „Amazonia”. Programul „Navigator”, din cadrul Institutului Oncologic, dezvoltat de asociație, nu ar fi posibil fără susținerea unor sponsori care au înțeles cât de important este ajutorul dat de noi pacienților oncologici. În 2007, Mihaela Geoană, președintele Fundației „Renașterea”, mi-a zis: „Știi că în America există o școală care de fapt recunoaște ca meserie ce faci tu?”. Habar nu aveam... Am ajuns în SUA, unde am și făcut școala. M-am întors de acolo cu diplomă recunoscută internațional, mai puțin în România, unde nu exista meseria. Mi-am văzut de treaba mea în continuare și, în 2013, m-am retras din Fundația „Renașterea” doar pentru că am vrut să mă implic exclusiv în programul de navigație a pacienților.

- Așa a apărut „Amazonia”?

- Nu. „Amazonia” exista deja din 2006. Este o asociație de prevenție și luptă cu cancerul, fiindcă de-a lungul timpului m-am perfecționat pe toate tipurile de cancer.

Nu implică niciun cost

- Cât de dezorientați vin pacienții?

- Foarte dezorientați, mai ales că România este o țară în care rata de mortalitate cauzată de cancer este foarte mare. De ce? Pentru că oamenii ajung târziu la medic. În general, cancerul nu doare, iar programele de prevenție sunt puține sau ineficiente. De multe ori, pacienții nu înțeleg explicația medicului fie din cauza termenilor medicali, fie din lipsa timpului, medicul având mulți pacienți la ușă. Important este că unii medici chiar au înțeles rolul navigatorului. Faptul că acesta explică pe înțelesul pacienților, în termeni simpli, că pacientul nu se simte singur în această luptă, că nu există costuri, că poate suna oricând pe cineva atunci când se simte rău sau deznădăjduit reprezintă enorm în cazul unui bolnav oncologic. Medicii apelează des la mine pentru a le prelua pacienți, convinși fiind că bolnavul are doar de câștigat.

Înțelegerea și încrederea le poate crește durata de viață

- Pacienții din acest program au avantajul că pot scăpa de cozi și de stres...

- Nu e vorba despre asta. De exemplu, rezultatele analizelor le așteaptă toată lumea, doar că în intervalul acela de așteptare poți face consiliere psihologică. Sau, știind protocolul, poți face alte investigații: o ecografie, un EKG, venind astfel în întâmpinarea medicului pentru stabilirea tratamentului. Până la urmă, e un câștig de timp și pentru pacient, și pentru medic. Iar faptul că eu nu mă enervez niciodată, că sunt disponibilă întotdeauna contează foarte tare pentru ca acești pacienți cu cancer să nu se simtă singuri. Eu îi consiliez inițial și le explic cam care sunt pașii, după care transfer cazul - acolo unde se impune - către doamna psiholog cu care lucrez. Îi spun ce am depistat eu, apoi ea lucrează cum știe mai departe. Mulți cred că e partea psihologului să rezolve cazul, dar psihoterapia trebuie completată și cu partea medicală. Fiindcă degeaba îi spui omului că se face bine dacă nu îi spui că se va face bine „pentru că...”. Atunci când îi explici: „Uitați, tipicul celulei de cancer ne arată că ați făcut un cancer din disfuncție hormonală. Asta e bine, că aveți receptori”... și așa și pe dincolo. Omul, săracul, zice: „Păi eu n-am dormit două zile pentru că, dacă am văzut că e pozitiv, am crezut că nu mai am nicio șansă”. Dar în momentul în care îi explic și partea asta, de domeniu medical, pe care el în sfârșit o înțelege, îi crește speranța de viață. Până la urmă, de fapt asta urmărim, ca el să aibă încredere că se face bine. Medicul poate să îi dea orice fel de medicație, dacă pacientul nu luptă pentru viața sa, nu are nicio șansă.

Studiul clinic, o șansă în plus

- Ați tot amintit de testări imagistice gratuite. De regulă, pacienții obișnuiți obțin destul de greu un loc decontat de CAS, și mai ales imediat. Acesta este un mare avantaj pentru pacienții din program, presupun.

- Da, timpul în diagnosticarea pacienților este esențial. Sunt nenumărate cazuri de pacienți cu resurse financiare foarte mici, și aici vezi cât de important este să obții un loc gratuit. Este esențial să ai un oncolog care nu așteaptă recidiva bolii pentru a efectua teste genetice cu vouchere de gratuitate ce ne vor arăta eficiența anumitor medicamente în cazul bolilor avansate. Eu prefer ca pacientul să fie bine investigat de la început, iar în momentul în care apare un studiu, o noutate care poate ajuta la vindecarea sa, să avem deja rezolvate toate necunoscutele problemei. De asemenea, mi se pare extrem de important ca oamenii să înțeleagă corect ce înseamnă un studiu clinic și că de cele mai multe ori acesta îi oferă o șansă, nu se face un experiment pe el.

„Niciodată nu dau eu tratament”

- Cât de greu a fost să învățați atâtea despre medicină, nefiind inițial în domeniu?

- A fost foarte greu, dar cea mai grea a fost acceptarea mea de medici. Până la urmă, este o problemă de respect reciproc. Eu am învățat meserie luând toate actele pacientului și studiindu-le, făcând conexiuni, documentându-mă pentru fiecare caz în parte și uitându-mă iar și iar în ghiduri, ducându-mă apoi la chimioterapeut sau la alți specialiști care aveau răbdare să îmi explice, să discute cu mine cazuistica. De exemplu, de la conferențiarul Mircea Dediu, doctorița Aurelia Alexandru, conferențiarul Laurenția Galeș am învățat mare parte de chimioterapie. Radioterapia am învățat-o de la doamna profesor Rodica Anghel.

- Dar totul se rezumă la îndrumări, consiliere și facilitarea întâlnirii cu medicul, programării la analize etc., nu dați și tratament...

- Niciodată nu dau eu tratament. Navigatorul nu se poate substitui medicului. Eu le explic pacienților de la început asta, dar și pașii care urmează, îi pregătesc și le spun că, în definitiv, medicul le dă schema.

„Navigatorul trebuie să fie și un bun psiholog, pentru că este cel care îl preia pe pacient la inițierea tratamentului“

Şedinţe gratuite de drenaj limfatic

- Cum stau lucrurile la IOB?

- Am acest cabinet unde mă ocup de pacienți și încă unul unde, într-un program de gratuitate - oferit de „Carrefour” și „Avon” -, oferim consiliere psihologică și drenaj limfatic. Pacientele care au suferit mastectomii, intervenții chirurgicale ce presupun scoaterea lanțurilor ganglionare pot dezvolta, în timp, limfedem la nivelul brațelor sau al membrelor inferioare. Acestora, programul le permite efectuarea în regim de gratuitate a cinci-zece ședințe de drenaj limfactic, care reprezintă o necesitate, nu un moft. Uneori, pacientele urmează să meargă la ședințe de întreținere chiar și toată viața. În acest sens, după finalizarea ședințelor gratuite, asociația a obținut o reducere pentru ele. Același lucru se întâmplă și în cazul ședințelor de consiliere psihologică.

- La ce interval se fac ședințele gratuite?

- Tratamentul e personalizat, în funcție de cum arată fiecare persoană.

- Toți pacienții trebuie să facă drenaj după operațiile menționate?

- În jur de 40% dintre persoanele care au ganglionii scoși pot dezvolta limfedem, dar el nu trebuie să apară neapărat în primele șase luni sau în primul an, poate apărea și după cinci ani de la operație. În general, limfedemul poate fi prevenit, însă în momentul în care s-a instalat e foarte greu să mai revii la starea inițială.

„Mi-a plăcut să investighez protocolul pentru fiecare caz“

- Sunt cazuri care vin cu analize și cu suspiciune de cancer și, în final, să rezulte că a fost o alarmă falsă?

- Sunt rare și ne bucurăm. Mai dese sunt însă cele când se prezintă pe ultima sută de metri. Am avut un caz pe care medicii din provincie îl trimiseseră acasă, fiindcă avea o tumoare cât casa, și îi recomandaseră morfină pentru creșterea calității vieții, considerându-l un caz terminal. Ajuns la mine, am zis „haideți să mergem totuși la profesorul Cătălin Vasilescu, de la Institutul Clinic Fundeni, care e un om deosebit și extraordinar de bun chirurg”. Am vorbit cu medicul și i-am spus că omul are doar 58 de ani și mi-e geu să îl trimit acasă să ia morfină. I-am propus medicului: dacă tot așteaptă omul să moară, nu am putea să încercăm totuși ceva? A fost de acord și... asta a fost șansa sa. Uite că sunt trei ani de când face tratamentul, pacientul e perfect, nu are recidivă, nimic. Dar evident că uneori ține de medici, alteori și de noroc.